Connect with us
Publicitate

Eveniment

Cum au ajuns procurorii să afle că medici din Braşov şi Iaşi pun stimulatoare cardiace de la morţi la pacienţi vii

Publicat

pe

Surse judiciare au explicat că principalul vizat de ancheta procurorilor de la Spitalul Județean de Urgențe „Sfântul Spiridon” din Iași este dr. Dan Tesloianu, medic primar cardiolog, care a coordonat echipa ce se ocupă cu implantarea dispozitivelor intracardiace la Clinicii de Cardiologie. Acesta a fost ani la rând responsabilul principal din unitatea medicală pentru implantarea acestora.

Același tip de dispozitive medicale stau în centrul anchetei procurorilor de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care au coordonat polițiști de la patru inspectorate județene de poliție, din Iași, Neamț, Brașov și Suceava, pentru a pune în aplicare 24 de mandate de percheziție.

Ancheta vizează săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, dare de mită, fals intelectual, uz de fals, înșelăciune, fals material în înscrisuri sub semnătură privată și continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente.

„Ziarul de Iași” a reușit să identifice, coroborând relatările din partea mai multor surse și documente oficiale de la Ministerul Sănătății, momentul zero al demarării investigațiilor. Este vorba despre un control al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iași, demarat în iunie 2022 finalizat cu încheierea a două procese verbale.

Publicitate

În acestea, CJAS Iași menționează că a identificat nereguli în ceea ce privește monitorizarea periodică a programelor naționale de sănătate curativă.

Prima dată, pe fir a intrat Casa Județeană de Asigurări de Sănătate

Iar pe data de 8 iulie 2022, conducerea unității medicale, reprezentată de managerul Dan Timofte, a trimis sesizări către Ministerul Sănătății și către organele de cercetări penale. Pe parcursul zilei de ieri, managerul nu a dorit să comenteze cazul suplimentar, susținând că unitatea medicală susține un punct de vedere emis de Ministerul Sănătății în care se menționa că au fost acordate procurorilor toate documentele solicitate, transmite „Ziarul de Iași”.

În mod concret, unitatea medicală a reclamat faptul că, la nivelul Clinicii de Cardiologie, s-a descoperit utilizarea unor coduri de proceduri care nu reflectă realitatea: codul H12202 – explorarea chirurgicală a venei subclavii şi codul H09305 – explorarea chirurgicală a arterei femurale.

„Există suspiciunea că utilizarea codurilor a afectat decontarea serviciilor medicale de către C.J.A.S. Iaşi, în sensul supraevaluării lor”, se menționează în documentele transmise către Ministerul Sănătății.

Mai mult, încă de atunci conducerea spitalului a descoperit faptul că la Clinica de Cardiologie s-au implantat echipamente reutilizate, care au fost „recuperate de la pacienți decedați”. Acestea au fost ulterior introduse în caietele de sarcini de achiziții ale spitalului pentru a se putea crea o urmă a intrării lor în unitatea medicală.

„S-a reclamat utilizarea / implantarea de dispozitive medicale reutilizate, respectiv dispozitive medicale care nu au proveniență din gestiunea / achiziția făcută prin Programul Național de Boli Cardiovasculare finanțat de CJAS Iași (dispozitive recuperate de la pacienții decedați sau din donații). La fel și introducerea prin comenzi a lotului de «kituri de diagnostic și introducătoare» în caietul de sarcini spre achiziționare prin «Programul Național de Sănătate – Subprogramul stimulatoare și defibrilatoare automate implantabile»; produsele solicitate se folosesc în cadrul unui program din care spitalul nu face parte, respectiv Programul de Resincronizare cardiacă”, se menționează în documentele consultate de „Ziarul de Iași”.

Pe vremuri, dispozitivele erau scumpe și se reutilizau, dar nu în ultimii 20 de ani

În momentul de față, implantarea unor astfel de dispozitive intracardice se face în mod gratuit pentru toate persoanele care suferă de probleme cardiologice, prin intermediul unor programe naționale derulate de Ministerul Sănătății, decontările realizându-se prin CJAS.

Scopul lor este de a transmite impulsuri electrice către inimă, atunci când este nevoie, pentru a menține un ritm cardiac normal.

Surse medicale au explicat faptul că nu se pune problema ca dispozitivele medicale reutilizate să fie stenturi, așa cum a fost relatat de mai multe ori în presă. De altfel, inclusiv procurorii vorbesc despre „stimulatoare cardiace și defibrilatoare” în comunicatul în care anunță perchezițiile efectuate.

„Stenturile sunt dispozitive de aproape unică folosință, dacă le putem numi așa. Ele se implantează în artere, se «umflă» pentru a asigura că fluxul va rămâne mereu constant, și nu pot fi strânse la loc și folosite din nou. Cel mai probabil este vorba despre dispozitive care reglează activitatea electrică a inimii. Se implantează sub piele, firele intră prin vase până în camerele cordului”, au precizat surse medicale pentru „Ziarul de Iași”.

Totodată, aceleași surse precizează faptul că nu este obligatoriu ca aceste dispozitive să fie recoltate de la persoane care au decedat înainte de a fi reutilizate. În multe cazuri, ele sunt implantate cu caracter temporar, provizoriu.

Cu certitudine, însă, legislația națională nu permite reutilizarea dispozitivelor. Acesta a fost, conform unor surse din Ministerul Sănătății, și răspunsul primit de către spital atunci când a întrebat despre problema utilizării acestor dispozitive.

„Au fost cerute puncte de vedere de la comisii și nimeni nu a explicat că se poate face așa ceva. Este, într-adevăr, o procedură care se utiliza înainte de anii 2000, dar acum suntem în 2023. Pe vremuri erau foarte puține dispozitive, erau scumpe, aveau o durată de viață de zece ani, iar dacă puteai să recuperezi aparatul în siguranță, schimbai sondele, care sunt niște fire, și-l refoloseai”, au explicat sursele citate.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes