Connect with us

Administrație

Criza locurilor de parcare din Centrul Civic îi impinge pe cei de la Digi la măsuri extreme: demolează o clădire pentru a face loc mașinilor

Avatar

Publicat

pe

Lipsa locurilor de parcare din Centrul Civic i-a împins pe cei de la Digi să bage mâna adânc în buzunar pentru a-și amenaja un spațiu de parcare la sediul principal din Brașov, spațiu care după amenajare va candida cu succes la titlul de cea mai scumpă parcare din Brașov.

Publicitate

În septembrie 2020 compania RCS & RDS SA (Digi), unul dintre cei mai importanți de servicii integrate de comunicații din regiune, a achiziționat un imobil situat pe Bulevardul 15 Noiembrie numărul 74. Imobilul, aflat chiar în vecinătatea sediului Digi, este compus dintr-un teren de 579 metri pătrați, o construcție S+P+E+M cu o suprafață desfășurată de 560 metri pătrați și o anexă de circa 22 metri pătrați

Cele două clădiri urmează a fi demolate după ce vor primi avizul autorităților pentru a face loc unei parcări pentru clienții și personalul companiei care momentan sunt nevoiți să parcheze pe strada (și de multe ori chiar pe trotuarul) de pe N.D Cocea.

Publicitate

„Toate lucrările de demolare prevăzute se vor face în soluţia «bucată cu bucată», «element cu element de sus în jos», «nivel cu nivel», începand cu acoperişul, fiind cu totul interzisă demolarea concomitenta pe doua sau mai multe niveluri de pe aceeași verticala sau începerea demolării de la baza construcției. Aceste lucrări se vor realiza de regula în ordinea inversa de realizare a construcției existente. Materialele dezafectate vor fi evacuate zilnic” se arată în documentele depuse de reprezentanții RCS & RDS SA la Agenția pentru Protecția Mediului (APM).

Conform aceluiași document „desființarea clădirilor se va face manual bucată cu bucată, element cu element de sus in jos, nu se preconizează depășiri ale nivelului de zgomot sau transmiterea unor vibratii catre imobilele invecinate”.

Publicitate

După finalizarea lucrărilor de demolare propuse la cele două construcții se are în vedere nivelarea terenului și pregătirea acestuia pentru amenajarea parcării.

Investiția nu este deloc neglijabilă, având în vedere costul imobiliarelor din Centrul Civic precum și costurile de de demolare și amenajare, RCS & RDS SA va scoate din conturi peste o jumătate de milion de euro pentru cei 579 metri pătrați de parcare.

În 2020, gigantul RCS & RDS SA (Digi) a obţinut un profit net de doar 16 milioane euro la afaceri de 1,3 miliarde euro, conform datelor preliminare publicate de companie. Numărul total de abonamente furnizate clienţilor (unităţi generatoare de venituri) a crescut cu 12%, ajungând la 18,1 mi­lioane de la 16,1 milioane în 2019.

Publicitate
Spune-ți părerea

Administrație

Allen Coliban acuză Comprest de neglijență: „Nu vom plăti deszăpezirea din ziua de miercuri. Dacă e cazul îi vom acționa în judecată”. Primarul spune că salubriștii nu au abonament pentru alerte meteo

Avatar

Publicat

pe

Vineri, într-o postare pe o rețea de socializare, primarul Allen Coliban a declarat că nu va plăti deszăpezirea pentru ziua de miercuri celor de la Comprest. Asta după ce brașovenii au avut de suferit în urma zăpezii care nu a fost curățată la timp. Atunci viceprimarul Sebastian Rusu declara că cei de la Comprest nu au acționat prompt și au folosit doar 20 de utilaje deși Primăria avea în contract 78, detalii aici. Mai mult, Coliban spune că nu este normal ca Primăria să trimită alerte de vreme rea către salubriști.

Publicitate

„Căderea masivă de zăpadă de miercuri a blocat orașul câteva ore în timpul dimineții și voiam să vă clarific dacă mai sunt necesare detaliile acestei situații. Practic conform contractului pe care îl avem pentru deszăpezire firma prestatoare trebuia să aibă utilaje pregătite până la finalul lunii aprilie. Am trimis noi, Primăria Brașov, o notificare în acest sens la finalul lunii martie și totodată am mai trimis una imediat ce am primit acel mesaj privind starea de privind codul galben de ninsori cu o zi înainte de ziua de miercuri, marți dimineață, ambele au fost acțiuni pentru a ne asigura că prevederile contractului sunt respectate.

Asta deși o altă prevedere a respectivului contract obliga firma prestatoare, firma Comprest, să aibă un abonament pe zona aceasta de buletine meteo astfel încât să aibă propriile alerte cu privire la cantitățile de precipitații ce urmează a cădea. Ce s-a întâmplat miercuri dimineața: au fost doar 20 de utilaje operaționale undeva la ora 6 și acest număr evident a fost insuficient pentru căderile masive de zăpadă din acea dimineața.

