Eveniment
Cum l-a găsit Bata pe criminalul din Bran. Căţeluşa „le-a arătat” criminaliștilor unde se ascunde ucigașul

Bata, o femelă de 4 ani și 11 luni, antrenată pentru prelucrare urmă și miros, este cățelușa care i-a ajutat pe criminaliștii implicați în cercetarea oribilei crime de la Bran.
Ea a fost cea care s-a oprit în dreptul gardului locuinței criminalului și nu s-a mai mișcat din loc. A fost un indiciu suficient de puternic pentru ca polițiștii să nu mai bâjbâie și să se oprească în dreptul curții indicate de Bata drept zonă de interes pentru cauză, transmite ziare.ro.
Odată ce dubla crimă a fost descoperită luni dimineață, la Bran a fost o adevărată desfășurare de forțe a poliției. Pe lângă criminaliști din Brașov și București, sprijiniți de polițiștii de la operațiuni speciale, în anchetă a fost implicată și Bata, unul dintre câinii antrenați în cadrul Serviciului Criminalistic al IPJ Brașov pentru depistare de urmă și miros.
Echipele de polițiști erau pregătite pentru căutări ample prin pădurile din zonă. Într-o primă fază a anchetei s-a crezut că suspectul dublei crime a fugit după ce i-a ucis pe Nicu și Alexandra Pepine. Satul Șimon din comuna Bran oferă ascunzători generoase pentru oricine cunoaște zona, iar despre criminal s-a presupus de la bun început că este un om al locului. Căutările terestre începuseră, dar în paralel a fost adusă și Bata în curtea victimelor pentru a adulmeca urmele.
Cățelușa nu s-a depărtat prea mult de casa soților omorâți, ba din contră, s-a oprit exact în dreptul unui gard improvizat care despărțea proprietatea victimelor de cea a unei rude despre care vecinii anunțaseră polițiștii să se afla în dușmănie cu Nicu și Alexandra.
Bata nu s-a mai mișcat din loc, iar atunci au înțeles polițiștii că este o zonă de interes, iar cățelușa a luat urma suspectului. La scurt timp, în curtea indicată de Bata au fost găsite armele folosite de criminal, un ciocan și un topor. Erau aruncate aparent la întâmplare prin curte și prezentau urme de ”substanță de culoare brun roșcat”, cum este descris sângele într-o astfel de situație, înainte de analizele de laborator.
Suspectul nu părea să fie acasă, astfel că polițiștii au luat legătura cu tatăl bărbatului, un octogenar care a colaborat cu anchetatorii și le-a dat informații esențiale pentru conturarea unui profil psihologic al celui care avea să fie prins ulterior, după ore de negocieri, ascuns în mansarda casei.
Daniel Pepine a fost reținut și dus la audieri, iar în cursul zilei de marți, 17 ianuarie, va fi dus la instanță cu propunere de arestare preventivă.
-
Utilacum o zi
A fost anunţată oficial şi cea de-a 3-a destinaţie pentru avioanele care vor decola de la Braşov, după Antalya şi Creta
-
Evenimentacum 3 zile
Turiștii surprinși de avalanșă, în munții Făgăraș, riscă amenzi usturătoare. Ei ar putea rămâne și fără permis pentru că drumul spre cabana Capra era oficial închis
-
Administrațieacum 2 zile
Proiectul liniei de tren pentru Aeroportul Brașov – Ghimbav bate pasul pe loc. De ce nu lansează CFR Infrastructură contractul de 700 de milioane de lei
-
Evenimentacum 2 zile
Frații Andrew și Tristan Tate au început să își clădească imperiul în județul Brașov. Povestea celor doi milionari a ajuns în atenția jurnaliștilor BBC
-
Utilacum o zi
Pârtia Lupului inferior, din Poiana Brașov, se deschide oficial mâine. Stratul de zăpadă, în masivul Postăvarul, măsoară între 30 și 50 de centimetri
-
Evenimentacum 3 zile
România s-a zguduit, noaptea trecută. 5 cutremure s-au înregistrat în țara noastră, în doar câteva ore. Un seism puternic, de magnitudine 7,8, s-a înregistrat și în Turcia
-
Administrațieacum 2 zile
24 de locuințe sociale vor fi amenajate într-un bloc din Brașov. Valoarea proiectului este de peste 3,3 milioane de lei
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Imagini cumplite, filmate din dronă, cu dezastrul produs de cutremurele din Turcia. Un al doilea seism, de magnitudine 7,5, a fost înregistrat la prânz