Connect with us

Economic

Povestea unui IT-ist din Brașov, de la un singur laptop la afaceri de 12 milioane de euro într-un singur an

Avatar

Publicat

pe

După o carieră de broker pe piaţa de capital, criza financiară din 2008 i-a oferit noi perspective de a-şi urma o pasiunea din liceu pentru domeniu IT, astfel că în 2013 Marius Dascălu, a pus bazele Headlight Solutions. Compania oferă servicii IT şi dezvoltare software şi încă de la început a ţintit piaţa din SUA. A pornit la drum fără o investiție propriu-zisă, cea mai valoroasă resursă materială fiind propriul laptop, iar acum are clienţi precum Phillip Morris, Autoklass şi Electrica Furnizare SA şi intenţionează să deschidă în acest an un birou în Dubai, scrie economica.net.

Publicitate

„Am absolvit Academia de Studii Economice din București, specializarea Economie Generală, și mi-am petrecut prima parte a vieții mele profesionale lucrând ca broker, pe piața de capital. Eram pasionat de această industrie, așa că am evoluat constant, dar, odată cu sosirea crizei financiare, am simțit că trebuie să fac o schimbare și să mă orientez spre un domeniu cu mai multe perspective. Fiind pasionat de IT – datorită unuia dintre profesorii mei din liceu -, am rămas întotdeauna conectat la tehnologie și am dedicat timp studiului pe cont propriu, așa că, în 2013, m-am decis să îmi fondez o companie de servicii IT și dezvoltare software”, spune Marius Dascălu pentru sursa citată.

Începutul în SUA, continuarea în România

Publicitate

Iniţial, Dascălu şi-a propus să lucreze pentru clienţi din SUA, pentru că, spune el, „în 2008, piața de acolo era deja matură, ceea ce însemna că exista un potențial de absorbție mai mare al proiectelor de IT și de software”.

Dar pe măsură ce economia României s-a dezvoltat, antreprenorul a văzut potenţialul pieţei locale şi a decis să deschidă un birou aici. „Au început să existe cereri de consultanță și soluții personalizate. Companiile au acum resurse financiare și umane, care le permit un nivel de digitalizare similar cu al altor țări europene”.

Publicitate

Primele proiecte le-a luat în baza unor recomandări de la persoane care îl cunoșteau profesional şi, treptat, compania a crescut şi a reuşit într-un singur an să ajungă de la 500.000 la afaceri de 12 milioane de euro.

„Întreaga evoluție a companiei Headlight Solutions a fost bazată pe relația pe care o avem cu clienții, pe flexibilitatea noastră și pe abordarea umană, de care dăm dovadă, atunci când concepem și implementăm soluții tehnologice, complexe, personalizate”, continuă antreprenorul.

Diversificarea portofoliului de business i-a adus avantajul competitiv

Publicitate

Dacă până în 2019, compania a crescut organic şi oferea consultanță și servicii de dezvoltare software, începând cu anul trecut, s-a extins și în partea de hardware cu echipamente pentru securitate cibernetică.

„Această schimbare ne-a oferit un avantaj competitiv, deoarece acum putem aborda integrat proiectele clienților noștri, acoperind totul, de la strategie și implementare, la producția în serie mică și medie a echipamentelor. La nivel financiar, noua linie de business a contribuit la creșterea cifrei de afaceri de la 500.000 de euro în 2019, la 12 milioane de euro, în 2020”.

De-a lungul timpului au existat şi momente dificile, recunoaşte antreprenorul, însă nu s-a gândit vreodată să renunţe „pentru că aveam un feedback bun și știam că atât piața, cât și compania vor evolua”.

Publicitate

De altfel, cea mai mare provocare a Headlight Solutions a fost dezvoltarea de produse proprii, care să aducă valoare adăugată ofertei sale și să îi permită să abordeze integrat solicitările clienților. „Astfel, putem gestiona cap-coadă proiectele care ne sunt încredințate, ceea ce oferă mult mai multă încredere și stabilitate companiilor”.

Acum, Headlight Solutions colaborează cu corporații din IT&C, retail, industrie petroliera, utilitati, industrie de apărare etc., pentru care desfășoară proiecte complexe, de la idee / nevoie, la implementare, dar și cu autorități locale și europene. Printre clienţii săi se numără companii precum Phillip Morris, Autoklass şi Electrica Furnizare SA.

„Avem un portofoliu variat de clienți. Lucrăm cu companii mici, medii, mari private, dar și cu instituții europene și internaționale. În funcție de serviciul/produsul oferit. și profilul de client diferă.

