Connect with us
Publicitate

Fapt divers

Clădirea CATTIA din Braşov, „cimitir” pentru păsările care nu observă geamurile din care este construită: „În momentul în care soarele bate sub un anumit unghi, nu văd sticla clădirii şi se izbesc. Cele mai multe nu se mai ridică”

Publicat

pe

Pentru că se află într-o zonă situată ceva mai departe de forfota din centrul oraşului, CATTIA are multe animale şi păsări care ajung aici în fiecare zi, în căutare de hrană şi odihnă. Iepurii sau vulpile sunt oaspeţi obişnuiţi ai zonei din jurul centrului, dar în egală măsură sunt şi păsările răpitoare, care vin în căutare de hrană.

Publicitate

„Ne dorim să avem un parc într-un standard natural cât mai apropiat – am făcut şi un mic heleșteu pentru peşti – şi ne dorim ca toate aceste viețuitoare să trăiască într-un mic parc pe care-l avem acolo, astfel încât să putem să le arătăm celor mici care vin în vizită de la şcolile din Braşov şi din Zona Metropolitană un ecosistem urban”, a explicat directorul general al Agenţiei Metropolitane Braşov, Dragoş David, potrivit bzb.ro.

Pentru că în momentul în care a fost proiectată clădirea nu s-a ţinut cont şi de acest aspect, păsările suferă destul de des accidente, chiar şi mortale. „Păsăretul răpitor vine să-şi ia hrana reprezentată de păsările mai mici sau de rozătoare şi, în momentul în care soarele bate sub un anumit unghi, ei nu văd sticla clădirii şi nici a parapeţilor şi atunci se izbesc. Cele mai multe nu se mai ridică de acolo şi atunci avem foarte multe victime din rândul păsărilor răpitoare care se lovesc de geam”, a mai spus Dragoş David, care este convins că aceeaşi problemă există şi la Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav.

Agenţia Metropolitană a căutat un specialist şi profesorul Dan Ionescu, de la Universitatea Transilvania Braşov, a oferit soluţia: pe pereţii din sticlă se pot monta autocolante care să ajute păsările să îşi dea seama că nu pot trece şi, astfel, viaţa să nu le mai fie pusă în pericol.

Publicitate
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes