Connect with us
Publicitate

Social

Conducerea Spitalului de Boli Infecţioase vine cu explicaţii după ce Ministrul Sănătăţii a publicat o poză cu 7 ambulanţe care stau la coadă în faţa unităţii medicale. „Avem pacienți cu vârste de 40 – 50 de ani, poate şi sub 40 de ani, cu forme severe”

Publicitate

Publicat

pe

După ce Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a publicat dimineaţă pe pagina personală de Facebook o fotografie cu şapte ambulanţe care stau la rând să lase pacienţii la Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov, conducerea unităţii medicale a venit cu explicaţii.

Publicitate

Directorul medical interimar, Maria Cocuz, a precizat că spitalul este constant plin. Zilnic numărul persoanelor care se externează este egal cu cel al pacienților internați astfel paturile nu rămân niciodată goale. În cazurile pacienților in stare gravă, care necesita internare la Spitalul de Boli Infecțioase, se caută paturi disponibile în celelalte unităţi suport Covid din judeţ.

„Am constatat creșterea numărului de pacienți care se adresează spitalului, dar și creșterea gravității formelor de boală. Cam cât externăm, atât internăm. Externăm între șapte și zece pacienți, internăm între şapte și zece pacienți pe zi. Pentru pacienții care necesită internare şi nu avem locuri, încercăm să găsim locuri pentru internare la celelalte spitale Covid din Brașov.”, a explicat Maria Cocuz la Digi24.

Mai grav este că pacienţii care se prezintă la spital sunt din ce în ce mai tineri, şi cu forme de boală din ce în ce mai grave.

Publicitate

„Sunt pacienți care se simt rău și care vin pentru o evaluare și pentru testare, de pacienți cu suspiciunea de Covid. Și sunt pacienți care sunt confirmați și care şi aceia ce este rău și necesita consultație medicală și decizia terapeutică. Mare parte dintre cei care vin cu ambulanțele sunt în general pacienţi cu forme mediosevere sau severe de boală… Am constatat că avem în continuare pacienți mai vârstnici, dar și pacienți cu vârste de 40 – 50 de ani, poate şi sub 40 de ani, cu forme severe. Clar am constatat o modificare a vârstelor afectate de formele severe, ceea ce este îngrijorător. Oricum este îngrijorător, dar pare și mai îngrijorător acum.”, a continuat Maria Cocuz.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes