Economic
Compania de Drumuri a lansat în consultare publică traseul autostrăzii Braşov – Ploieşti

Compania de Drumuri a lansat în consultare publică traseul Autostrăzii Ploiești-Brașov, procedură care se desfășoară până la începutul lunii viitoare. Etapa de consultare publică are loc la aproape doi ani de la semnarea contractului pentru Studiul de Fezabilitate și Proiect Tehnic cu firma Consitrans care a propus, într-o primă fază o variantă de proiect cu o valoare de aprox. 9 miliarde Euro, propunere pe care Ministerul Transporturilor a respins-o.
De asemenea, joi, la Ministerul Transporturilor, la semnarea contractelor cu UMB pentru loturile 2 și 3 ale Autostrăzii Buzău-Focșani, ministrul Sorin Grindeanu a transmis că, până la sfârșitul anului ar putea fi lansată în licitație pentru execuție o secțiune a autostrăzii A 3 pe tronsonul care continuă cei 7 kiloemtri dinspre Râșnov către Predeal. Pe parcursul anului trecut, CNAIR a transmis foarte puține informații despre situația proiectului Autostrăzii de pe Valea Prahovei, proiect cu site dedicat, transmite economedia.ro.
Anunțul Companiei de Drumuri : „Vineri, 13.01.2023, CNAIR a inițiat consultarea publică privind traseul autostrăzii Ploiești –Brașov. Toți cei interesați sunt invitati să completeze un formular aici și să consulte documentația aferentă acestui proiect ce se regăsește la link-ul https://cloud.andnet.ro/index.php/s/XBkH9dJBQ8qtbCd, pe site-ul dedicat autostrăzii Ploiești-Brașov. Formularul va fi accesibil până la data de 01.02.2023, ora 23:59. Procesul de consultare publică reprezintă un element necesar în implementarea acestui proiect de infrastructură ce înglobează multiple beneficii pentru comunitățile locale și regionale, precum și dezvoltarea economiei naționale. Autostrada Ploiești Brașov va reduce timpii de călătorie în regiune, sporind gradul de siguranță rutieră și degrevând orașele Ploiești, Câmpina, Comarnic, Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal și Brașov precum și comunitățile învecinate de congestiile de trafic.”-a transmis vineri CNAIR
După mai multe licitații ratate, Centurile Comarnic și Bușteni, proiecte critice pentru fluidizarea circulației pe DN 1 Valea Prahovei au fost pasate Consiliului Județean Prahova. De asemenea, Ministerul Dezvoltării nu reușește să desemneze un constructor pentru Varianta pe Valea Doftanei Câmpina-Săcele.
-
Socialacum 2 zile
O şagunistă care a obţinut locul 1 la un concurs organizat de NASA în Statele Unite ale Americii are nevoie de ajutor. Vrea să reprezinte România la un congres în Singapore, iar costul deplasări este de peste 3.000 de euro
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Imagini incredibile cu zăpada, din munții Făgăraș. Stratul de omăt măsoară 1,70 de metri, iar riscul de avalanșă este uriaș
-
Turismacum 2 zile
Braşovul, pe locul trei la nivel naţional la numărul de turişti. Aproape 1,2 milioane de oameni s-au cazat, în 2022, în judeţul nostru
-
Evenimentacum 2 zile
Înşelăciune de peste un milion de lei. O braşoveancă promitea oamenilor că îi ajută să acceseze fonduri europene, le lua banii iar proiectele picau „pe bandă rulantă”
-
Evenimentacum 2 zile
Atenţie şoferi! S-a surpat şoseaua pe o suprafaţă de 60 de metri, pe DN 1
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Un autocar înmatriculat în Braşov, plin cu 32 de pasageri, s-a răsturnat pe o şosea din Slovenia. Trei oameni şi-au pierdut viaţa în tragedie
-
Evenimentacum 2 zile
Ministrul Tineretului și Sportului a rămas fără permis de conducere. Eduard Novak a fost prins de radar, pe ocolitoarea Brașovului, cu aproape 150 de kilometri la oră
-
Administrațieacum 2 zile
Aproape 1 milion de lei trebuie să plătească primăria Brașov către firma care administrează parcările din oraș. Sentința dată de Curtea de Apel Brașov este definitivă