Connect with us
Publicitate

Eveniment

Cine sunt cei doi tineri poliţişti braşoveni care au refuzat o mită de 1.000 de euro de la un şofer beat. Au denunţat bărbatul la DNA

Publicat

pe

Mihai și Zaharia, doi agenți de la Secția 3 Poliție Brașov, au denunțat un șofer pe care l-au prins băut la volan și care voia să le dea o șpagă care echivala cu un salariu, a anunțat sâmbătă, 30 decembrie, Sindicatul Europol.

Publicitate

„Mihai și Zaharia sunt doi agenți de poliție la început de carieră. Salariul lor cu toate orele de noapte, orele de weekend și sărbători legale, compensația de chirie, banii de echipament, etc. nu depășește 1000 euro”, a transmis Sindicatul Europol, pe pagina de Facebook.

Sindicatul spune că aceasta este și suma cu care un șofer prins băut a încercat să-i mituiască pe cei doi polițiști, însă agenții l-au denunțat la DNA.

„Colegii noștri au dat dovadă de integritate și au cerut ajutorul colegilor de la structura teritorială anticorupție pentru a organiza flagrantul”, notează Europol.

Publicitate

„În România am ajuns ca salariul lunar al unui polițist să reprezinte 1-3 șpăgi care li se oferă de către șoferi sau infractori. Inevitabil, salarizarea precară generează ori corupție, ori servicii publice de proastă calitate. Ne mândrim cu Mihai și Zaharia și le urăm succes în carieră!”, a mai scris Sindicatul Europol.

Detalii despre acest caz puteţi vedea AICI.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes