Eveniment
Cursă ilegală de mașini pe bulevardul Gării, din Brașov. Piloții de ocazie, un bărbat de 23 de ani și o tânără de 20 de ani

Cu dosare penale s-au ales doi tineri din Brașov, pasionați de viteză, care s-au întrecut cu mașinile pe bulevardul Gării. Fără să se gândească la consecințe, piloții de ocazie au apăsat pedala de accelerație la maximum cu dorința de a-și demonstra supremația unul față de celălalt.
Dar cursa ilegală a fost întreruptă rapid de agenții de la Poliția Rutieră care i-au văzut pe cei doi șoferi circulând cu viteză pe bulevard și i-au tras pe dreapta. Așa au aflat oamenii legii că cei doi tineri s-au luat la întrecere, iar „premiul” oferit de polițiști a fost un dosar penal pentru infracțiunea de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.
„În fapt, la data de 01 octombrie 2022, în jurul orei 02.35, polițiștii au depistat în trafic, două persoane, respectiv un tânăr, în vârstă de 23 ani și o tânără, în vârstă de 20 ani, care desfășurau, cu două autovehicule, întreceri neautorizate pe bulevardul Gării, din municipiul Brașov. În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, au declarat reprezentanții IPJ Brașov.
Pentru oamenii legii a fost o noapte plină de evenimente. În intervalul 00.00 – 6.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secțiile 1-5 Poliție, Biroul Rutier, Biroul de Investigații Criminale, Serviciul pentru Acțiuni Speciale Brașov, împreună cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi “Burebista” Brașov și polițiști locali, au organizat și desfășurat o acțiune, cu efective mărite, pe raza municipiului Brașov, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale, pe linia infracțiunilor contra persoanei, a faptelor de tâlhărie, loviri sau alte violențe, amenințare, a faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice, precum și pentru verificarea respectării normelor rutiere de către participanții la traficul rutier.
Polițiștii brașoveni au acționat, cu preponderență, în zona cluburilor de noapte din municipiul Brașov, în cadrul activităților desfășurate fiind verificate 10 societăți comerciale, 63 de autovehicule și legitimate 105 persoane.
Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 4.500 lei, dintre acestea 8 sancțiuni contravenționale fiind aplicate pentru nerespectarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice și 6 sancțiuni contravenționale pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
De asemenea, polițiștii au reținut 2 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
-
Utilacum o zi
VIDEO / A fost dat în folosinţă cel mai lung pod în arc din România. Traseu nou între judeţele Braşov şi Argeş
-
Socialacum 2 zile
Topul celor mai prosperi rectori din România. Ioan Vasile Abrudan, de la Universitatea Transilvania din Braşov, pe locul doi
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Viscolul a creat probleme şi la Braşov! Două maşini avariate de copacii care s-au prăbuşit la pământ
-
Socialacum o zi
VIDEO / Imagini inedite cu lucrările de la Sala Polivalentă din Braşov. Construcţia este în grafic
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Accident feroviar între Bușteni și Sinaia. O mașină a fost lovită de trenul Regio Brașov – București. Doi adulți și un copil au ajuns la spital
-
Evenimentacum 2 zile
Alertă extremă! Cod Roşu de viscol în zona montană a Braşovului. Rafale de vânt de până la 160 km/h şi vizibilitate zero
-
Administrațieacum 13 ore
FOTO / Cum va arăta Stadionul Tineretului, din Brașov, după ce va fi demolat și refăcut din temelii. Proiectul va costa aproape 150 de milioane de lei
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Atenţie, şoferi! A nins abundent în tot judeţul Braşov. Drumarii au intervenit aici cu peste 40 de utilaje
Apostolescu Cezar
1 octombrie, 2022 at 5:50 pm
Aceste ^curse^ se desfășoară de multa vreme, în diverse zone (de ex bdul Iulia Maniu..) , nu numai intre mașini ci și intre motociclete…pana acum nu a intervenit nimeni !
S-au cumpărat BMW uri, camere video pentru supraveghere trafic NU !