Connect with us

Social

Compania APA Braşov, măsuri de protecţie totală împotriva Covid-19

Știri Brașov

Publicat

pe

După aproape 2 luni de izolare, la nivelul întregii ţări se resimte o oarecare nerăbdare, iar data de 15 mai, când se termină Starea de Urgenţă decretată de preşedintele Klaus Iohannis, este aşteptată cu nerăbdare de toţi cetăţenii. Totuşi, nu este loc de relaxare şi măsurile de protecţie împotriva infectării cu noul coronavirus trebuie menţinute. În acest sens, Compania Apa Braşov a luat măsuri exemplare pentru a-şi proteja atât angajaţii, cât şi clienţii de pericolul contaminării. „Pentru a ne proteja angajații și potențialii clienți cu care aceștia vin în contact, toate sediile și utilajele Companiei sunt dezinfectate săptămânal. Spațiile interioare, cum ar fi vestiarele sau holurile, beneficiază de o curățare zilnică. Soluțiile utilizate sunt autorizate de Ministerul Sănătății, iar echipamentul este unul profesional. Activitatea de dezinfecție este realizată de către angajații noștri, care au fost instruiți în acest sens, în baza unei Proceduri interne”, scrie compania braşoveană într-un comunicat oficial.

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Social

Un preot devenit asistent medical, ajută pacienții din spitalul COVID de la Stejeriș, Brașov: „Sunt mulțumit sufletește de ceea ce fac. Acord ajutor unor oameni care au cea mai mare nevoie și le văd bucuria”

Redactia

Publicat

pe

Publicitate

De la începutul pandemiei, un preot misionar, care și-a luat diplomă de asistent medical, asistă pacienții Covid-19 atât în plan spiritual, cât și medical în Spitalul de Pneumoftiziologie din Stejeriș, în județul Brașov, scrie Republica.ro.

În martie 2020, spitalul unde preotul misionar Bogdan George Brânzea lucra de trei ani, la secția de îngrijiri paliative, a devenit spital suport Covid.

„Am crezut că vom continua să îngrijim bolnavii de cancer. Dar am fost obligați să externăm toți pacienții și am fost detașați toți pentru a îngriji pacienții Covid-19”, a povestit pentru Basilica.ro preotul Bogdan George Brânzea.

„Toți pacienții ne întrebau: «Dar noi ce facem?» Mulți ar fi trebuit să mai rămână la noi. Din cei care au plecat, toți au murit”, își amintește el.
Înainte să ceară detașarea la secția de îngrijiri paliative, Bogdan George Brânzea era profesor de Religie la Colegiul Național Economic „Andrei Bârseanu” din Brașov și duhovnic la Seminarul de Teologie din același oraș. Povestește că nu se regăsea pe deplin în ceea ce făcea. „În spital, însă, sunt mulțumit sufletește de ceea ce fac. Acord ajutor unor oameni care au cea mai mare nevoie și le văd bucuria”, spune preotul.

De când spitalul a devenit suport Covid, bărbatul a înlocuit hainele preoțești cu echipamentul de protecție. „Părinte, să-mi dați o poză cu dumneavoastră, că nu v-am văzut niciodată fără combinezon!”, i-au cerut mai mulți pacienți, la externare, povestește el.

foto basilica.ro

Bogdan George Brânzea le-a fost alături unora dintre pacienți până în ultimele clipe. „O tânără de 40 de ani cu patologie neoplazică a murit la noi. Am vorbit mult, am spovedit-o și împărtășit-o și mi-a murit în brațe”, povestește părintele.

Publicitate

„Nu suferința și moartea m-au impresionant în mod deosebit, ci faptul că am simțit că m-a ales pe mine să-i fiu alături la plecarea din această lume. Este o onoare să asiști un astfel de bolnav până la granița veșniciei”, explică preotul.

Cea mai grea spune că a fost perioada sărbătorilor pascale. „Întotdeauna mi-au plăcut aceste sărbători, îmi dau o bucurie pe care nu o pot descrie în cuvinte”. Însă în Vinerea Mare o colegă de la spital a fost testată pozitiv și preotul a fost anunțat că nu are voie să iasă din izolare. „Aceasta a fost cel mai greu test: bucuria sărbătorii la care nu puteam fi părtaș.”

Publicitate

Slujbele religioase din timpul stării de urgență, oficiate în absența credincioșilor au fost „emoționante și triste”, adaugă preotul misionar. „Faptul că bisericile erau goale a fost un moment de mare poticneală sufletească. Să ieși afară, să zici: «Pace tuturor!» și biserica să fie goală. Foarte, foarte greu a fost”, a povestit preotul.

Citește mai mult

Social

Procurorii DNA au trimis în judecată doi inculpați în dosarul „Șpagă în spitalele Covid”, printre ei se numără și fostul șef al BOS Brașov

Redactia

Publicat

pe

Publicitate

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv,  a lui MIRICĂ EMANOIL, la data faptelor şef al Brigăzii de Operaţiuni Speciale Braşov din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru comiterea infracţiunilor de: folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, compromiterea intereselor justiţiei, luare de mită (4 acte materiale) şi trafic de influenţă (5 acte materiale).

De asemenea, a fost trimis în judecată şi Doru Bertea, administrtorul unei societăţi comerciale, pentru dare de mită (4 acte materiale),  cumpărare de influenţă (5 acte materiale) şi favorizarea făptuitorului.

Publicitate

”Prezentul dosar s-a disjuns din cauza penală privind presupusa atribuire frauduloasă, de către persoane din conducerea unor spitale din judeţele Braşov şi Harghita, societăţii omului de afaceri (inculpat în prezenta cauză), a unor contracte de achiziţie echipamente şi produse medicale supraevaluate, dintre care unele nu îndeplineau condiţiile de conformitate, iar altele nici nu erau necesare. În schimb, persoane din conducerea spitalelor şi/sau persoane cu ascendent şi influenţă asupra acestora ar fi primit sume de bani de la reprezentantul legal al firmei respective”, a transmis DNA.

Procurorii precizează că, în dosarul respectiv s-au dispus activităţi procedurale de către ofiţerii de poliţie din cadrul I.G.P.R. – Brigada de Operaţiuni Speciale Braşov.

”Cu această ocazie, în perioada 10 aprilie – 23 octombrie 2020, după ce inculpatul Mirică Emanoil, în calitatea menţionată mai sus, a aflat cu exactitate aspectele cercetate şi persoanele vizate de anchetă, ar fi comunicat aceste informaţii omului de afaceri, îngreunând urmărirea penală care se desfăşura în cauza. Pentru a conferi o anumită greutate celor transmise, ofiţerul de poliţie i-ar fi pus la dispoziţie omului de afaceri un înscris ce conţinea un rezumat fidel al unei încheieri de şedinţă, în care erau prezentate informaţiile de mai sus. Urmarea imediată a constat în faptul că omul de afaceri i-ar fi comunicat inculpatului Popa Marius Cristian, la data faptelor consilier local în municipiul Săcele (cercetat în cauza din care s-a disjuns prezentul dosar), tot ce aflase, ceea ce a făcut ca persoanele cercetate să îşi schimbe modalitatea de comunicare şi să sporească măsurile de precauţi”, au mai transmis procurorii.

Aceştia precizează că pentru aceste ”servicii”, dar şi în schimbul promisiunii de a-şi folosi influenţa pe care a pretins că o are pe lângă ofiţeri de poliţie şi procurori din cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Braşov, pentru a afla mai multe detalii despre mersul anchetei şi pentru a influenţa cursul acesteia în direcţia unei soluţii de clasare, inculpatul Mirică Emanoil ar fi primit de la omul de afaceri mai multe foloase necuvenite (bani, produse alimentare şi intervenţii stomatologice).

Acest dosar a fost trimis spre judecare la Tribunal Braşov cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Publicitate

”Faţă de celelalte persoane menţionate în comunicatele de presă anterioare se desfăşoare în continuare acte de urmărire penală”, au mai precizat procurorii.

Acum două luni, șapte persoane au primit mandate de arestare preventivă în dosarul privind achiziția de echipamente medicale

Pe 4 decembrie 2020, 7 dintre cele 12 persoane reţinute în dosarul de corupţie privind atribuirea frauduloasă a unor contracte de achiziţie publică la spitale din judeţele Braşov şi din Harghita au fost arestate preventiv, între ele fiind și Emanoil Mirică.

Cele şapte persoane arestate pentru 30 de zile în decembrie 2020 au fost:

  • Ramona Ionescu, fostul manager al Spitalului de Boli Infecţioase Braşov;
  • Andrei Kadas, fostul preşedinte al CA al unităţii medicale, fost consilier judeţean PNL şi preşedinte al Comisiei pentru sănătate, protecţia copilului şi a persoanelor adulte în cadrul Consiliului Judeţean Braşov;
  • Lukacs Antal, managerul Spitalului Orăşenesc din Odorheiul Secuiesc;
  • Emanuel Mirică, şeful Brigăzii de Operaţiuni Speciale Braşov;
  • Cristian Marius Popa, consilier local (PNL) la Săcele;
  • Doru Dumitru Bertea, patronul firmei Chantel Sante din Braşov;
  • Balint Eniko, funcţionar în cadrul Spitalului din Odorheiu Secuiesc, care are atribuţii în domeniul achiziţiilor.

Citește mai mult

Social

Copiii care au împlinit 3 ani, rămân în continuare în creșe. Pentru cei aflați pe lista de așteptare, au fost suplimentate numărul de locuri

Avatar

Publicat

pe

Publicitate

Astăzi, 26 februarie, viceprimarul Flavia Boghiu a avut o serie de discuții cu reprezentanții Serviciului Public de Administrare Creșe și ai Direcției de Sănătate Publică, pentru a găsi o soluție atât pentru copiii care împlinesc 3 ani – vârstă la care se finalizează educația antepreșcolară (creșa) și începe cea preșcolară (grădinița) – cât și pentru copiii aflați pe lista de așteptare pentru a merge la creșă. Pentru ambele categorii situația este una complicată, mai ales că, în contextul restricțiilor legate de pandemie, numărul locurilor în creșe s-a micșorat la 514, din cele 805 existente. Părinții ai căror copii au împlini 3 ani nu îi pot duce la grădiniță, dar, în același timp, părinții care au copii pe lista de așteptare și care trebuie să își reia activitatea la locul de muncă nu au unde să ducă acești copii.

video

„Astăzi am avut o discuție cu Serviciul Administrare Creșe, pentru a rezolva situația copiilor care împlinesc în această lună vârsta de trei ani și care urmau să iasă din creșe. Am stabilit împreună cu Serviciul Administrare Creșe ca, până la dezbaterea regulamentului și votarea acestuia de către Consiliul Local, copiii care împlinesc vârsta de trei ani în această perioadă să rămână în continuare la creșă. Legat de numărul de locuri pe care urmau să intre copiii care se aflau pe lista de așteptare, în urma discuțiilor cu DSP și solicitărilor noastre s-a aprobat creșterea numărului de locuri disponibile pe perioada pandemiei, deoarece funcționam la capacitate redusă. Având în vedere acordul Direcției de Sănătate Publică pentru suplimentarea numărului de locuri în creșele din Brașov, mă bucur că am reușit, cu sprijinul celor două instituții, ca atât cei 17 care au împlinit 3 ani, cât și alți 88 de copii, aflați pe lista de așteptare, să fie înscriși la creșe“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Publicitate

Reamintim că municipalitatea a demarat procedura de modificare a „Regulamentului de înscriere, departajare şi transfer al copiilor în creşele aflate în subordinea Serviciului Public de Administrare Creşe Braşov“, care va intra în dezbaterea publică la începutul săptămânii viitoare. Una dintre propunerile din proiectul de modificare este posibilitatea ca un copil care a împlinit 3 ani să poată continua activitatea în creșă până la finalul anului școlar.
Cele 8 creșe din Brașov au un număr de 805 locuri aprobate. Pentru a reduce riscurile de răspândire a virusului COVID – 19, a fost aprobată deschiderea creșelor cu un număr limitat de locuri. Până astăzi numărul copiilor înscriși a fost limitat la 514, iar de luni, 1 martie, numărul acestora va ajunge la 602.
Din anul școlar 2021-2022, numărul de locuri va fi suplimentat cu 120, odată cu extinderea cu două grupe a Creșei nr 5 și finalizarea lucrărilor la noua Creșă nr 9, de pe strada Apollo nr 2.

Citește mai mult
Publicitate

De Interes

>