Cursul de învins pandemia, cu Pastry Chef Alex E. Pandrea

Despre Alex E. Pandrea s-au scris râuri. Este unul dintre cei mai cunoscuti pastrychefi din Brasov, care duce cofetaria la rang de arta. Am avut ocazia sa il cunosc  cand m-am inscris la cursul lui de cofetarie frantuzeasca. Ce m-a impresionat, insa, la el nu au fost pasiunea cu care isi face meseria sau micile opere de arta care ies din mana lui, ci modul in care a “fentat” pandemia de COVID19. Mai mult decat atat, poate spune ca a avut un an mai plin decat oricare altul din cariera lui. A facut mii de prajituri pentru medicii din linia intai, a avut zeci de cursanti pe care i-a introdus in artele cofetariei, iar acum lucreaza ca sa isi puna la punct propriul show Tv. Pe toate le-a facut singur. 

Ai deschis Agapa in Schei cu foarte mare entuziasm, in 2019. Ce ai simtit cand ai fost nevoit sa o inchizi brusc, la nici un an de la deschidere? 

Da, am deschis Agapa cu foarte mare entuziasm,  in ideea in care avusesem deja primul desert bar din tara, oferisem consultanta pentru mai multe restaurante, alergam in multe parti, jonglam intre multe chestii. Am deschis din mai multe considerente: unul, ca ma omora locatia din centru din cauza aglomeratiei si a problemei cu parcarea; doi, am vrut sa fiu undeva cat mai aproape de natura, unde sa nu fie probleme de genul asta iar oamenii sa se bucure de un aer mai curat si de liniste; si trei, sa inglobeze toti cei trei piloni: sala de curs, laboratorul si partea de desfacere, pentru ca am avut foarte multe solicitari. Am zis ca incepem anul (nr. 2020) cu dreptul si pe 2 ianuarie eram aici  cu instalatorul si schimbam tevi pentru ca impuscase toata instalatia de apa. Deci asa a inceput anul 2020 in super forta. Apoi, pana in martie 2020, pana a venit lock down-ul,  am mai deschis Agapa, au venit oameni, a fost super misto! Iti dai seama, sa simti vibe-ul unei sali de 50 de metri patrati pline cu oameni, ticiste efectiv, cu oameni care toti vor cate ceva. Am zis uite ce inseamna sa vii in comunitate, in cel mai vechi cartier al Brasovului, sa te agiti, pentru ca inainte sa deschid m-am documentat despre Schei, am vrut sa fac niste murale frumoase cu tot ce inseamna prima scoala, prima biserica si asa mai departe… , pana la urma m-am oprit doar sa pun pe peretii salii de curs motivul scheian. 

Cum au fost primele saptamani de pandemie pentru tine?

Revenind la momentul inchiderii, de la inceputul anului si pana cand a venit lock down-ul eu nu am avut nicio zi libera. Initial, am zis, sub pretextul lockdown-ului, ca imi iau si eu o saptamana libera, care nu mi-a facut bine deloc. Si atunci am zis, trebuie sa ma intorc! Si dupa o saptamana, am zis gata, ma apuc de facut prajituri pentru medicii din prima linie. Toata situatia de atunci nu mi s-a parut asa o chestie sa zic ca auleu, se duce totul dracu’, dar am incercat cumva sa si profit. Sunt multi care spun ca orice chestie nasola pe care stii cum sa o privesti, poate fi o super oportunitate pe care n-o sa o ai niciodata. Nu pot sa zic ca am avut asta in gand, dar am zis nu pot sa stau, nu trebuie sa stau si nu vreau sa stau, trebuei mai mult sa trag de mine sa nu intru in depresie sau ceva, pentru ca am “cochetat” in urma cu cativa ani cu mizeria asta de depresie. Cu cat stau mai mult in casa, cu cat ma invart ca un leu in cusca, imi pierd energia, imi pierd motivatia… Si am zis ca, na, o fi o luna doua, dupa care ne revenim. 

“Nu a fost o calamitate, putem face inca ceva, cu timpul pe care il avem si cu knowhow-ul nostru”

Pe de alta parte, asa cum stim cu totii, reclama intotdeauna e sufletul comertului. Daca nu esti prezent, lumea te uita. Si eu am incercat sa le arat oamenilor ca fac ceva si sa dau un exemplu. Nu a fost o calamitate, putem face inca ceva, cu timpul pe care il avem si cu knowhow-ul nostru. A fost inaltator, ca sa zic asa, ca si sentiment. Am primit feedbackuri foarte bune de la medici. Am primit feedbackuri foarte bune de la medici. Au fost 45 de zile in care am facut in continuu, inclusiv de Paste si m-am simtit extraordinar. Adica pentru mine a fost senzational ca pot sa fac mai mult decat faceam de obicei.Pentru ca am plecat de la o cutie cu prajituri pestru 20-30 de persoane, si am ajuns sa fac pentru peste o suta de persoane pe zi. Tot ce a insemnat Ambulanta, Spitalul TBC, Spitalul Judetean, Astra, etc. 

“Nu fac ce face turma”

La un moment dat, toata lumea facea delivery, vindea online. Cum ai supravietuit? 

Cand am vazut ca fieracre incepe sa faca delivery, cand am vazut ca fiecare incepe sa isi ruleze banii, sa ruleze ceea ce mai era pe piata, ingredientele pe care le mai aveau pe stoc… era normal. Sunt pierderi enorme sa inchizi de pe o zi pe alta, sa ramai cu totul pe stoc, unele pre-pregatite,  semipreparate, sunt pierderi enorme! Nu i-a ajutat nimeni sa scape de ele, sa le valorifice cumva. Si m-am gandit, bravo lor, sa faca delivery. Dar eu m-am incapatanat, ca de fiecare data, sa nu fac ce face turma, si sa iau fix directia opusa. Si am zis, cine vrea sa vina la mine, sa isi faca declaratie sub alt pretext si sa vina sa isi ia de aici. Toata lumea m-a avertizat, si familia, si prietenii, ca nu o sa imi mearga, ca o sa mor! Si vreau sa spun ca am avut clienti gramada! 

Si cu cursurile la fel… am vazut ca nu mai misca nimic, toata lumea se mutase pe online. Eu nu sunt asa, nu m-am dus cu turma pentru ca nu ma regasesc. Am impresia ca fac doar asa ca sa bifez ceva, dau un copy/paste, chiar daca o fac asa cum stiu eu mai bine. Eu workshopuri mai facusem si aveam solicitari de la oameni care ar fi vrut sa faca un curs cap coada. Asa ca am inceput sa ii chem. Pe ei initial, apoi am inceput sa fac reclama pentru cursurile unul la unul. Tututor celor care m-au sunat le-am spus: mai intai ne intalnim pentru un scurt interviu si apoi vedem ce avem de facut. Nimeni nu se astepta sa fie asa unul la unul. In contextul asta  cu pandemia a fost detul de greu, cu masca pe fata, eu vorbind in continuu 4-5 ore, la final simteam ca ma scurg efectiv. 

Incepi acum un nou proiect, “Vorbe de dulce”. Unde vrei sa ajungi cu el, ce iti propui?

“Vorbe de dulce” este un proiect pe care l-am gandit de vreun an si jumatate. Emisiune nu am mai facut niciodata pana acum. Cu baietii cu care filmez acum, vorbisem inca de la inceputul pandemiei sa fac o emisiune in care sa prezint un desert, sa filmam in laborator, dar fara termeni din astia pretentiosi, asa cat sa inteleaga toata lumea. Dar, urmarind destul de mult standup comedy si tot felul de podcasturi, am vazut ca de fapt in aia ma regasesc cel mai mult: in a sta si a vorbi cu cineva, a avea un transfer de energie, a avea un transfer de expreiente culinare si nu numai, de a avea de fiecare data pe cineva nou care sa ii tina in priză pe cei care se uita. Pana sa vina niste nume mari, niste vedete, am zis sa-i iau treptat sa filmam niste episoade astfel incat sa vedem ce putem imbunatati, si apoi sa ne dezvoltam, sa intram asa tare, ca lumea sa astepte cu nerabdare un episod nou. Va trebui la un moment dat sa scoatem si niste bani din emisiune asta, dar nu din reclame, ci din retetele pe care le voi posta eu pentru cei care vor sa faca acasa retetele mele. Nu toata lumea are acces intr-un laborator, e clar ca acasa gatesti altcumva.

“Cad foarte usor in depresie si atunci trebuie sa fac ceva care sa ma tina in priza” 

Ai avut un an poate mai plin decat ar fi fost in conditii normale, nonCOVID. De unde ti-ai luat energia? 

A fost un an plin, clar. Un an plin de provocari, a fost un an bun, overall. A fost un an in care m-am reinventat sau am facut chestii care m-au ajutat sa nu bat pasul pe loc. Un an din care am invatat, care m-a ajutat, care ma formeaza in continuare pentru ca suntem intr-o continua formare ca oameni, oricat de buni am fi, in orice am face. Energia mi-o iau de la fiica-mea. Ma uit la fiica-mea zilnic si imi da un boost. Din muzica, fara muzica nu as putea sa fac nimic, umorul, emisiunile pe care le urmaresc, standup comedy si toate, chestii care cumva nu-mi lasa mintea sa se odihneasca prea mult pentru ca apoi dau in cealalta parte, eu cad foarte usor in depresii, in stari din alea in care ma simt useless. Si atunci trebuie sa fac ceva care sa ma tina in priza. 

De ce ti-a fost cel mai teama in aceasta perioada?

In prima faza, mi-a fost teama sa nu se imbolnaveasca ai mei. Apoi vazand-o pe bunica-mea la 80 si ceva de ani ca s-a imbolnavit si a iesit din spital mai fresh ca niciodata, am zis bai nu pot sa cred asa ceva! Apoi am inceput sa merg mai des la ai mei, sa tinem legatura mai des si a inceput sa imi mai treaca din frici. Nu m-am gandit niciodata ca o sa se intample cu businessul ceva. Doar sa fim noi bine! Suntem oamenii cu totii, pana a urma murim, asa ca imi iau in calcul toate variantele. Stiu ca poate suna putin morbid, dar sun realist. Atfel, poate nu am avea atat avant sa facem ceva daca stim ca traiam forever . 

Ce ai invatat in anul asta? 

Am invata ca orice ai face, nu trebuie sa te opresti. Orice ai face, oricat de greu ti-ar fi sa te dai jos din pat dimineata, mergi inainte. Mergi inainte pentru ca oricum anul trece, viata trece, pandemia va trece oricum, vin altele. Daca nu faci nimic, la final, cand tragi linie, vezi un mare zero si nu faci altceva decat sa te complaci si sa te afunzi singur intr-un sefl pitty din asta…am invatat sa fac chestii care sa ma scoata din zona de confort, sa ma provoace, sa imi puna creierul la contributie. Sportul ma ajuta enorm.