Connect with us
Publicitate

Administrație

Contracte în valoare de 200 de milioane de lei, cu fonduri din PNRR. Pe ce proiecte va cheltui Primăria Brașov acești bani

Publicat

pe

Municipalitatea a semnat săptămâna aceasta contracte în valoare totală de 200 de milioane de lei, fonduri obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investițiile sunt pentru autobuze electrice, sistem de e-ticketing pentru transportul în comun metropolitan, stații de reîncărcare pentru mașini electrice, trasee de biciclete și locuințe pentru tineri.

„Săptămâna aceasta, am semnat la București alte 9 contracte de finanțare prin PNRR pentru Brașov și pentru brașoveni, cu un total de aproximativ 200 de milioane de lei. Dincolo de valoarea mare, mă bucură că obiectivele lor reprezintă investiții verzi și smart pe prioritățile Brașovului. Mobilitate: încă patru contracte pentru piste de biciclete, cu un total de peste 19 milioane de lei. Transport public: peste 142 de milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă pentru achiziția a încă 50 de autobuze electrice. Acestea ne vor permite să ne consolidăm poziția de lider în România în privința transportului public verde. Am semnat și un contract de 6,3 milioane de lei pentru dezvoltarea sistemului de e-ticketing pentru transportul public în zona metropolitană, ținând cont de problemele semnalate în ultima perioadă cu integrarea acestui sistem. De asemenea, pentru stațiile de încărcare de mașini electrice am semnat un nou contract, de peste 6,5 milioane de lei. Pentru tinerii brașoveni vom construi 60 de locuințe care vor folosi energie exclusiv din surse regenerabile, adică panouri fotovoltaice și pompe de căldură, printr-un contract în valoare de peste 25 de milioane de lei. Performanța administrației se numără și prin câți bani reușim să atragem din surse nerambursabile. 200 de milioane de lei este o sumă impresionantă, care poziționează Brașovul în topul performanței orașelor din România, în atragerea de fonduri europene”, a declarat Allen Coliban, primarul municipiului Brașov.

După ce municipalitatea a semnat, în luna decembrie, contractul de finanțare pentru achiziția a 23 de autobuze electrice, am semnat acum finanțarea pentru achiziția a încă 50 de autobuze electrice, cu lungimea de 10 metri, prin PNRR. După semnarea contractului de finanțare, municipiul Brașov va derula o procedură de achiziție pentru a selecta furnizorul vehiculelor.

Odată achiziționate, autobuzele vor fi puse la dispoziția RATBV pentru a fi utilizate în cadrul serviciului de transport public local. În prezent, sunt în circulație 52 de autobuze electrice cu lungimea de 12 metri și 8 de 10 metri, ambele fiind marca SOR, Cehia, 51 de troleibuze cu lungimea de 18 metri, marca Solaris, Polonia, și 10 autobuze hibrid cu lungimea de 12 metri, marca Mercedes. La acestea se adaugă 12 autobuze electrice cu lungimea de 18 metri, produse de compania Karsan, Turcia, și autobuzele Menarini, cu motorizare Euro 6.

Publicitate

Prin achiziția autobuzelor electrice finanțate prin PNRR se va putea înlocui cea mai mare parte a autobuzelor Menarini, fiind păstrate doar cele care vor reprezenta soluția de rezervă pentru mijloacele de transport electrice. Pe lângă cele 50 de autobuze, prin proiect vor fi finanțate și 18 stații de încărcare rapidă și 50 de stații de încărcare lentă.

În ceea ce privește pistele de biciclete, Primăria a obținut finanțare prin PNRR pentru 4 trasee care fac parte din Masterplanul velo al municipiului Brașov. Ele sunt complementare proiectului major de piste pentru biciclete Calea Verde. Obiectivul asumat de municipalitate în acest domeniu este ca, în câțiva ani, fiecare brașovean să aibă în apropierea locuinței o pistă de biciclete.

Cele 4 trasee pentru care Brașovul a obținut acum finanțare sunt:

  • Prefectură – Pietrele lui Solomon: str. Postăvarului, str. Diaconu Coresi, str. Alecu Russo, str. Cerbului, str. George Coșbuc, str. Castelului, str. Constantin Lacea, str. Bâlea, Piața Unirii/Prund, str. Doctor Vasile Saftu, str. Învățătorilor, str. Podul Crețului (cu segment amenajat), parcare Pietrele lui Solomon. Lungimea traseului este de 8 km. Valoarea proiectului este de 1,6 milioane de euro, fără TVA;
  • Tronsonul Răcădău – Centrul Civic. Traseul are două ramificații, una care pornește din Răcădău (pietonală) – și una care pornește din str. Carpaților, ca o continuare a proiectului Traseul 2 – POR (La Iepure – Terminal Poienelor). Această ramificație este esențială, pentru legătura Traseului 1 (Terminal Poienelor – Bd M Kogălniceanu) cu zona centrală sau altă zonă de interes din oraș. Lungimea traseului 5,7 km. Valoarea proiectului este de 1.140.000 euro, fără TVA;
  • Făget – Ceasu’ Rău, pe str. 13 Decembrie (între Ceasu’ Rău și Onix se analizează și varianta str. Petru Maior). Lungimea traseului este de 1,2 km. Valoarea proiectului este de 240.000 de euro, fără TVA;
  • Făget – Griviței – Mihai Viteazul (cu cele două variante, pe str. Codrii Cosminului sau pe str. Vulcan). Lungimea traseului este de 1,5 km. Valoarea proiectului este de 300.000 de euro, fără TVA.

Traseele mai pot suferi modificări ca urmare a elaborării documentațiilor tehnice, în cadrul cărora vor fi definitivate soluțiile optime pentru toate categoriile de trafic: cu bicicleta, pietonal și rutier.

Un alt contract semnat este cel privind proiectului „Construire de locuințe nZEB Plus pentru tineri în municipiul Brașov”, prin care se finanțează construirea a 10 clădiri, cu un total de 60 apartamente pentru tineri. Locuințele nZEB Plus (Nearly Zero Energy Buildings) sunt clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero și care produc o mare parte din energie din surse regenerabile. Proiectul tip al MDLPA prevede că fiecare apartament va avea un living, un dormitor, bucătărie, baie, cămară și hol. Obiectivul proiectului este de a îmbunătăți condițiile de locuire pentru tinerii care provin din comunități și grupuri vulnerabile și a-i susține în integrarea lor socială și economică.

Cei care vor beneficia de locuințele dezvoltate prin proiect vor îndeplini în mod cumulativ următoarele condiții:

  • apartenența la un grup/ comunitate vulnerabilă,
  • vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani,
  • venitul pe membru de familie mai mic decât salariul lunar mediu pe economie,
  • să nu dețină/să nu fi deținut o locuință,
  • să locuiască într-o locuință supraaglomerată și precară.

Locația propusă pentru investiție este în Stupini, la 6 minute de mers pe jos până la stația de transport în comun RATBV. Tot prin acest proiect sunt finanțate și 3 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes