Entertainment
Cum a fost învinsă Jandarmeria Română de un turist amendat pentru că a urcat în masivul Piatra Craiului fără buletin

Un turist amendat de Jandarmerie pentru că „aflându-se în Piatra Craiului, pe un traseu nemarcat, a refuzat să furnizeze date pentru stabilirea identităţii sale” a dat în judecată Jandarmeria Română, cerând anularea sancțiunii pe motiv că fapta pentru care a fost amendat nu există.
În procesul de la Judecătoria Sectorului 2 București, turistul a arătat că „unul dintre amicii săi a obţinut acordul pentru grup de a pătrunde în zona arătată, plătind şi tariful de vizitare”. Pe traseu, grupul său de prieteni a fost oprit de un alt grup, unul dintre membrii acestui grup arătând că este jandarm şi solicitând petentului să se legitimeze, transmite adevarul.ro.
Turistul a susţinut în instanță că i-a spus jandarmului că nu are actul de identitate asupra sa, dar că a indicat datele sale. Bărbatul amendat a mai subliniat în cererea de chemare în judecată că „martorul asistent indicat în procesul verbal este, la rândul său, agent constatator, precum şi că beneficiază de prezumpţia de nevinovăţie”.
Verdictul judecătorului
În procesul de la Judecătoria Sectorului 2, Jandarmeria a cerut menținerea sancțiunii arătând că „procesul verbal este legal şi temeinic”. Judecătorul i-a dat, însă, dreptate turistului și a dispus anularea amenzii.
„Din declaraţia martorului audiat în cauză reiese că petentul nu a refuzat să dea relaţii despre identitatea sa, ci a indicat datele sale, arătând că nu poate prezenta direct actul de identitate, neavându-l asupra sa. Instanţa mai observă că fapta a fost constatată la 21.10.2022, ora 10.35, pe un traseu montan izolat, iar la ora 12.10 agentul constatator a putut încheia procesul verbal de constatare a contravenţiei, indicând datele complete ale contravenientului, la sediul postului de jandarmi”, se arată în sentința Judecătoriei Sectorului 2, care nu este definitivă.
Judecătorul a mai arătat în sentință că „față de durata scurtă a intervalului în care a fost constatată fapta şi întocmit procesul verbal, instanţa prezumă că petentul a furnizat datele sale, agentul constatator neavând nevoie de investigaţii suplimentare pentru stabilirea identităţii sale”. „O astfel de prezumpţie se coroborează şi cu declaraţia martorului audiat în cauză, care a susţinut că petentul a prezentat oral datele sale de identitate”, se mai arată în sentință.
-
Administrațieacum 3 zile
3,6 milioane de lei pentru proiectarea unui pasaj subteran de 600 de metri în centrul stațiunii Sinaia. Două companii au depus oferte
-
Evenimentacum 17 ore
VIDEO / Doi traficanți de droguri au fost prinși în flagrant pe o stradă din Brașov. În mașina suspecților au fost găsite substanțe interzise, un pistol airsoft, arme albe și suma de 10.000 de lei
-
Socialacum 3 zile
1 octombrie – Ziua luptei împotriva cancerului de sân. Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi iluminate în roz
-
Evenimentacum o zi
Anchetă la o școală din Brașov din cauza unui copil de 7 ani care este acuzat că își lovește colegii de la clasa pregătitoare. Responsabilii au anunțat că vor lua măsuri abia acum, deși micuții ar fi fost agresați de trei săptămâni
-
Culturalacum o zi
Cinematografele Astra și Modern, din Brașov, vor fi redeschise luna aceasta pentru mai multe festivaluri de film. Peste 50 de proiecții vor fi pregătite pentru cinefili
-
Administrațieacum o zi
FOTO / Lucrările la terminalul RAT de lângă gara Brașov sunt aproape de final. Proiectul se află în faza de finisaje
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Percheziții la hoți care au furat scule, aparatură electrică și obiecte metalice de pe platforma Nitramonia, din Făgăraș. 15 suspecți au fost identificați de polițiști
-
Socialacum o zi
Reduceri și gratuități pentru elevii și studenții din Brașov care circulă cu autobuzele și troleibuzele RATBV. Beneficii vor fi și pe liniile de transport metropolitan