Eveniment
Comercianţii de cristal în vizorul OPC Braşov. Comisarii au găsit produse neconforme şi marfă care era prezentată pe site-uri într-un fel, iar la client venea altceva

Comisarii OPC Braşov au făcut mai multe controale la comercianţii care vând produse din cristal. În toată regiunea Centru au dat amenzi de 260.000 de lei şi au confiscat peste 900 de produse care nu erau conforme. Printre cele mai mari abateri constatate au fost: lipsa informațiilor privind denumirea produsului, comercializarea produselor care nu erau marcate corespunzător sau diferenţe între ceea ce era prezentat pe site-uri şi ceea ce era vândut.
Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Centru a desfășurat o serie de acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind clasificarea și marcarea produselor din sticlă cristal, aflate la comercializare, care face parte dintr-o tematică națională de control.
Astfel, pe raza județelor Alba, Brașov, Covasna,Harghita, Mureș și Sibiu, au fost controlați 48 de operatori economici, la 45 dintre aceștia constatându-se abateri de la lege. Valoarea produselor controlate s-a ridicat la 134.000 lei.
Pentru neregulile constatate, comisarii CRPCRC au aplicat următoarele sancțiuni:
- 33 amenzi contravenționale, în valoare totală de 260.000 lei;
- 22 avertismente;
- oprirea temporară de la comercializare a peste 900 de produse neconforme, în valoare de circa 80.000 lei.
Abaterile constatate în timpul controalelor au fost:
- lipsa informațiilor privind denumirea produsului, denumirea și/sau marca producătorului;, adresa poștală a sediului social (pentru producătorii și importatorii din afara UE, adică din terțe țări), adresa poștală a sediului unde pot fi contactați (pentru producătorii și distribuitorii din state membre UE), modul/recomandări de întreținere
- lipsa traducerii în limba română a informațiilor privitoare la produsele și serviciile oferite consumatorilor, a celor din documentele însoțitoare, inclusiv cele referitoare la informațiile privind securitatea produsului și instrucțiunile de utilizare, precum și contractele, inclusiv cele preformulate, pe etichete
- comercializarea unor produse din cristal, fără a deține marcajul aferent tipului de cristal
- etichetare cu marcaje necorespunzătoare
- nerespectarea prevederilor legale în cazul promoţiilor: neindicarea, în mod clar şi neechivoc a următoarelor detalii: data la care încetează oferta sau, dacă este cazul, faptul că oferta specială se referă la stocul de bunuri disponibil; data de începere a perioadei în care se aplică preţul special sau alte condiţii specifice, dacă oferta specială nu a început
- neconcordanță între modul de prezentare fizică a unor produse și cea de pe site-ul operatorului economic
- comercializarea unor produse fără afișarea prețului de vânzare, în mod vizibil şi într-o formă neechivocă.
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / Parcul fotovoltaic al lui Călin Donca, din Săcele, nu ar fi racordat la rețeaua publică. Milionarul le promitea investitorilor săi câștiguri fabuloase, chiar dacă panourile solare nu funcționau. Printre păgubiți ar fi și cunoscutul influencer român, Dorian Popa
-
Evenimentacum o zi
„Milionarul de carton”. Așa îl denumesc cunoscuții pe omul de afaceri din Brașov, Călin Donca. Apropiații spun că imaginea familistului convins și a afaceristului prosper ar fi doar de fațadă
-
Economicacum 3 zile
VIDEO / Un antreprenor din Braşov vrea să facă locuinţe din polistiren, la nici 10.000 de euro. Adrian Trăsnea şi-a prezentat proiectul inedit la Imperiul Leilor
-
Fapt diversacum 3 zile
O tânără din Braşov care iubeşte natura şi practică un stil de viață ecologic a postat pe Facebook un anunţ cum că e în căutarea unei case pentru a ajuta în gospodărie şi a avea grijă de copii. Primul comentariu: „Vrei să fii soția mea?”
-
Fapt diversacum 2 zile
VIDEO / Lucrările la Sala Polivalentă din Brașov sunt în grafic. Imagini de la construcţia celei mai mari săli de sport din România
-
Economicacum 2 zile
Un proiect în valoare de 70 de milioane de euro va fi construit în Poiana Brașov: „Va fi unul dintre cele mai prestigioase din estul Europei. 75 de proprietăți, reședințe de lux concepute la cele mai înalte standarde”
-
Evenimentacum 2 zile
Trafic blocat pe DN 73, Pitești – Brașov. O conductă de gaze a fost spartă de un utilaj
-
Socialacum 2 zile
Lucrări ample pe calea ferată. 30 de șantiere au fost deschise pe rețeaua feroviară din Brașov și alte șase regionale ale CFR