Publicitate

De exemplu, dacă vorbim de computerele ecranate sau de cele all-in-one, de birou, atunci, vizăm entități publice și private care au nevoie să își protejeze informațiile cu caracter sensibil sau care își doresc să își updateze infrastructura

Soluțiile personalizate vizează companii mari și foarte mari, ce au nevoi complexe de software și securitate IT, la care aplicațiile și sistemele existente pe piață nu răspund. Pentru ele, oferim servicii integrate, care includ consultanță, implementare software și hardware și producție de echipamente în serie limitată”, continuă braşoveanul.

Unul dintre cele mai recente proiecte a fost producția unui calculator ce asigură o protecție sporită a datelor vehiculate, siguranța acestora fiind dată atât de modul în care sistemul hardware a fost construit, cât și de soluțiile software integrate și preinstalate pe sistemele livrate.

Momentul crizei de Covid-19 şi strategia care a dus la recuperarea rapidă

Declararea pandemiei a afectat activitatea companiei pentru că „ne-a pus clienții în situații fără precedent, ce au dus la înghețarea proiectelor”. De aceea, primele patru luni au fost de cumpănă, potrivit lui Marius Dascălu. Ulterior, însă, a revenit la un volum constant de muncă, a reluat unele proiecte în discuție, dar a dezvoltat şi altele noi.

„Nu aș spune că am simțit încă efectele benefice ale pandemiei și ale nevoii de digitalizare. Proiectele complexe ale Headlight Solutions necesită strategizare și aprobări la nivel de Chief Technology Officer, deci ciclul de vânzare poate ajunge undeva la până la 9-12 luni, așa că eventuale efecte pozitive se pot simți în 2021”.

Cât priveşte resursa umană, cel mai uşor de adaptat la „noua normalitate” care implica munca la distanţă au fost colegii implicați în dezvoltarea de software. Aceştia, ca majoritatea IT-iştilor, au un program flexibil, corelat, mai mult, cu livrabilele lor, decât cu prezența într-un interval fix, la birou.

Pe partea de producție, în schimb, situația a fost mai complicată. Obiectivele majore au fost să asigue protecție celor 30 de angajați, să prevenă răspândirea virusului și în acelaşi timp să livreze la timp proiectele în parametrii agreați cu clienţii.

Pentru a reuși toate acestea, compania a implementat protocoale specifice, a dotat spațiul cu lămpi cu ultraviolete, dozatoare de dezinfectant și a furnizat angajaţilor echipamente de protecție.

„În plus, am testat săptămânal membrii echipei. Strategia a fost una bună, întrucât am identificat din timp cazurile si am reusit ca de fiecare dată virusul să nu fie transmis intern reuşind astfel să ne îndeplinim toate responsabilitățile. Ni s-a confirmat cât de important este să dăm dovadă de agilitate și să ne adaptăm în timp real contextului, aceasta fiind principala lecție din acest context incert”.

Planuri pentru 2021: birou în Dubai

După perioada de creştere accelerată generată de dezvoltarea componentei de hardware, CEO-ul doreşte să folosească anul acesta pentru a stabiliza compania, din punct de vedere financiar și operațional. „De aceea, vizăm o cifră de afaceri cel puțin similară”, explică Marius Dascălu.

Însă, pentru 2021 antreprenorul vizează şi deschiderea unui sediu în Dubai, pentru a putea deservi cu succes toată zona golfului și a e crește, astfel, raza de acțiune a companiei sale.

„Considerăm că tehnologia produsă în România este foarte competitivă, la nivel global, iar Dubai este deja un hub internațional important”.

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Economic

Guvernul a aprobat proiectul de lege prin care interzice Chinei și companiei Huawei să ia parte la dezvoltarea rețelei 5G din România

Avatar

Publicat

pe

Guvernul a adoptat un proiect de lege cu privire la viitoarele rețele 5G din România, și astfel pune bazele a ceea ce va permite crearea infrastructurii de acest gen, însă echipamentele și software-ul pentru ele trebuie să vina de la producători avizați de Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Publicitate

Guvernul României blochează practic accesul Huawei la rețelele 5G, cel puțin la părțile importante, așa cum s-a întâmplat și în alte tari, iar asta pentru că e improbabil că pentru compania chinezeasca să fie oferit vreun aviz care să permită folosirea echipamentelor sale oriunde în rețele.

Proiectul de lege susținut de Statele Unite, care interzice Chinei și companiei Huawei să ia parte la dezvoltarea rețelei sale 5G, a declarat pentru Reuters Pavel Popescu, deputat în parlamentul Românie și membru al Comitetului IT&C și al Securității Naționale

Publicitate

„Guvernul tocmai a aprobat acest proiect de lege de o importanță capitală pentru România, onorând un memorandum din 2019 semnat la Washington, ceea ce înseamnă că China și Huawei sunt excluse de la orice parteneriat pe 5G cu statul român”, a spus Pavel Popescu pentru Reuters.

Conform memorandumului, cele două guverne au declarat în august 2019 că: „parte a abordării securității bazat pe analiza de riscuri, este necesară o evaluare atentă și completă a furnizorilor 5G”.

Publicitate

România a fost un aliat ferm al Washingtonului chiar înainte de aderarea la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord în 2004. Washingtonul vede Huawei ca un braț al mecanismului global de supraveghere al Partidului Comunist din China.

Huawei, care joacă un rol de lider pe măsură ce lumea telecomunicațiilor se pregătește pentru tehnologia wireless de generația următoare, a negat în repetate rânduri spionajul pentru statul chinez.

Proiectul de lege aprobat joi reflectă memorandumul cu SUA și poziția Consiliului Suprem de Apărare al Țării. Popescu a spus: „Securitatea națională este un obiectiv cheie și protejarea datelor personale ale generațiilor viitoare ale României este crucială”.

Publicitate

Evaluarea unui furnizor ar trebui să spună dacă o companie este supusă controlului de către un guvern străin, are o structură transparentă și este supusă unui regim juridic care impune practici corporative transparente.

Popescu a declarat că proiectul de lege, care ar putea fi ștampilat în parlament în următoarele săptămâni, este o condiție prealabilă lansării licitațiilor 5G în statul Mării Negre în a doua jumătate a anului.

Publicitate
Citește mai mult

Economic

Pensiunile, eliminate de la finanțările pentru afaceri în mediul rural. Motivul: multe ar fi fost transformate în case de locuit

Redactia

Publicat

pe

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a decis să elimine pensiunile de la finanțările pentru afaceri non-agricole în mediul rural, pe perioada 2021-2022.

Publicitate

Potrivit acestuia, multe dintre pensiunile ridicate pe fonduri europene au fost scoase din circuitul turistic și transformate în case de locuit.

Ministrul nu explică însă de ce nu schimbă mai degrabă regulile de finanțare, în loc să oprească programul. Totoadă acesta nu spune care este procentul acestor pensiuni transformate în case.

Publicitate

În ultimii șase ani, aproape 1.000 de români și-au construit pensiuni în sate cu peisaje pitorești, de la munte, deal sau câmpie.

În perioada 2014-2020 au fost câștigate prin PNDR 900 de proiecte pe fonduri europene prin care fie s-au înființat, fie au fost extinse pensiuni agroturistice. Valoarea estimată de 112 milioane de euro.

Publicitate

În urma unor controale efectuate de Ministerul Agriculturii s-a constatat că multe dintre aceste pensiuni nu au mai funcționat și s-au transformat în case de locuit.

„Am constatat că asemenea pensiuni au fost edificate în zone rurale unde nu are nimic de-a face cu turismul și apoi, după perioada de monitorizare, s-au transformat în case. Practic unii și-au făcut case cu banii dedicați pensiunilor. Este un fapt, e neplăcut, l-am constatat și trebuie corectat, din 2023 iarăși o să alocăm această sumă”, a explicat ministrul Agriculturii, Adrian Oros, la Digi24.ro.

În perioada 2021-2022, care va face trecerea la ciclul financiar 2021-2027, pensiunile vor fi excluse de la finanțare.

Publicitate

Rămân, însă, eligibile proiectele pentru modernizarea celor deja existente, dar cu un buget înjumătățit: de la 263 de milioane de euro, la 150 de milioane de euro.

Ministrul Agriculturii a precizat, însă, că pensiunile vor fi reintroduse la finanțare din anul 2023, cu o redefinire a condițiilor de finanțare.

sursa: digi24.ro

Publicitate
Publicitate
Citește mai mult

Economic

Indexul locurilor de muncă OLX: Brașovul are peste 4.000 de anunțuri de angajare, dublu față de Sibiu și de patru ori cât Bacău. Top salarii oferite, pe industrii

Avatar

Publicat

pe

Cele mai căutate meserii în luna martie a acestui an în funcţie de numărul de anun­ţuri postate de anga­jatori au fost cele de in­gineri, meseriaşi, constructori, cu un nu­măr de 13.355 de anunţuri, în creş­tere cu 20% faţă de luna prece­dentă şi cu 32% faţă de aceeaşi lună din anul 2020, conform datelor de la platforma OLX.

Publicitate

„În martie 2021, piaţa a revenit în general la nivelurile prepandemie în ceea ce priveşte oferta de locuri de muncă. Cu toate acestea, există o schimbare majoră în sectoare, deoarece unele au mai multe oferte faţă de perioada prepandemie, iar altele încă se luptă pentru recuperare“, a explicat Mihail Dimitrov, business manager în cadrul OLX Locuri de muncă pentru Ziarul Financiar.


