Cultural
Concerte, spectacole de teatru și ateliere pentru copii. Sunt câteva dintre activitățile pregătite la festivalul „Cultura de toamnă”. Evenimentul va avea loc, în acest weekend, la Cristian

Iubitorii de cultură sunt așteptați, în acest weekend, la a patra ediție a festivalului „Cultura de toamnă”, eveniment care va avea loc la Cristian, în perioada 13 – 15 octombrie. Activitățile pregătite de organizatori se vor desfășura la Căminul Cultural, dar și la Sala Mare din comună.
Programul festivalului include piese statement de teatru. Una dintre ele PASĂREA MĂIASTRĂ – MARIA TĂNASE este un tribut adus celebrei artiste – O interpretare magistrală a Adrianei Trandafir. Un spectacol atât de emoționant pornind de la decor, portretul Mariei Tănase, cântece, poveste și până la ultimul minut al spectacolului.
Alta piesă senzațională este spectacolul one man-show NIMENI NU ȘTIE CE E ÎN INIMA MEA cu Florin Coșuleț. Este cel mai longeviv spectacol de cafenea al Sibiului, se joacă cu casa închisă de peste 15 ani de zile.
O prezență de seama a evenimentului este trupa Popfolklorica, care aduce împreună un mix de artiști cu influențe și background-uri muzicale diferite. Artiștii interpretează 100% live, un stil construit în jurul muzicii pop, cu elemente din jazz, blues, vintage soul, folk. Repertoriul lor constă în piese originale, dar și coveruri reinterpretate cu instrumental românesc. Popfolklorica este conceptul sub umbrela căruia artistul OVI a reușit să aducă împreună artiști cu stiluri de muzică care variază de la jazz la motown sau soul, cu elemente etno și de folclor.
Acest festival este dedicat și copiilor, zilnic începând cu ora 17:00 vor fi activități dedicate lor. Vineri 13 octombrie de la ora 17:00, Simona Piron îi invită pe copii la atelierul muzical #Cerc.
Iată programul evenimentului:
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO – VIDEO / Incident extrem de grav pe calea ferată, la Azuga. Trei tinere au ajuns la spital cu zgârieturi și probleme oculare după ce geamurile trenului în care se aflau s-au spart
-
Entertainmentacum 3 zile
Patinoarul Olimpia, din Brașov, se deschide marți seară. Cât îi va costa pe brașoveni și turiști distracția pe gheață
-
Fapt diversacum 3 zile
VIDEO / Un tun care produce zăpadă artificială a fost adus în Piața Sfatului, din Brașov. Instalația părea că face omăt pentru Târgul de Crăciun
-
Fapt diversacum 3 zile
Bradul din Braşov, din nou în topul celor mai frumoşi pomi de Crăciun din Europa. Peste cei din Paris, München sau Monte Carlo
-
Evenimentacum 15 ore
VIDEO / Jaf la Braşov! 76.000 de Euro au fost furaţi de la un bărbat, pe Bulevarul Gării
-
Turismacum 2 zile
O noapte la un hotel de 3 stele în Poiana Braşov a ajuns cât un sejur în Austria, Italia sau Bulgaria: „De banii ăștia mă duc la Innsbruck, îmi mai rămân să merg o săptămână la bulgari / Am luat o vacanță de opt zile în Italia la banii ăștia”
-
Economicacum 2 zile
Primul hotel Kempinski din România se deschide la Poiana Brașov. Kempinski este grupul hotelier de lux cu cea mai îndelungată existență din Europa
-
Evenimentacum 2 zile
Dubă plină cu lemn fără documente de provenienţă depistată de poliţiştii braşoveni