Administrație
Consiliul Județean Brașov dă startul lucrărilor de întreținere și reparații pe drumurile județene
Consiliul Județean Brașov a dat startul programului anual de întreținere și reparații curente a drumurilor județene, după emiterea ordinelor de începere și transmiterea primelor comenzi către constructorii desemnați. Primele lucrări, finanțate din bugetul propriu al instituției, beneficiază de o alocare de 15 milioane de lei și vizează întreaga rețea rutieră județeană.
Înaintea lansării lucrărilor, specialiștii Direcției Generale de Drumuri Județene și Servicii Publice au inventariat întreaga rețea de drumuri din cele trei zone administrative – Brașov, Făgăraș și Rupea – pentru a stabili prioritățile de intervenție. Programul de lucrări a fost întocmit ținând cont de sesizările cetățenilor, recomandările Inspectoratului Județean de Poliție Brașov și solicitările formulate de primăriile din județ.
La începutul lunii, Consiliul Județean Brașov a semnat contractele subsecvente pentru întreținerea curentă a drumurilor județene pe timp de vară și iarnă, în baza acordurilor-cadru aflate în derulare. Contractele, cu o durată de un an, sunt executate de SC Miracons SRL pentru Lotul 1 Brașov și de SC Geiger Brașov SRL pentru loturile 2 Făgăraș și 3 Rupea.
Ordinele de începere au fost emise după constituirea garanțiilor de bună execuție, conform prevederilor contractuale. Valoarea contractelor reprezintă plafonul maxim al lucrărilor ce pot fi comandate, plata urmând să fie realizată exclusiv pentru lucrările efectiv executate și recepționate.
„Infrastructura rutieră reprezintă coloana vertebrală a dezvoltării economice și turistice a judeţului nostru. Menținerea viabilităţii drumurilor judeţene reprezintă o componentă importantă în activitatea noastră administrativă. Alocăm resurse financiare importante pentru ca toate zonele județului să beneficieze de drumuri sigure, civilizate și bine întreținute. Le-am solicitat colegilor din executiv să monitorizeze îndeaproape lucrările, pentru ca deranjul în trafic să fie minim, iar rezultatele să fie durabile, atât pentru sezonul estival, cât și în perspectiva iernii care va urma”, a declarat Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.
Primele intervenții din teren vor consta în lucrări de estetică rutieră, respectiv cosirea vegetației de pe acostamente și taluzuri, precum și tăierea și toaletarea lăstărișului și arborilor de pe marginea drumurilor.
În paralel, constructorii vor executa lucrări de reparații ale carosabilului, care includ plombări, burdușiri, frezarea făgașelor și denivelărilor, colmatarea fisurilor și crăpăturilor, precum și așternerea de covoare asfaltice acolo unde starea drumurilor o impune.
Programul de întreținere cuprinde și lucrări de semnalizare rutieră, prin refacerea marcajelor longitudinale și transversale, montarea de indicatoare noi în zonele unde acestea lipsesc, precum și înlocuirea celor deteriorate sau dispărute, în conformitate cu solicitările Poliției Rutiere.
O atenție deosebită va fi acordată sistemelor de scurgere a apelor, fiind prevăzute lucrări de curățare și decolmatare a șanțurilor, reparații la elementele din beton și aducerea la cotă a capacelor căminelor, pentru prevenirea efectelor produse de precipitațiile abundente.
Pe drumurile pietruite se vor executa lucrări de întreținere prin aprovizionarea cu piatră spartă, scarificarea, reprofilarea și compactarea stratului de rulare, în vederea eliminării gropilor și făgașelor.
Programul include, de asemenea, lucrări la poduri, podețe și pasaje, precum și intervenții asupra albiilor cursurilor de apă din vecinătatea acestora, pentru asigurarea siguranței circulației și protejarea infrastructurii.
Contractele aflate în derulare includ și serviciile de deszăpezire pentru sezonul rece 2026–2027. În perioada următoare, Direcția Generală de Drumuri Județene și Servicii Publice, împreună cu Poliția Rutieră, va definitiva programul de pregătire pentru iarnă, care prevede montarea parazăpezilor în zonele expuse viscolului, verificarea și completarea semnalizării rutiere specifice sezonului rece și executarea reparațiilor de urgență cu mixtură asfaltică stocabilă, acolo unde situația o va impune.
-
Economicacum 2 zileTaxele a 11 angajați, reținute dar neplătite statului. Administrator din Codlea, trimis în judecată
-
Fapt diversacum 2 zileAeroportul Brașov se transformă în „Dracula Airport” la final de octombrie
-
Utilacum 3 zileNoi soluții pentru eficientizarea transportului metropolitan din Râșnov: Conexiune directă cu Poiana Brașov
-
Evenimentacum 3 zileFOTO / Accident în lanț pe bulevardul Saturn: Trafic îngreunat în zona Gemenii
-
Evenimentacum 3 zileZiua Pompierilor din România, sărbătorită la Brașov cu paradă militară și expoziție de tehnică de intervenție
-
Administrațieacum 3 zileO nouă parcare subterană în centrul Brașovului? Ce propun arhitecții pentru Centrul Civic și zona Primăriei
-
Evenimentacum 2 zileAccident grav: Trei victime după ce o mașină s-a răsturnat între Sâmbăta de Sus și Lisa
-
Utilacum 3 zileVremea în Brașov: Caniculă sufocantă urmată de furtuni și vijelii


