Social
Cum a soluționat Ceaușescu epidemia de gripă din 1971 – Primele cazuri au fost la Brașov

Astfel, numărul românilor bolnavi a fost cu siguranță mai mare de 14.000, dar ca acest lucru să nu se afle a avut grijă însuși Nicolae Ceaușescu, cel care a ținut secrete foarte multe rapoarte. Mai mult decât atât, cei care mureau de gripă erau trecuți în fișele de deces la rubrica ”infarct”, scrie playtech.ro
Pandemia de gripă a luat naștere în anul 1968 în Hong Kong, acolo unde a făcut, de asemenea, ravagii, după care a ajuns și în Singapore și în Vietnam. De altfel, momentul în care gripa a ajuns în Vietnam a fost unul total neprielnic, deoarece un război era în plină desfășurare. Drept urmare, trupele americane implicate au luat gripa și au dus-o apoi pe teritoriul Americii. Așadar, în anul 1970, 12 state din SUA se aflau în carantină.
Iașiul a fost cea mai afectată zonă
Apoi, un an mai târziu, în anul 1971, gripa trece Atlanticul și ajunge și în Europa, iar la scurt timp, Elveția și Finlanda anunțau primele cazuri. Mai mult, în Ungaria, gripa a provocat 500.000 de îmbolnăviri. În septembrie, anul 1971, gripa a ajuns și pe teritoriul românesc, mai întâi în Sibiu și în Brașov.
Astfel, la data de 15 septembrie, la Iași, se înregistrau 405 cazuri, dintre care 34 de copilași între 0 și patru ani. Apoi, cifrele continuau să crească de la o zi la alta. În Capitală, vârful epidemiei a avut loc pe 20 octombrie, în timp ce în Moldova, a doua săptămână din luna noiembrie, 8-14, cu 3.725 de cazuri. De departe însă, cea mai afectată zonă a fost Iașul, unde numărul îmbolnăvirilor ajunsese la peste 4.000 de cazuri în doar o săptămână.
În vara lui 1971, liderul comunist a călătorit în Asia, în China, în Coreea de Nord, în Mongolia dar și în Vietnam. Așadar întrebarea care a stat pe buzele tururor este dacă nu cumva chiar unul dintre membrii delegației române au adus virusul în România. De menționat este că în România au mai existat două valuri de epidemie în perioadele ’68-’69 și ’69-’70. Însă, atunci a circulat un alt fel de gripă, mult mai pericolasă.
Nicolae Ceaușescu s-a născut la data de 26 ianuarie 1918, la Scornicești, și a murit la data de 25 decembrie 1989, la Târgoviște. El a fost un politician român, secretar general al Partidului Comunist Român, șeful de stat al Republicii Socialiste România din 1967 până la căderea regimului comunist, survenită în 22 decembrie 1989.
Sursa: playtech.ro
-
Evenimentacum o zi
FOTO – VIDEO / Accident violent în Braşov! Mașina unei școli de șoferi „s-a înfipt” într-un stâlp pe strada Păcii. Şoferul era în timpul examinării
-
Economicacum 2 zile
Braşovul a depăşit Capitala în topul orașelor cu cele mai mari prețuri din domeniul imobiliar. Este pe locul doi, după Cluj
-
Economicacum 2 zile
Prodlacta Brașov și-a cerut insolvenţa. Compania avea în primul semestru datorii de peste 30 de milioane lei
-
Turismacum 2 zile
Târgurile de Crăciun din România, atracție pentru turiștii străini. Brașovul, Sibiul sau Craiova, printre destinațiile preferate ale vizitatorilor de peste hotare
-
Socialacum 2 zile
Procedură în premieră, la Spitalul Județean Brașov. Medicii au realizat prima crioablație pentru fibrilația atrială
-
Evenimentacum 2 zile
O casă din Bran a fost ţinta hoţilor! Proprietarul a rămas fără 17.000 de lei, după ce tâlharii au spart locuinţa
-
Evenimentacum 2 zile
Agenția de Investigare Feroviară a deschis o anchetă în cazul pantografului rupt de la un tren, care a rănit trei tinere la Azuga
-
Economicacum 2 zile
Benzina și motorina se vor scumpi, începând de la 1 ianuarie 2024. Cât vor plăti șoferii români pentru un plin