Connect with us

Fapt divers

Cum au reușit 4 hackeri din Brașov să lase fără câteva mii de euro mai mulți artiști

Redactia Brasov

Publicat

pe

Frauda provocată de infractorii care au jefuit în special artişti – actori şi cântăreţi – este una de proporţii. S-au convis de asta procurorii DIICOT care au început de joi să stea de vorbă cu victimele, arată stirileprotv.ro.

Cântăreţul Gabriel Dorobanţu, de pildă, a povestit cum nişte necunoscuţi i-au furat identitatea electronică i-au golit contul şi în plus ar fi cerut şi obţinut în numele său de la prieteni sume însemnate de bani.

Publicitate

Cântăreţul Gabriel Dorobanţu a descoperit că este victima unei fraude în momentul în care a fost anunţat de compania de telefonie că intenţionează să cumpere un aparat foarte scump. Identitatea îi fusese deja furată. Cineva ceruse în numele sau o nouă cartelă sim cu ajutorul căreia ar fi reuşit apoi să îi acceseze căsuţa de poştă electronică şi de acolo cu ajutorul informaţiilor şi documentelor găsite să îi acceseze şi contul bancar.

Gabriel Dorobanţu, Păgubit: ”Am constatat că în bacă de pe card îmi lipseau nişte bani. Am făcut o negaţie şi banca mi-a restituit banii. Nu o sumă foarte mare, dar erau banii mei”.

Publicitate

Infractorii i-au preluat cântăreţului şi alte abonamente de comunicaţii, prin intermediul cărora ar fi încărcat alte conturi cu resurse costisitoare de telefonie şi internet. Dar fraudă nu s-a oprit aici.

Gabriel Dorobanţu, Păgubit: ”S-a vorbit cu prietenii mei de pe facebook şi li s-au cerut bani în numele meu. Știu că mulţi au dat. Am înţeles că sunt sume destul de mari”.

Publicitate

În acelaşi mod a avut de suferit şi actorul Adrian Nartea, vedeta serialului Vlad.

Adrian Nartea s-a trezit fără semnal la telefon şi când a cerut un nou sim şi l-a activat apăreau tranzacţii bancare făcute deja. Vreo 2000 de euro. Iar apoi s-a trezit cu un anunţ social în care se cereau bani pentru o cauză nobilă.

Autori ai acestor fraude informatice şi bancare ar fi – susţin procurorii diicot – patru hackeri din Braşov care au reuşit în lunile de pandemie să atace identităţile şi conturile bancare a peste 50 de persoane: în special artişti – cântăreţi şi actori, rudele acestora, dar şi câţiva oameni obişnuiţi. Toţi vor fi audiaţi.

Publicitate

Pentru cele 50 de victime înregistrate până acum, există însă şi o veste bună. Surse apropiate de DIICOT susţin că odată cu declanşarea anchetei penale, paguba ar fi fost retsituită în întregime. Este vorba despre aproximativ o sută de mii de lei. Acum rămâne ca băncile să îşi recupereze banii, relatează stirileprotv.ro.

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Fapt divers

Un urs a dat iama în stupii unui gospodar din judeţul Braşov. Atras de miere, animalul atacă aproape zilnic

Redactia Brasov

Publicat

pe

Un bărbat din localitatea Jimbor, județul Brașov, a rămas fără stupină după ce un urs a intrat în curte și i-a distrus toate cele 20 de familii de albine.

Omul e disperat, pentru că sălbăticiunea e atrasă acum de animalele din gospodărie. Vine aproape în fiecare seară la grajdurile aflate pe deal, în vecinătatea pădurii, unde sunt animale domestice, dar și căprioare.

A reclamat cele întâmplate la administratorul fondului de vânătoare și a cerut despăgubiri, dar procedura e greoaie.

Publicitate

Între timp, a împrejmuit locul cu gard de sârmă și a dus la grajduri câini de pază, să dea alarma când vine sălbăticiunea, relatează stirileprotv.ro.

Publicitate
Citește mai mult

Fapt divers

Brașoveanul Ion Țiriac s-a infectat în SUA, de la fiica sa, cu SARS-CoV-2 iar după vindecare s-a vaccinat: Am avut norocul norocului. Dacă ai puțină minte, n-ai cum să nu-l faci

Redactia

Publicat

pe

Ion Țiriac a dezvăluit că a avut COVID-19. Între timp, s-a refăcut și a ales să se vaccineze.

Publicitate

Omul de afaceri a contractat virusul Sars-CoV-2, dar a ales să țină acest lucru secret până acum. Ion Țiriac spune că a trecut ușor peste infectarea cu virusul, fără a avea simptome, și mărturisește că s-a imunizat.

„Am avut norocul norocului, am trecut prin ea (boala COVID-19, n.red.) fără să simt, aproape nu știam că o am la vârsta asta tânără la care sunt, la 82 de ani n-am avut absolut niciun simptom. Se întâmplă, mai bine așa decât altfel. Am fost la un test de rutină, am fost în Statele Unite, de-acolo am luat-o, de la fiică-mea care a luat-o de la Universitate. Am trecut toți peste cu bine, mulțumesc lui Dumnezeu. Având în vedere că mi-a venit rândul la vaccin, le-am făcut pe amândouă”. a spus Țiriac.

Publicitate

Ion Țiriac precizează că nu a avut nicio îndoială în privința vaccinului.

„L-am făcut pe cel pe care mi l-a dat, mi se pare că Pfizer. Este un vaccin ca toate vaccinurile. N-ai cum să nu-l faci dacă ai puțină minte în cap”, a mai spus Țiriac.

Publicitate

Având în vedere că mi-a venit rândul la vaccin, le-am făcut pe amândouă (n.r. dozele). L-am făcut pe cel pe care mi l-a dat, mi se pare că Pfizer. Este un vaccin ca toate vaccinurile. N-ai cum să nu-l faci, dacă ai puțină minte în cap”, a spus Ion Țiriac pentru ObservatorNews.

Chiar dacă pandemia de coronavirus nu l-a afectat din punct de vedere al sănătății, Ion Țiriac suferă din punct de vedere financiar: „Eu personal am pierdut foarte mulți bani, în special cu turneul de tenis de la Madrid, pe care anul trecut nu l-am jucat… și care turneu trebuie să-l joc în mai, acum. E undeva la 40 de milioane de euro. În rest, un paradox: anul trecut, în România s-au vândut mai multe mașini ca în 2019. Lumea poate că nu mai poate să călătorească cu avionul și își ia mașină”.
Citeşte întreaga ştire: Ion Țiriac a făcut COVID. „Am luat-o de la fiică-mea”

Publicitate
Citește mai mult

Fapt divers

Cum ai fi primit un “Like” la începutul secolului al XX-lea?

Avatar

Publicat

pe

Muzeul de Etnografie Brașov a explicat pe pagina de socializare a instituției, într-un mod inedit, modul în care un tânăr intra în grațiile unei fete la începutul anilor 1900.

Publicitate

„Astăzi ne imaginăm că facem un salt în timp, ne întoarcem la începutul anilor 1900 și realizăm un reportaj radiofonic într-un sat din sud-estul Transilvaniei.
– Ce ocazii avea un tânăr dintr-un sat să ofere un cadou unei fete?
– Dacă era priceput, făcea o furcă de tors sau un prâsnel, adică disc decorat cu motive traforate și pictate sau motive crestate, care se atașa la capătul fusului de tors, ca firul să nu alunece. Dacă era mai puțin priceput, dar îndrăzneț și descurcăreț, căuta un tâmplar iscusit, plătea ceva bani și îi făcea el furca și prâsnelul.
– Ce trebuia să spună sau să facă băiatul când oferea cadourile?
– Mai întâi anunța dinainte vizita la casa fetei, spunându-i în pauza de la școală: “Azi venim și aducem o furcă!” Furcile se ofereau a treia zi după Crăciun, iar prâsnelele, după Lăsata de sec. Acestea din urmă erau dăruite mai discret, mai exact ascunse în papuci, cu ocazia vizitelor scurte, însă și ele anunțate dinainte.
– Cum dădea o fată “Like” tânărului care i-a oferit cadoul?
– Era nevoie de puțină răbdare. Ambele cadouri erau funcționale. Dacă fata folosea furca sau prâsnelul la șezătoarea unde era prezent și băiatul, iar acesta observa și înțelegea mesajul discret, dar vizibil”, scrie Muzeul de Etnografie Brașov pe pagina de socializare a instituției.

Publicitate
Citește mai mult
Publicitate
Publicitate

De Interes

>