Connect with us
Publicitate

Eveniment

Crimă în comuna Budila. O femeie a fost ucisă de concubinul ei. Suspectul principal a fost reținut

Publicitate

Publicat

pe

O crimă îngrozitoare a șocat întreaga comunitate din comuna Budila. O femeie, în vârstă de 36 de ani, a fost ucisă chiar de bărbatul cu care își împărțea viața. Polițiștii brașoveni au fost sesizați duminică, printr-un apel la 112, că o femeie a fost găsită inconștientă într-o casă din localitate.

Publicitate

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au identificat o femeie, în vârstă de 36 ani, în stare de inconștiență, cu leziuni pe corp, cu privire la care cadrele medicale, sosite ulterior, au declarat decesul. Totodată, polițiștii au reținut un bărbat, suspect de agresiune, acesta aflându-se, la momentul actual, în custodia autorităților.

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigații Criminale, sub delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Brașov, au întocmit dosar penal, în care, la acest moment, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

Polițiștii spun că autorul a fost identificat ca fiind un bărbat, în vârstă de 35 de ani, fostul concubin al femeii decedate.

Publicitate

Ancheta penală este în curs de desfășurare, sub coordonarea procurorului de caz, cercetările fiind continuate pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii judiciare.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes