Connect with us

Administrație

Consulul Germaniei în România interesat de turismul, industria, dar şi de aeroportul de la Braşov

Redactia Brasov

Publicat

pe

Primarul Allen Coliban a avut astăzi o întrevedere cu Hans E. Tischler, consulul Republicii Federale Germania la Sibiu. Hans E. Tischler nu este pentru prima dată la Brașov, oraș pe care îl consideră, „în afară de Cluj, cel mai important oraș din regiune“, pentru că în zona Brașovului sunt concentrate foarte multe investiții cu capital german.

Publicitate

Discuțiile au vizat domenii diverse, de la turism la mediul de afaceri, colaborări educaționale și culturale, dar și finalizarea demersului de înfrățire a Brașovului cu Nürnberg. Oficialul german a vorbit despre necesitatea extinderii atractivității Brașovului în domeniul turistic, despre necesitatea operării cât mai rapide a aeroportului și despre interesul companiilor germane în acest domeniu, despre strângerea relațiilor dintre municipalitate și mediul economic german, dar și despre cooperări educaționale, în contextul în care atât domnia-sa, cât și primarul Allen Coliban, consideră că infrastructura Brașovului oferă cercetării și domeniului industrial un mediu propice, dar este insuficient utilizată.

„Astăzi am primit, la Brașov, vizita consulului Germaniei la Sibiu, cu care am avut discuții despre dezvoltarea industrială a Brașovului, despre universitate, despre colaborarea cu orașele germane și în special cu Nürnberg, despre faptul că avem o tradiție în turism și despre cum am putea să dezvoltăm acest domeniu, dar și despre perspectiva noului aeroport din Brașov. Sunt foarte multe subiecte, domnul consul a avut multă deschidere și multe propuneri, multe sugestii pe care urmează să le dezvoltăm, în perioada următoare, în parteneriate și în colaborări concrete. În mod concret, vom căuta sprijin din partea consulatului în atragerea de noi investitori, în special pe zona aeronautică și a producției de autovehicule, în a atrage parteneriate pe zona învățământului – și mai ales a învățământului înalt, universitar – dar și în privința culturii și turismului“, a declarat primarul Allen Coliban.

Publicitate

Reamintim că prin HCL 387 din 31 iulie, Consiliul Local Brașov a aprobat înfrăţirea dintre oraşele Nürnberg şi Braşov. Deși relațiile de cooperare dintre cele două orașe au existat și s-au desfășurat constant (cel mai important investitor din zona Brașovului provine din Landul Bavaria, Festivalul Românesc de la Nürnberg, cunoscut sub numele de Rumänien Sommerfest, s-a făcut remarcat prin organizarea sa de-a lungul a mulți ani consecutivi și prin schimburile culturale pe care le-a înlesnit prin prezența unor trupe și artiști români la Nürnberg, prezența brașoveană la Târgul de Crăciun din Nürnberg, schimburi culturale prin prezența unor delegații din Nürnberg la evenimentele organizate de Primăria Municipiului Brașov, cum ar fi ,,Zilele Brașovului” sau ,,Festivalul Internațional de Carte și Muzică”, programe de studiu pentru elevi și studenți, colaborare în domeniul cercetării universitare, delegații sportive etc.), protocolul de înfrățire nu a mai fost oficializat.

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Administrație

Moise Guran, sfaturi pentru USR-PLUS: Să o propună pe Andreea Moldovan ca ministru al Sănătății. „Ar fi greu de refuzat”. Petiția pentru numire a strâns mii de semnături în mai puțin de o oră

Avatar

Publicat

pe

Jurnalistul Moise Guran, fost membru al USR, susține că singura soluție prin care cei de la USR-PLUS i-ar da șah lui Florin Cîțu este să o propună pe Andreea Moldovan ca ministru al Sănătății. În acest sens a apărut și o petiție pentru susținerea Andreei Moldovan la șefia ministerului Sănătății.

Publicitate

”În loc să-și tragă singuri linii roșii peste care știu și ei că vor trece (criza politică fiind în acest moment o amenințare mai degrabă sinucigașă) cei de la USR-PLUS ar face bine să-i pună domnului Cîțu în brațe singura propunere utilă pentru țară, logică, de bun simț, în același timp greu de respins și greu de acceptat – Andreea Moldovan la Ministerul Sănătății.

