Economic
Construcţiile au crescut de aproape trei ori, în Brașov, în primul trimestru al anului, față de anul trecut

O explozie de construcţii noi s-a înregistrat în majoritatea judeţelor din Transilvania în ultima perioadă, informează Agenția de presă Rador, care citează date ale Institutului Național de Statistică.
În ciuda dublării sau triplării preţurilor la anumite materiale de construcţii, această industrie pare să prospere mai ales în Braşov. Majoritatea apartamentelor sunt, însă, neocupate, iar investiţia este apanajul unor firme multinaţionale care au înregistrat profituri chiar şi în pandemie.
Investiţiile nete realizate în judeţul Braşov în trimestrul I din acest an, au crescut cu peste 43% faţă de trimestrul I din 2021. La lucrările de construcţii, creşterea a fost de aproape trei ori, anunță directorul Direcţiei de Statistică Braşov, Ioan Popescu.
O altă componentă de creştere a investiţiilor în Braşov este dată de înnoirea parcului auto al transportului public.
Investiţia de milioane de euro este realizată de municipalitate, prin instituţiile sau societăţile aflate în subordine, fondurile provenind în cea mai mare parte din taxele şi impozitele plătite de braşoveni.
-
Administrațieacum 2 zile
Veşti cât se poate de bune! Aeroportul de la Ghimbav ar putea deveni operațional din luna iunie 2023
-
Fapt diversacum 3 zile
VIDEO / Imagini virale pe internet vin de la Braşov. Un copil şi-a tăiat pepenele în feliatorul de pâine de la un supermarket
-
Utilacum 3 zile
Program special pentru autobuzele RATBV de Sfânta Maria
-
Socialacum 2 zile
Milionarul brașovean care și-a ucis bunica, în urmă cu trei ani, a fost eliberat. Dan Cămârzan era internat într-un spital de psihiatrie
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO / Alimente expirate chiar și de un an, dar și mizerie de nedescris. Asta au găsit inspectorii de la Protecția Consumatorului în restaurante din Predeal și Sinaia
-
Evenimentacum 2 zile
S-a aflat cauza din care sute de peşti au murit pe râul Olt, în apropiere de Făgăraş. Nivelul apei a crescut cu aproape un metru într-o zi
-
Economicacum 3 zile
QUALIS finalizează parcul logistic Modulis, o investiție de 15 milioane de euro
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Un bărbat din Râșnov a fost amendat pentru că a aruncat gunoaie în pârâul Ghimbășel. Omul nu a știut că gestul lui a fost surprins de o cameră de supraveghere