Eveniment
Coduri galben și portocaliu de caniculă în peste jumătate de țară. Temperaturile vor ajunge chiar și la 40 de grade Celsius

Canicula pune stăpânire peste România în următoarele zile, iar meteorologii anunță temperaturi chiar și de 40 de grade Celsius în unele zone din țară. De altfel, specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au emis două coduri galbene și unul portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată.
Prima atenționare cod galben intră în vigoare astăzi și este valabilă pentru județele din partea de vest și sud a României. În Banat, Crișana, Oltenia și în sud-vestul Transilvaniei și al Munteniei vremea va fi caniculară. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 35…37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală va depăși local pragul critic de 80 de unități.
Începând de mâine, o nouă avertizare cod galben intră în vigoare și este valabilă până pe 24 iulie. În următoarele zile, valul de căldură se va extinde și va cuprinde cea mai mare parte a țării și se va intensifica treptat, disconfortul termic va crește. În general temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, iar cele minime vor fi de 18…20 de grade.
Tot vineri intră în vigoare o atenționare cod portocaliu de căldură și disconfort termic accentuat. Pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă în Banat, Crișana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-vestul Transilvaniei și în vestul Maramureșului valul de căldură se va intensifica. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38…40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat.
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Jaf la Braşov! 76.000 de Euro au fost furaţi de la un bărbat, pe Bulevarul Gării
-
Turismacum 2 zile
O noapte la un hotel de 3 stele în Poiana Braşov a ajuns cât un sejur în Austria, Italia sau Bulgaria: „De banii ăștia mă duc la Innsbruck, îmi mai rămân să merg o săptămână la bulgari / Am luat o vacanță de opt zile în Italia la banii ăștia”
-
Businessacum 2 zile
FOTOREPORTAJ / Povești crestate pe pâine, într-o brutărie din Bod. O fostă jurnalistă din Brașov a renunțat la reportaje și a deschis o mică afacere cu produse de panificație
-
Evenimentacum 2 zile
Dubă plină cu lemn fără documente de provenienţă depistată de poliţiştii braşoveni
-
Economicacum 2 zile
Primul hotel Kempinski din România se deschide la Poiana Brașov. Kempinski este grupul hotelier de lux cu cea mai îndelungată existență din Europa
-
Administrațieacum 2 zile
De mâine, „Miercurea brașovenilor” pe pârtiile din Poiana Brașov. Schiorii din oraş plătesc doar jumătate de preţ la instalaţiile pe cablu din staţiune
-
Turismacum 2 zile
Aproape 1,3 milioane de turişti au ajuns la poalele Tâmpei în primele 10 luni ale anului. Braşovul, în top 3 la nivel naţional
-
Economicacum 2 zile
CFR Marfă vinde un hotel din Predeal: „Trebuie să îl ia cineva care se pricepe în domeniul turistic”