Ar fi nu numai o soluție pentru criza sanitară, nu numai una de ieșire din impasul politic actual, dar și o lecție pe care Cîțu o merită. Un fel de „na, cu sec!” la demiterea lui Voiculescu.”, scrie Moise Guran.

Publicitate

La scurt timp după ideea lansată de Guran a apărut și o petiție pentru susținerea Andreei Moldovan la șefia ministerului Sănătății. A fost semnată de mii de români în mai puțin de o oră.

Publicitate
Citește mai mult

Administrație

FOTO – VIDEO / Noi semafoare în Braşov. Unele treceri de pietoni vor fi iluminate suplimentar

Redactia Brasov

Publicat

pe

Prima etapă din programul municipalității de creștere a siguranței cetățenilor la trecerile de pietoni este în plină desfășurare, prioritate având trecerile de pietoni unde au avut loc incidente în ultimele luni. Programul a fost stabilit în urma discuțiilor cu reprezentanții Poliției Municipiului Brașov, la propunerea municipalității, pentru a suplimenta măsurile de creștere a siguranței cetățenilor la traversarea străzilor pe trecerile de pietoni.

Publicitate

În această primă etapă, sunt semaforizate 8 treceri de pietoni și iluminate suplimentar 14 treceri de pietoni. Primul semafor cu buton din acest pachet este funcțional din luna ianuarie, pe Bulevardul Griviței, la Farmacom.

Semaforizarea și iluminarea suplimentară a trecerilor de pietoni reprezintă o alternativă pe care Primăria Brașov și-a propus să o implementeze în locul sistemelor de reducere a vitezei (bumpere).

Publicitate

„De la începutul mandatului meu, una dintre priorități a fost siguranța pietonilor și a celor care participă la traficul rutier. Așa cum am afirmat-o și în discuțiile pe care le-am avut de-a lungul timpului cu Poliția Națională – Biroul Rutier, consider că acele calmatoare de viteză reprezintă o măsură brutală și folosită în ultimă instanță, când nu mai putem recurge la niciun alt mijloc. Ca urmare, am hotărât să introducem de urgență montarea de semafoare și să iluminăm suplimentar trecerile de pietoni care nu beneficiază de acest sistem. Am acordat prioritate trecerilor de pietoni unde am avut incidente, drept pentru care pe Bulevardul Griviței, în dreptul farmaciei, trecerea de pietoni este deja funcțională și, de luni, vom avea funcțională trecerea de pietoni de pe Carpaților, unde de asemenea am avut incidente. În paralel se desfășoară și alte lucrări; următoarea este cea de la trecerea de pietoni de la Piața Sfatului“, a declarat viceprimarul Sebastian Rusu.

În acest moment se lucrează la instalarea sistemului de semaforizare a trecerilor de pietoni din Piața Sfatului (la BNR) și la trecerea de pietoni de pe strada 13 Decembrie, intersecție cu Pictor Luchian.

Publicitate

După punerea în funcțiune a acestor semafoare, vor începe lucrările la trecerile de pietoni de pe Calea București, intersecție cu strada Poienelor (la McDonalds); trecerea de pietoni de pe strada Saturn, intersecție cu Aleea Minerva (la blocul Potcoavă); trecerea de pietoni de pe strada Buzești, la intersecție cu Ecaterina Teodoroiu, și cea de pe strada 13 Decembrie, intersecție cu strada Ioan Popasu (la benzinăria Rompetrol).

Toate trecerile de pietoni sunt echipate cu buton de cerere traversare pentru pietoni, în așa fel încât traficul auto și cel pietonal să fie optimizate în zona respectivă și să țină cont de necesarul de traversare (spre deosebire de sistemele cu timpi ficși de semaforizare)

Locațiile au fost stabilite în Comisia de circulație, ținând cont de solicitările poliției rutiere (naționale), pe baza analizelor de risc de accidente și pe baza necesarului de fluidizare a traficului.

Publicitate

Iluminare suplimentară pentru 15 treceri de pietoni

De asemenea, se lucrează la instalarea iluminatului suplimentar pentru ultima dintre cele 15 treceri de pietoni stabilite în luna martie, respectiv de pe Calea București, la Spitalul Județean. Lucrările se vor finaliza până la sfârșitul acestei luni.

Au fost deja finalizate lucrările și este funcțional iluminatul suplimentar la următoarele treceri de pietoni: strada 13 Decembrie, la Liceul N. Titulescu; strada 13 Decembrie, înainte de sensul giratoriu de la Făget (direcția de mers dinspre oraș spre Tractorul, Carrefour Market); strada 13 Decembrie, după sensul giratoriu de la Făget (direcția de mers dinspre oraș spre Tractorul); strada H. Coandă, la intersecție cu 13 Decembrie; b-dul Griviței, la intersecția cu strada Vulcan; Bulevadul Eroilor, intersecție cu strada M. Sadoveanu; strada N. Titulescu, intersecție cu strada Castanilor (la Hiperdia); toate cele 4 treceri de pietoni de pe strada Crinului; Calea București, la Olmedo, strada 13 Decembrie – Școala Profesională Germană Kronstadt (completare); strada Poienelor (la benzinăria Lukoil).

Publicitate

Iluminarea separată a trecerilor de pietoni permite ca pietonii să fie foarte vizibili pentru conducătorii auto care se apropie, prin crearea unui contrast puternic între trecerea de pietoni și suprafața carosabilului, un „tunel” de lumină. Acesta este obținut prin utilizarea unei distribuții optice asimetrice, care oferă un nivel ridicat al iluminării verticale a pietonului, pentru ca acesta să fie văzut de conducătorul auto. De asemenea, trecerea de pietoni beneficiază de un nivel ridicat al iluminării orizontale, care o face vizibilă de la mare distanță. Lumina albă, alături de o distribuție luminoasă asimetrică precisă, furnizează o soluție foarte eficientă pentru iluminatul trecerilor de pietoni. În acest mod se obține un contrast pozitiv pe fiecare bandă de circulație, determinând observarea în timp util a pietonilor antrenați în traversarea străzii.

Totodată, stâlpii utilizați sunt vopsiți galben/negru, diferit de restul stâlpilor de iluminat din Brașov, pentru a semnaliza, pe timpul zilei, existența unei treceri de pietoni.

În acest moment, în municipiul Brașov sunt 21 de treceri de pietoni semaforizate cu buton, 10 treceri cu semaforizare corelată, de tip „undă verde“ (cum sunt cele două din dreptul Tribunalului, de pe Str 15 Noiembrie și Bd. Iuliu Maniu), și alte 24 de treceri de pietoni iluminate suplimentar.

Publicitate

YouTube video

Publicitate
Citește mai mult

Administrație

Andreea Moldovan, despre mandatul la Ministerul Sănătăţii: „Am putut să vin cu problemele pe care le cunoşteam foarte bine şi să încerc să le rezolv”

Redactia Brasov

Publicat

pe

Fostul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, Andreea Moldovan, a afirmat vineri, că a apreciat faptul că nu a fost condiţionată din punct de vedere politic pentru a face parte din acest Guvern şi a precizat că alături de ea au venit şi alţi profesionişti apolitici.

Publicitate

Andreea Moldovan a declarat într-o conferinţă de presă alături de fostul ministru Vlad Voiculescu că a venit în echipa Ministerului Sănătăţii la solicitarea acestuia.

“Am venit în echipă la solicitarea domnului ministru Voiculescu. Mi-am dorit să fiu alături de el pentru că ştiam că are planuri bune şi are gânduri bune pentru a ajuta să se însănătoşească acest sistem sanitar care suferă de atât de mult timp. Am apreciat foarte mult că nu am fost deloc condiţionată din punct de vedere politic, alături de mine au venit şi alţi profesionişti apolitici, iar acest lucru pentru mine a fost garanţia că voi putea face ceea ce trebuie şi ceea ce este corect din punct de vedere medical, pentru că, aşa cum am lucrat o viaţă întreagă, aşa voi lucra şi de acum înainte.”, a afirmat Andreea Moldovan.

Publicitate

Ea a precizat că a fost important să vină într-o astfel de funcţie din sistem pentru că ştia care sunt problemele şi a încercat să le rezolve.

“Pentru mine a fost extrem de important că venind din sistem, venind din spital de stat, să ştiu ce se întâmplă acolo astfel încât am putut să vin cu problemele pe care le cunoşteam foarte bine şi să încerc să le rezolv. Un alt avantaj mare al meu a fost că ştiu să comunic cu colegii mei din ţară, fie că sunt medici, asistente, infirmiere sau personal administrativ din spitale, astfel încât am ţinut permanent legătura cu ei, am ştiut ce se întâmplă şi am ştiut care sunt problemele lor reale”, a transmis Andreea Moldovan.

Publicitate
Publicitate
Citește mai mult
Publicitate
Publicitate

De Interes

>