Compania germană Varta este în căutare a peste 300 de persoane pentru un nou proiect la Brașov. Detalii aici

Publicitate

Următorii în clasamentul celor mai doriţi angajaţi sunt lucrătorii în producţie – depozit – logistică, cu 9.455 de anunţuri postate, în creştere cu 61% faţă de luna februarie, însă cu o scădere de circa 15% faţă de luna martie din anul 2020.

„Dacă vorbim de sectoare care sunt în prezent peste nivelurile pre-pan­demie, pe pri­mul loc este cel de ser­v­icii auto – şoferi – curierat, o categorie în care cererea de angajaţi pentru şoferi şi curierat este cu aproape 40% peste nivelul prepandemie“, explică repre­zentantul OLX Locuri de muncă.

Publicitate

Pe a treia poziţie în topul sectoarelor cu cele mai multe anunţuri de angajare postate în luna martie este categoria şoferi – servicii auto – curierat, cu 7.534 de anunţuri. De altfel, acest sector a cunoscut o evoluţie puternică în ultimul an. Conform datelor de la OLX, numărul anun­ţurilor postate de angajatori care caută acest tip de angajaţi a crescut cu 44% în martie 2021 faţă de martie 2020 şi cu 16% de la lună la lună, adică martie versus februarie.

„Creşterea comerţului electronic şi a livrărilor în timpul pandemiei a dus şi la creşteri semnificative în categoria servicii auto – şoferi – curierat. Restricţiile în curs de desfăşurare motivează utilizatorii să cumpere online şi să folosească serviciile de livrare mai mult decât în anii precedenţi.“

Un alt sector cu oferte de locuri de muncă peste nivelurile prepandemie este cel de construcţii, cu o creştere de aproximativ 40%, venită pe fondul creşterii sectorului imobiliar, spune Mihail Dimitrov.

Publicitate

„Sectoarele care încă se luptă pentru recuperare sunt: casierii şi agenţii de vânzări (40% sub pre-pandemie) şi HoReCa (10% sub prepandemie)“, adaugă el.

La capitolul ofertelor de joburi care se ocupă cel mai repede, pe primul loc este categoria bone-menajere, poziţii care s-au ocupat în circa 12 zile în luna martie a acestui an, în scădere de la 14 zile în luna precedentă. În medie, salariile pentru o astfel de poziţie se ridică la 419 euro net lunar, conform datelor de la OLX.

„Cererea pentru bone a crescut semnificativ pe fondul pandemiei. Familiile care se bazau anterior pe servicii de daycare/afterschool, acum trebuie să găsească alternative, deoarece majoritatea afterschool-urilor şi-au redus capacitatea, unele la 50% din cauza distanţării sociale, lăsând părinţii fără prea multe alternative. Alte grădiniţe au fost nevoite să îşi mărească preţurile pentru a ţine pasul, de aici şi o creştere a cererii de bone“, explică Mihail Dimitrov această tendinţă.

Publicitate

Pe locul al doilea în clasamentul ofertelor de joburi care se ocupă cel mai repede se află ofertele din zona de agricultură – zootehnie, cu o durată medie de ocupare de 13 zile în martie 2021, urmate de educaţie – training, cu o medie de ocupare de 14 zile, alte locuri de muncă, cu o medie de 15 zile şi de ofertele pentru personal administrativ – secretariat, cu o medie de ocupare de 16 zile în luna trecută.

Pe judeţe, cele mai multe oferte de locuri de muncă în luna martie a acestui an au fost în Bucureşti-Ilfov, respectiv 15.110, în creştere cu 26% faţă de luna precedentă, însă în scădere cu 8% faţă de luna martie a anului trecut, urmat de Braşov, cu 4.152 de anunţuri de angajare, cu 46% mai multe faţă de luna precedentă şi în creştere cu 20% faţă de martie 2020, şi Cluj – cu 3.302 de anunţuri de locuri de muncă postate de angajatori în luna martie a acestui an, în creştere cu 14% de la lună la lună, însă cu o scădere de 13% faţă de martie 2020.

În ceea ce priveşte salariile, pe primul loc sunt ofertele din categoria şoferi – servicii auto – curierat, cu o medie salarială netă de 1.107 euro în martie 2021, urmate de cele din categoria de ingineri – meseriaşi – constructori, cu o medie de 814 euro şi de agenti – consultanţi vânzări, cu salarii de 774 de euro, conform datelor de la OLX.

Publicitate

 

Sursa: Ziarul Financiar

Publicitate
Citește mai mult
Publicitate
Publicitate

De Interes

>