Eveniment
Cristian Cioacă ar putea să iasă din închisoare anul acesta

Brașoveanul Cristian Cioacă ar putea ieşi din închisoare anul acesta, chiar dacă a primit o condamnare de 15 de ani de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte în cazul Elodiei Ghinescu.
Din cei 15 ani, acesta ar putea executa doar 11 ani şi 9 luni, asta pentru că a lucrat în penitenciar şi a participat la diverse activităţi.
Totuşi, avocatul familiei Ghinescu spune că instanţa ar trebui să se gândeacă serios la pedepsa acestuia, având în vedere faptele grave pentru care a fost închis.
„Ar trebui să execute trei pe patru din cei 15 ani şi 8 luni de închisoare ce i-a primit Cristian Cioacă pentru infracţiunile săvârşite. Ar veni undeva la 11 ani şi 9 luni de închisoare. Fiind condamnat definitiv în anul 2014, bineînţeles că la ceea ce a executat se mai scad zilele pe care dumnealui le-a lucrat, a făcut diferite cursuri, a paricipat la diferite activităţi. Arestul preventiv pe care dumnealui l-a executat anterior momentului condamnării definitive şi sigur că s-ar putea ajunge la o cerere de elibere condiţionată. Instanţa nu este obligată să şi admită o astfel de cerere. În opinia mea, Instanţa din Piteşti ar trebui să aibă în vedere infracţiunile deosebit de grave pe care el le-a săvărşit. Persoana dumnealui, indiferent că în penitenciar are un comportament pe care dumnealui încearcă să fie cât mai conformist, de altfel unul normal, instanţa ar trebui să aibă în vedere celalalte aspecte”, a spus Crina Radu avocatul familiei Elodiei Ghinescu conform Antena3.ro.
Avocata din Brașov, Elodia Ghinescu, a dispărut în seara de 29 august 2007, acum 14 ani.
Cazul a deschis o lungă anchetă a poliției și a procurorilor, puternic mediatizată în presa românească.
Soțul său, Cristian Cioacă a fost condamnat la 22 de ani, chiar în lipsa cadavrului și a armei.
Elodia a fost declarată oficial moartă, printr-o sentinţă a Judecătoriei Braşov.
-
Entertainmentacum 3 zile
Patinoarul Olimpia, din Brașov, se deschide marți seară. Cât îi va costa pe brașoveni și turiști distracția pe gheață
-
Evenimentacum 23 de ore
VIDEO / Jaf la Braşov! 76.000 de Euro au fost furaţi de la un bărbat, pe Bulevarul Gării
-
Turismacum 2 zile
O noapte la un hotel de 3 stele în Poiana Braşov a ajuns cât un sejur în Austria, Italia sau Bulgaria: „De banii ăștia mă duc la Innsbruck, îmi mai rămân să merg o săptămână la bulgari / Am luat o vacanță de opt zile în Italia la banii ăștia”
-
Economicacum 2 zile
Primul hotel Kempinski din România se deschide la Poiana Brașov. Kempinski este grupul hotelier de lux cu cea mai îndelungată existență din Europa
-
Businessacum 2 zile
FOTOREPORTAJ / Povești crestate pe pâine, într-o brutărie din Bod. O fostă jurnalistă din Brașov a renunțat la reportaje și a deschis o mică afacere cu produse de panificație
-
Evenimentacum 2 zile
Dubă plină cu lemn fără documente de provenienţă depistată de poliţiştii braşoveni
-
Administrațieacum 3 zile
FOTO / O nouă grădiniţă pentru 100 de copii va fi construită în cartierul Avantgarden din Braşov. S-a dat starul licitaţiei pentru proiectare şi construcţie
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Un nou protest la Carfil Braşov. Toţi angajaţii au întrerupt lucrul şi cer în faţa fabricii să fie lăsaţi să presteze ore suplimentare