Soția sa a primit punctaj maxim la ANL pentru că a declarat la notar că nu avea nici o locuință în România, deși senatorul deținea un apartament în România, iar împreună au și un imobil în Spania, conform informațiilor G4Media.

Apartamentul ANL din Brașov are 233 metri pătrați, inclusiv terase de ”circa o sută de metri”, după cum a declarat Voiculescu pentru G4Media, și a costat 101 mii de euro. Senatorul PNL a declarat că nu și-a trecut proprietatea în declarația de avere pentru că nu a fost întabulat.

Prețul de achiziție, conform contractului semnat în octombrie 2021, este de 101 mii de euro (inclusiv TVA), ceea ce înseamnă un preț de circa 433 de euro/mp, cu mult sub prețul mediu din Brașov de 1.375 euro/mp înregistrat în în august 2021, potrivit indicelui Imobiliare.ro.

Semnele de întrebare ale afacerii imobiliare ale familiei Liviu Voiculescu:

Publicitate

1. Relația de rudenie cu un șef ANL

Președintele comisiei ANL care a decis că apartamentul din Brașov trebuie atribuit soției lui Liviu Voiculescu este Ionuț Gabriel Stanciu, la acel moment director general adjunct al ANL. El a condus ședința din 2021 care a decis că soția senatorului PNL are cel mai bun punctaj dintre toți cei care doreau să cumpere acel apratement.

Ulterior, senatorul PNL Liviu Voiculescu a devenit nașul de cununie al lui Ionuț Gabriel Stanciu, după cum a scris presa locală în 2022. Întrebat de G4Media dacă confirmă relația de rudenie, Liviu Voiculescu a răspuns: ”da, dar nu are nici o legătură. Această relație naș-fin a survenit ulterior acestui moment, prin prisma colaborării politice. Acel program al ANL era destinat oricui. Oricine putea cumpăra. În nici un caz informația despre scoaterea la vânzare a apartamentului nu ne-a fost dată de către Stanciu”.

Important. Ionuț Gabriel Stanciu a cerut în iunie 2021 anularea procedurii inițiale ANL, procedură în care soția senatorului PNL se clasase pe locul doi. Conducerea ANL a aprobat refacerea procedurii cu alte criterii, potrivit informațiilor G4Media. După introducerea noilor criterii, soția senatorului Voiculescu s-a clasat pe primul loc în clasamentul doritorilor pentru cumpărarea apartamentului din blocul ANL.

2. Prețul

Apartamentul din complexul ANL din Brașov, strada Gării, are o suprafață construită de 233 mtri pătrați, inclusiv părțile comune. Este, practic, un penthouse, despre care senatoul Voiculescu a declarat pentru G4Media că are terase proprii de ”circa o sută de metri pătrați”.

Prețul de achiziție, conform contractului, este de 101 mii de euro (inclusiv TVA), ceea ce înseamnă un preț de circa 433 de euro/mp.

Cum a ajuns familia Voiculescu să afle despre acest apartament și de ce nu a cumpărat de pe piața liberă, ci de la stat? ”Așa ne-am gândit la acel moment. Nu e așa important cine vinde. Acel apartament era pe piața libera, nu era condiționat de o situație precară a eventualului cumpărător, ca în alte cazuri ale ANL. Soția mea l-a identificat ți l-am achiziționat. Totul e perfect legal și nu avem nici un fel de emoție”, a declarat Voiculescu pentru G4Media.

Întrebat cum a aflat de apartament, el a spus că ”probabil de pe internet sau din media”.

3. Cum s-a calificat pentru ANL, deși senatorul deținea un apartament în România și unul în Spania

Tranzacția a fost posibilă pentru că, potrivit grilei de punctaj a ANL, soția senatorului PNL a declarat în fața unui notar, în august 2021, că nu deține nici o locuință proprietate personală în România.

Totuși, declarațiile de avere din 2021 și 2022 ale senatorului Voiculescu arată că la acel moment, în august 2021, el avea în proprietate un apartament în România, plus unul în Spania.

Declarațiile de avere ale acestuia arată că a vândut în 2021 două apartamente – unul în mai și unul în noiembrie, între cele două tranzacții semnând contractul de construire pentru apartamentul ANL din Brașov.

Cum explică Liviu Voiculescu faptul că soția sa a declarat că nu are nici o locuință în România? ”Aveți dreptate, eu aveam la acel moment în proprietate un apartament, dar era un bun imobil dobândit înainte de căsătorie. Acel apartament era un bun propriu al meu. Soția mea la acel moment nu avea nici un drept de proprietate. Ea a declarat în fața notarului realitatea juridică, faptul că nu deținea nici o locuință proprietate personală pe teritoriul României. Tot ce a declarat la notar este corect”, a declarat Voiculescu pentru G4Media.

Contractul de mandat cu ANL e semnat de soția senatorului PNL, în timp ce contractul de construire e semnat de senatorul Voiculescu și de soția sa.

4. De ce nu apare apartamentul în declarația sa de avere

Apartamentul din Brașov nu apare în declarația de avere a senatorului PNL Liviu Voiculescu. Întrebat de reporterul G4Media de ce nu l-a trecut în declarația de avere, senatorul liberal a spus: ”Apartamentul nu este recepționat, nu este gata, nu e întabulat dreptul de proprietate. Rămâne ca la finalizarea procedurii să fie trecut în declarația de avere”.

Context. Senatorul PNL Liviu Voiculescu este secretar al Comisiei parlamentare de control al activității SIE. Voiculescu a scăpat definitiv în 2022 de un dosar instrumentat de DIICOT pentru presupuse activităţi ilicite în domeniul jocurilor de noroc.

Senatorul liberal, care este și președintele organizației județene PNL Olt, a fost achitat de Înalta Curte în martie 2022 în dosarul început de DIICOT în 2013. El a declarat pentru G4Media că a fost achitat pentru că magistrații au decis că fapta nu există, iar procurorii nu au făcut apel la decizia judecătorilor.

Soția lui Liviu Voiculescu a încasat în 2021 dividende de 1,3 milioane de lei de la firma Markus Games, potrivit declarației sale de avere. Întrebat de G4Media care este domeniul de activitate al firmei, Liviu Voiculescu a spus că e vorba despre săli de jocuri de noroc, dar nu a știut să precizeze numărul acestora. El a adăugat că firma nu mai desfășoară în prezent activități de jocuri de noroc.

Tot în declarația de avere a senatorului PNL de Slatina apare o donație de 1,33 milioane de lei primită de soția sa de la o anume Popescu Daniela, despre care el a spus că e sora soției sale.