Administrație
Consiliul Judeţean Braşov votează organigrama şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a aeroportului de la Ghimbav

Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav” din subordinea Consiliului Judeţean Braşov îşi va „intra în pâine” în perioada următoare. De altfel, în şedinţa de plen a Consiliului Judeţean Braşov din 26 mai, vor fi votate două proiecte de hotărâre ce vizează această structură, respectiv organigrama şi noul Regulament de Organizare şi Funcţionare (ROF). Practic, luând în calcul cele două proiecte de hotărâre, numărul total de posturi va fi de 12, dintre care 5 sunt membri ai Consiliului de Administraţie.
Această structură, înfiinţată de mai mult timp de Consiliul Judeţean Braşov, se va ocupa de certificarea aeroportului, însă, pentru a face acest lucru, aceasta va trebui să aibă o schemă de personal şi un Consiliu de Administraţie funcţional. „Până în acest moment, Consiliul de Administraţie al Regiei Autonome «Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav» nu a avut activitate”, au precizat reprezentanţii Consiliului Judeţean Braşov, transmite bzb.ro.
De altfel, prin proiectul privind modificarea ROF, se propune creşterea numărului de membri ai CA, de la trei la cinci, argumentul administraţiei judeţene fiind că în cazul în care sunt doar 3 membri, dacă unul sau doi sunt absenţi, nu se mai pot lua hotărâri. Dintre cei 5 membri ai Consiliului de administraţie, unul va fi reprezentantul Ministerului Finanţelor, unul al Consiliului Judeţean, iar trei vor fi din afara administraţiei judeţene.
În ceea ce priveşte organigrama, în schema de personal a Regiei sunt prevăzute 7 posturi, dintre care unul de conducere şi şase de execuţie.
-
Socialacum 3 zile
Premieră naţională la Spitalul „Sfântul Constantin” din Brașov. Trei copii vor fi operaţi pe inimă, iar intervenţiile vor fi plătite cu criptomonede
-
Evenimentacum 2 zile
Accident cu trei victime pe bulevardul Griviţei, în giratoriul de la Dedeman
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Incident şocant. Un cioban a ajuns la spitalul din Braşov după ce a fost atacat de urs
-
Economicacum 3 zile
20 de trenuri electrice vor fi cumpărate cu finanțare din PNRR. Noile trenuri vor lega Braşovul de Oradea, Iaşi şi Suceva
-
Evenimentacum 22 de ore
FOTO / Tragedie pe Calea Feldioarei, în Braşov. Un bărbat mort după ce a intrat cu maşina într-un TIR parcat
-
Evenimentacum 3 zile
Un bărbat din Săcele a tăiat roţile a 8 maşini parcate în Braşov
-
Fapt diversacum 3 zile
Unele dintre cele mai frumoase pisici din Europa pot fi admirate, în weekend, la Castelul Bran. Intrarea este gratuită
-
Evenimentacum 2 zile
Amendă de 5.000 de lei pentru un bărbat care transporta lemn în mod ilegal. Polițiștii brașoveni au și confiscat încărcătura