Eveniment
Coduri galben și portocaliu de ploi abundente, în peste jumătate de țară. Atenționările meteo vizează și județul Brașov

Prima zi a săptămânii vine cu vreme mohorâtă în mai bine de jumătate de țară. Până diseară, la ora 22.00, sunt în vigoare două atenționări cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ.
24 de județe, printre care și Brașovul, vor fi afectate de codul galben emis de specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie. Aceștia spun că astăzi vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Oltenia, Crișana, Maramureș, Transilvania, la munte și local în Muntenia. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.
Gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat până la mijlocul aceste săptămâni. În regiunile sud-estice disconfortul termic va fi în continuare ridicat, iar în după-amiaza zilei de 21 august indicele temperatură-umezeală ITU va depăși local pragul critic de 80 de unități.
Alte 8 județe din România se vor afla astăzi sub incidența unui cod portocaliu de vreme rea. În vestul Carpaților Meridionali, în nordul Olteniei și nord-vestul Munteniei vor fi perioade cu averse torențiale. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40…50 l/mp și pe arii restrânse de peste 70…90 l/mp.
Județele afectate de cele două atenționări meteo sunt Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Teleorman, Vâlcea și Vrancea.
-
Evenimentacum 2 zile
„Spitalul groazei”, de la Brașov. Cum arată una dintre unitățile medicale din oraș unde pacienților le este teamă să ajungă
-
Sportacum 3 zile
Trei braşoveni de la ACS Reggio Liriada Braşov, convocaţi în premieră la echipa naţională de minifotbal
-
Utilacum 3 zile
Un nou semafor a fost montat în Braşov
-
Socialacum 2 zile
FOTO / Meniu complet, în valoare de 17 lei, la cantina școlară. Ce mănâncă elevii unor unități de învățământ din Brașov la masa de prânz
-
Fapt diversacum 2 zile
FOTO / Fenomen impresionant! Munţii Făgăraş vizibili de la sute de kilometri, din judeţul Cluj
-
Evenimentacum 23 de ore
Accident rutier la ieșirea din Făgăraș: două victime după ce o autoutilitară s-a răsturnat
-
Fapt diversacum 2 zile
Braşovenii vor putea „adopta” un animal de la grădina zoologică. Cu 10 euro, se scrie numele pe un panou de la intrarea în Zoo, pentru 2.500 de euro poți vedea live, de acasă, ce face animalul
-
Turismacum 22 de ore
Destinația turistică numărul 1 a României în 2023 se află în judeţul Braşov. A fost votată de jurnaliştii din Clubului Presei de Turism