Connect with us
Publicitate

Eveniment

„Cuţitarul” de la cazinoul de pe bulevardul Alexandru Vlahuţă a fost arestat preventiv. Se certase cu victimele înainte, apoi s-a întors cu cuţitul pentru a-i tăia

Publicat

pe

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov- Secția 4 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”amenințare, distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, ca urmare a sesizării din data de 25 iunie 2023, cu privire la o altercație ce ar fi avut loc pe timpul nopții, pe strada Alexandru Vlahuță din municipiul Brașov.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că persoana bănuită, un bărbat de 37 de ani, ar fi avut inițial un conflict verbal cu doi bărbați care se aflau pe terasa unui cazinou, amplasat pe strada Alexandru Vlahuță.

Ulterior acesta s-ar fi deplasat la reședința sa, de unde ar fi luat un cuțit, cu care l-ar fi amenințat pe colegul său de apartament și ar fi distrus mai multe bunuri, după care s-ar fi întors pe terasa cazinoului, unde i-ar fi agresat fizic pe cei doi bărbați.

Conform concluziilor preliminare, leziunile suferite de cele două persoane vătămate nu au fost de natură să le pună viața în primejdie.

Publicitate

În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea persoanei bănuite pentru 24 ore și introducerea acesteia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Ulterior, aceasta a fost prezentată judecătorului de drepturi și libertăți, din cadrul Judecătoriei Brașov, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

La acest moment, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes