Connect with us
Publicitate

Util

Cod galben de vijelii, ploi torenţiale şi grindină în mai multe judeţe, până la ora 23.00

Publicat

pe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de vreme instabilă, ce vizează, luni, zone din 16 judeţe din vest, sud-vest şi est.

Publicitate

Conform prognozei de specialitate, în intervalul orar 12:00 – 23:00, local, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină, intensificări ale vântului şi posibil vijelii în Banat, Crişana, în vestul Transilvaniei, Oltenia, în sud-estul Munteniei şi în Dobrogea.

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp şi izolat de peste 30 – 40 l/mp.

Pe lista judeţelor atenţionate cu Cod galben se află: Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Olt, Vâlcea, Gorj, Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Cluj, Timiş, Arad şi Bihor.

Publicitate

În Bucureşti, cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza şi seara când vor fi posibile ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Temporar, vântul va prezenta unele intensificări, cu viteze de până la 40 – 50 km/h, iar temperatura maximă se va încadra între 25 şi 26 de grade.

Meteorologii precizează că fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala, pe arii mai restrânse, şi în celelalte regiuni.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes