Connect with us
Publicitate

Administrație

Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Braşov a avizat favorabil proiectul de amenajare a parcului de pe fosta platformă IUS. Asta chiar dacă Municipalitatea nu este proprietar pe acel teren

Publicat

pe

Cel mai mare parc al Brașovului propus pentru a fi amenajat pe fosta platformă industrială IUS – Lubrifin – Lemexim a trecut astăzi de o etapă importantă, cea a avizului de circulație. Astfel, membrii comisiei au considerat că propunerea de amenajarea a unui nou parc în centrul orașului respectă, din perspectiva conexiunilor rutiere și pietonale, toate condițiile pentru a fi amenajat.

Publicitate

Acest aviz face parte din Studiul de fezabilitate pe care Municipalitatea îl elaborează în această perioadă pentru amenajarea unui parc de aproximativ 9 hectare, situat între străzile Hărmanului – Brândușelor –Toamnei. În luna iunie a acestui an a expirat Planul Urbanistic Zonal care reglementa această zonă și prevedea construirea de blocuri și facilități conexe, astfel că Primăria Brașov, chiar în condițiile în care terenul necesar pentru amenajarea acestui parc este privat, are șanse foarte mari să amenajeze această suprafață și să o transforme într-o zonă de relaxare pentru brașoveni.

„Unul dintre obiectivele noastre este de a le oferi brașovenilor zone de relaxare, cu spații verzi întinse, mulți arbori, facilități de agrement, domeniu în care Brașovul nu a mai făcut nimic în ultimii zeci de ani. Avem proiecte în zonă Cetățuii, în Bartolomeu Nord, în Tractorul și cel de pe fosta platformă Lubrifin – IUS. Acesta din urmă este un proiect de suflet pentru mine, mai ales că atât de mulți brașoveni și-au exprimat susținerea pentru acest proiect, într-o zonă cu o densitate mare de blocuri. Astăzi am obținut încă un aviz necesar finalizării SF-ului, cel de circulație. Mai avem de obținut câteva avize și, la începutul anului viitor, voi prezenta Consiliului Local propunerea de amenajare a acestui parc, cu toate datele tehnice și financiare necesare. Ne-am pregătit pentru două scenarii de realizare a acestui parc, astfel încât să luăm în calcul și o colaborare cu dezvoltatorii, o colaborare care ar putea să scurteze foarte mult din timpul necesar acestei intervenții, acestei amenajări, și totodată să scadă costurile pentru municipalitate”, a precizat primarul Allen Coliban.

Conform proiectului Studiului de fezabilitate, spațiul parcului a fost împărțit în mai multe zone:

Publicitate
  • Un nucleu central, cu zonă de întâlnire și odihnă, un amfiteatru, care va permite și organizarea de evenimente, un turn de observație, cu platforma de observare (birdwatch), un mic lac și o zonă pentru Yoga;
  • Parcul va mai cuprinde mai multe terenuri de sport, un skatepark, o zonă pentru practicarea parkour-ului, o zonă de fitness pentru seniori, loc de joacă pentru copii și o roată panoramică.
  • Brașovenii se vor mai putea bucura de o grădină cu flori, o zonă cu hamace, iar câinii se vor putea plimba în cele 3 zone dedicate, amenajate în funcție de talia patrupedelor.

Amenajarea parcului are la bază un studiu de oportunitate, aprobat de Consiliul Local, care stabilește inclusiv care sunt „zonele roșii”, sau cele cu o densitate foarte mare de populație și care nu dispun de astfel de zone de recreere. Fosta platformă industrială de pe strada Hărmanului ar asigura un spațiu de agrement pentru plimbări, liniște, aer curat pentru brașovenii din mai multe cartiere: Astra, Scriitorilor, Centrul Civic, Florilor, Craiter.

Municipalitatea are două variante pentru a deveni proprietarul terenului necesar amenajării parcului, fie prin expropriere, fie dezvoltatorii din acea zonă să își arate disponibilitatea de a colabora, astfel încât pe această parcelă să fie un amenajat cel mai mare un parc din Brașov.

După obținerea tuturor avizelor și finalizarea studiilor, Studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici vor fi supuși aprobării Consiliului Local.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Costas

    25 decembrie, 2023 at 8:31 am

    „Iar câinii se vor putea plimba în cele 3 zone dedicate, amenajate în funcție de talia patrupedelor”.de ce nu puneti si biciclete,trotinete electrice….ce relaxare mai e aia cand latra cainii si calci in murdaria lor ,cand trebuie sa te feresti sa nu te muste vreunul ? FARA CAINI IN PARC !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes