Economic
Consiliul Concurenţei a extins investigația pe piaţa echipamentelor de protecţie a muncii. O companie din Codlea, în vizorul inspectorilor

Compania Lingemann Beschaffungssysteme SRL cu sediul în Codlea a fost luată în vizor de Consiliul Concurenţei pentru practici anticoncurențiale.
Consiliul Concurenţei a extins investigația pe piaţa echipamentelor de protecţie a muncii, a anunțat instituția. Decizia a fost luată ca urmare a unor indicii referitoare la posibila implicare a mai multor parteneri ai companiei Renania în practicile anticoncurenţiale investigate, scrie Agerpres.
Mai precis, instituţia a efectuat inspecţii inopinate la sediile companiilor Mariad Serv SRL, Litind SRL, Dalgeco Confecţii Textile SRL, Man Protection SRL, Lingemann Beschaffungssysteme SRL şi Salcor SRL.
Autoritatea de concurenţă are în derulare o investigaţie pe piaţa comercializării de produse şi echipamente din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă din România privind posibile înţelegeri anticoncurenţiale între companiile Renania Trade SRL, Avanti SRL, Tricomexim SRL şi T&T Invest SRL, realizate prin stabilirea de preţuri, împărţirea de pieţe şi alocarea de clienţi. “Pe parcursul derulării investigaţiei, autoritatea de concurenţă a obţinut indicii referitoare la posibila implicare a mai multor parteneri ai companiei Renania în practicile anticoncurenţiale investigate. Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigaţiei, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei”, se arată în comunicatul CC.
În situaţia în care se va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. În acelaşi timp, companiile care cooperează cu Consiliul Concurenţei, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.
Anul trecut, Consiliul Concurenţei a sancţionat 90 de companii şi asociaţii ale acestora cu amenzi de 400,2 milioane de lei (82,7 milioane de euro), peste 40% din această valoare totală fiind recunoscută de către companii.
-
Evenimentacum o zi
„Lupul de la rutieră” din Râşnov, poliţistul anului 2022, reţinut pentru luare de mită
-
Evenimentacum 2 zile
Corupţie în Poliţia Braşov! Percheziţii la Serviciul de Permise şi la două sedii de Poliţie din Braşov. Oamenii legii luau bani pentru a nu-şi face treaba şi pentru a ajuta oamenii să ia permisul auto mai uşor
-
Evenimentacum 2 zile
EXCLUSIV / Un jandarm din Brașov a fost ucis, noaptea trecută, în urma unui scandal în care au fost implicați alți 3 bărbați. Agresorul ar fi încercat să își pună capăt zilelor
-
Evenimentacum 2 zile
Detalii din ancheta crimei de la Braşov! Jandarmul ucis sărise în apărarea celui care a fost atacat cu cuţitul
-
Entertainmentacum 3 zile
Ioan Neculaie şi George Copos, lăsaţi fără carnet de conducere de poliţiştii braşoveni. Ambii într-o singură zi
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO – VIDEO / O femeie a căzut peste 150 de metri, într-o râpă, când cobora de la cabana Mălăieşti spre Diham, în Munţii Bucegi
-
Evenimentacum 2 zile
Trei cutremure în mai puțin de trei ore în România. Cel mai puternic a avut magnitudinea 3,9 şi a fost la 57 de kilometri de Braşov
-
Evenimentacum 2 zile
Aproape 4 milioane de ţigări de contrabandă descoperite într-un TIR pe ocolitoarea Braşovului