Eveniment
Criminal prins la Braşov. A omorât un bătrân, la Iaşi, pentru 20.000 de lei şi a venit la Braşov să se distreze

Un bărbat de 27 de ani a fost identificat drept autorul unei crime comisă în localitatea Mogoșești, județul Iași. Acesta a fost prins de anchetatori în Brașov, după ce, timp de câteva zile, a dispărut, în speranța că nu va răspunde în fața legii. Odată cu prinderea suspectului, procurorii ieșeni au stabilit și cum a avut loc crima.
Tânărul a jefuit victima de 87 de ani de suma 20.000 de lei și a fugit la Brașov, să se distreze. Procurorii l-au reținut și îl vor propune spre arestare preventivă. Odată cu prinderea suspectului, procurorii ieșeni au stabilit și cum a avut loc crima.
„În seara zilei de 31 octombrie 2021, inculpatul, care a consumat băuturi alcoolice, a decis să sustragă o sumă de bani din casa victimei. Inculpatul a pătruns pe timp de noapte în curtea casei victimei și a așteptat ca aceasta din urmă să adoarmă. Mai apoi, inculpatul a pătruns în locuință, dar a fost surprins de victima în vârstă de 87 de ani. În acel moment, victima a fost lovită de inculpat cu pumnii și picioarele în zona capului și a corpului. De asemenea, la un moment dat, inculpatul a strâns victima de gât, provocându-i leziuni incompatibile cu viața”, a declarat sâmbătă, 6 noiembrie 2021, Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.
Anchetatorii ieșeni au mai stabilit că, după comiterea crimei, tânărul de 27 de ani a găsit și banii pe care voia să îi fure din casa octogenarului.
„Inculpatul a descoperit suma de aproximativ 20.000 de lei, pe care a luat-o cu el și a plecat. Victima a fost descoperită a doua zi, respectiv pe data de 1 noiembrie 2021, de către un consătean, care a anunțat Poliția. De asemenea, inculpatul a fost prins în Brașov și a fost dus la audieri. Acolo, el a recunoscut comiterea faptei. Acesta a fost reținut vineri, 5 noiembrie 2021, pentru 24 de ore, iar, în cursul zilei de astăzi, 6 noiembrie 2021, urmează a fi dus în fața Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, a adăugat sâmbătă Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.
Un ieșean a fost găsit fără suflare în propria casă pe 1 noiembrie 2021. Mihai D. avea 87 de ani, iar pe trupul său s-au găsit mai multe urme de violență. Vecinii acestuia au spus că a fost vorba despre o crimă, însă nu au auzit vreun zgomot din casa ieșeanului. Aceștia au mai afirmat că motivul pentru care ieșeanul a fost ucis îl reprezintă o sumă importantă de bani, pe care octogenarul o avea strânsă în casă, scrie bzi.ro.
Bărbatul jefuit locuia singur într-o casă de la marginea comunei Mogoșești, județul Iași. Vecinii acestuia sunt și ei persoane în vârstă, care se tem pentru viețile lor. Autoritățile au fost sesizate pe data de 1 noiembrie 2021, în jurul orei 16:00. La fața locului s-au deplasat echipaje de Poliție, criminaliști și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO – VIDEO / Avalanșă de mari dimensiuni, în munții Făgăraș. Zăpada a spart geamurile cabanei Capra și a pătruns în dormitoare. Cei aproximativ 50 de turiști care se aflau acolo au scăpat teferi
-
Evenimentacum 3 zile
Vine gerul, în România. Meteorologii anunță temperaturi de -20 de grade, în următoarele zile. Au fost emise și două coduri galbene de vreme rea, inclusiv pentru județul Brașov
-
Socialacum 2 zile
Directorul Poştei Române, întrebat cât face o scrisoare de la Bucureşti la Braşov: „Cinci zile”
-
Utilacum 11 ore
A fost anunţată oficial şi cea de-a 3-a destinaţie pentru avioanele care vor decola de la Braşov, după Antalya şi Creta
-
Evenimentacum 2 zile
Turiștii surprinși de avalanșă, în munții Făgăraș, riscă amenzi usturătoare. Ei ar putea rămâne și fără permis pentru că drumul spre cabana Capra era oficial închis
-
Evenimentacum 2 zile
România s-a zguduit, noaptea trecută. 5 cutremure s-au înregistrat în țara noastră, în doar câteva ore. Un seism puternic, de magnitudine 7,8, s-a înregistrat și în Turcia
-
Evenimentacum 2 zile
Frații Andrew și Tristan Tate au început să își clădească imperiul în județul Brașov. Povestea celor doi milionari a ajuns în atenția jurnaliștilor BBC
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Imagini cumplite, filmate din dronă, cu dezastrul produs de cutremurele din Turcia. Un al doilea seism, de magnitudine 7,5, a fost înregistrat la prânz