Publicitate

Am primit astăzi  o amendă (n.r: 14.500 de la IPJ Brașov) pe care o vom achita dar cu siguranță vom recupera integral din penalitățile prevăzute și aplicabile potrivit contractului. Mai mult, am discutat cu viceprimarul Sebastian Rusu, nu vom plăti aceste servicii aferente zilei de miercuri pentru că ele au fost prestate neconform și cred că e foarte important și acest mesaj l-am avut în toate discuțiile pe care le-am purtat în ultimele luni cu prestatorii de servicii să înțeleagă miza pe care o au. Să înțeleagă că avem cel mai frumos oraș din România și trebuie să fie întreținut la acest nivel la cel mai înalt nivel și că nu este loc de greșeli și de sincope iar dacă cineva își imaginează că poate să scape cu astfel de jumătăți de măsură, ei bine greșește. Avem prevederile contractuale și în cazul în care va fi nevoie vom ajunge și la lupte în instanță așa cum de altfel se întâmplă la ora actuală pe contractul de parcări.”

Citește mai mult

Administrație

CNI anunță că va începe lucrările la varianta DN1 prin Brașov – Săcele – Valea Doftanei în 2021

Redactia

Publicat

pe

Compania Națională de Investiții (CNI) spune că lucează la „demararea Variantei ocolitoare DN1, Valea Doftanei – Săcele – Braşov” și că va începe lucrările de execuție până la sfârșitul anului 2021, potrivit declarației Manuelei Pătrăşcoiu, preşedintele companiei.

Publicitate

„În curând, vom intra cu studiul de fezabilitate în aprobare prin Hotărâre de guvern şi vom demara licitaţie de proiectare şi execuţie. Sperăm ca undeva la sfârşitul anului să începem lucrările de execuţie”, a declarat Manuela Irina Pătrășcoiu, citată de Agerpres, la o conferință online DC News.

Ultima oară când s-a mai vorbit de acest proiect a fost la sfârșitul luni august 2020, când premierul de atunci, Ludovic Orban, participa la evenimentul de semnare a contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru modernizare unui segement al proiectului, între Valea Doftanei și Brădet.

Publicitate
Citește mai mult

Administrație

Podul de la Azuga pe DN 1 Valea Prahovei intră în reparații capitale până la finalul anului. Camioanele, deviate pe ruta Cheia

Redactia

Publicat

pe

Podul de la Azuga pe DN 1 Valea Prahovei intră în reparaţii capitale până la sfârşitul anului. Autoturismele vor merge pe un pod provizoriu, iar camioanele vor fi deviate pe DN 1A Ploieşti – Cheia – Săcele.

Publicitate

Podul de la Azuga, la situat la kilometrul 135 în judeţul Prahova, a fost construit în anii 20. Compania de Drumuri anunţă acum lucrări de reparații capitale începând de luni, 12 aprilie, până la jumătatea lunii decembrie.

Pentru autovehiculele de până la 7,5 tone şi cele destinate transportului de persoane se va permite circulaţia pe un pod metalic provizoriu şi pe podul în lucru (n.r. aşadar fără semaforizare) cu patru etape de deviere. Traficul greu, de marfă, va fi însă deviat total pe DN 1A Ploieşti – Cheia – Săcele, începând din data de 5 mai, podul provizoriu, într-o curbă, fiind prea îngust pentru lungimea camioanelor.

Publicitate

În prezent, circulaţia camioanelor este permisă pe DN 1 Otopeni – Ploieşti – Braşov exclusiv pe timpul nopţii. „În urma analizei efectuate împreună cu Poliţia Rutieră şi autorităţile publice locale, pe perioada executării lucrărilor, tranzitarea punctului de lucru, pentru vehiculele având masa totală maximă admisă (MTMA) mai mare de 7,5 tone, cu excepţia celor destinate exclusiv transportului de persoane este interzisă”, precizează Compania de Drumuri într-un comunicat de presă.

Contractul pentru reparaţii capitale la podul Azuga a fost semnat în urmă cu doi ani, dar lucrările au fost întârziate din cauza unor probleme legate de relocarea utilităţilor.

Publicitate

Alte două Drumuri Naţionale care asigură legătura între Bucureşti şi Braşov au restricţii pentru camioane

Restricţia de trafic greu care urmează să fie instituită pe DN 1 Valea Prahovei a fost subiectul unor discuţii destul de tensionate între Compania de Drumuri şi transportatorii rutieri. Practic, şoferii de camioane vor avea la dispoziţie o singură rută între Bucureşti şi Braşov, şi anume DN 1A, având în vedere că pe DN 73 Bucureşti – Piteşti – Braşov este restricţie de tonaj la podul de lângă Rucăr (Argeş), iar pe DN 10 Buzău – Braşov este interdicţie pentru camioane la Siriu (jud. Buzău) cu deviere tot pe DN 1 A Cheia – Săcele.

DN 1 A Cheia – Săcele este un drum mult mai greu, cu serpentine dificile şi carosabil mai îngust decât DN 1 Valea Prahovei.

Citește mai mult
Publicitate
Publicitate

De Interes

>