Administrație
Cîțu: Persoanele cu test nu mai au parte de excepții, ci sunt ca cele nevaccinate / Peste 6 la mie restaurantele rămân deschise

Florin Cîțu a anunțat, joi seara, că, la nivelul CNSU, s-a luat decizia ca persoanele care au teste negative să nu mai aibă parte de aceleași beneficii precum cele vaccinate sau trecute prin boală. Premierul a explicat că cei care sunt testați pot face boala și pot ajunge în stare gravă, la ATI. De asemenea, peste 6 la mie restaurantele, barurile și sălile de sport vor rămâne deschise, dar vor putea intra doar persoanele vaccinate sau trecute prin boală. „Nu vor mai putea intra persoanele doar cu test negativ, pentru că în cazul lor e risc mare să se îmbolnăvească”, a spus premierul Cîțu la TVR.
„Cei testați pot ajunge la ATI. Este o decizie de management al riscului.”, a mai spus Florin Cîțu la TVR 1.
În această situație, persoanele care vor să meargă la restaurante, cinema, nunți sau baruri și au un test RT-PCR negativ nu mai au acces.
În schimb, în școlile din localitățile cu peste 6 la mie, elevii vor fi testați cu teste non-invazive o dată sau de două ori pe săptămână, a mai spus premierul.
„Se fac comenzi pentru teste, sunt unele pe stoc, se va urgenta procedura pentru a avea testele cât mai rapid”, a declarat Florin Cîțu.
El a mai spus că CNSU a decis că masca va fi obligatorie în aer liber în zonele aglomerate în localitățile peste 6 la mie.
Comunicatul oficial al CNSU:
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat Hotărârea numărul 76 prin care se propune:
– abilitarea ME și MS pentru modificarea Ordinului comun nr 5196/1756/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 în sensul permiterii participării zilnice, cu prezență fizică la cursuri, a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, indiferent de rata de incidență cumulată.
– utilizarea testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă pentru elevi, profesori/învățători educatori.
– majorarea cantităților stocurilor de urgență medicală cu produse, materiale și echipamente sanitare necesare în procesul de vaccinare.
– modificarea și completarea măsurilor adoptate la nivelul localităților în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori în sensul permiterii desfășurării activităților cu participarea doar a persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în cazul restaurantelor barurilor, cluburilor și discotecilor, cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, instituțiilor de cultură, evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.), cursurilor de instruire și workshop-uri pentru adulți, conferințelor, sălilor de sport și/sau fitness, jocurilor de noroc, piscinelor interioare, locuri de joacă pentru copii, săli de jocuri.
– obligativitatea purtării măștii de protecție, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, în toate spațiile publice închise în cazul incidenței la 14 zile mai mare de 6/1000 de locuitori.
– exceptarea persoanelor de la interdicția de circulație în afara locuinței/gospodăriei pentru persoanele trecute prin boală, aplicabilă în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20,00-5,00, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori și pe tot parcursul săptămânii, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori.
– permiterea, doar a persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, la evenimentele sau activitățile organizate și desfășurate în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori.
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / „Miracolul” de la Brașov. Un bărbat, în fotoliu rulant, a fost filmat când s-a ridicat singur din scaunul cu rotile și a început să meargă
-
Fapt diversacum 2 zile
Un şagunist a fost admis la celebra universitate Oxford, la Computer Science. Dominic Satnoianu a creat o platformă pentru elevii care vor să devină mai buni la informatică
-
Economicacum 3 zile
VIDEO / Cum vor arăta șoselele ce vor ocoli Azuga, Bușteni şi Comarnic, în drumul de la Braşov la Bucureşti
-
Evenimentacum o zi
O tânără și-a dat în judecată părinții pentru că se opun relației cu un etnic rom. Ce a decis instanța
-
Fapt diversacum 2 zile
FOTO VIRAL / Clădirea stației meteo de la Vârful Omu arată ca o casă din poveşti după 156 de ore de viscol
-
Administrațieacum o zi
Direcția pentru Agricultură Brașov: Dacă tăiați nuci fără să aveți autorizație, riscați amenzi usturătoare
-
Evenimentacum 3 zile
Medic de la Spitalul de Copii Braşov, acuzat că a tratat un mic pacient cu indiferenţă. Răspuns către părintele care spunea că cel mic are temperatură: „Dar ce, mă? Tu ai termometru?”
-
Administrațieacum 8 ore
Se fac angajări la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. Șase posturi au fost scoase la concurs