Eveniment
Cine sunt cei doi soţi ucişi cu sânge rece la Bran

Nicu si Alexandra, soț și soție, au fost uciși în propria casă, în localitatea Șimon, Bran. Macabra descoperire a fost făcută de cumnata celor doi.
Nicu, 38 de ani, era angajat la stația SMURD din Moieciu și ar fi trebuit să se prezinte la serviciu în această dimineață. Un coleg de-al său, în momentul în care a văzut că acesta nu mai ajunge, l-a sunat pe unul dintre frații victimei, Cristi, care a vorbit cu mama acestuia și cu cumnata, care era vecină de casă.
Mama bărbatului este dărâmată de durere. Își amintește plângând că, doar cu o zi în urmă, a fost la ei acasă și le-a făcut clătite, conform antena3.ro.
Cumnata celor doi spune că, în momentul în care a ajuns la domiciliul acestora, a observat că în ușa de la intrare erau mai multe lovituri de topor. Pe cei doi i-a găsit la etaj, cu multiple traumatisme la cap. Femeia susține că nu își poate da seama cine ar fi vrut să le facă rău, pentru că erau niște ”copii deosebiți”.
Alexandra avea 32 de ani și lucra la Spitalul de Copii din Brașov.
Potrivit unor surse, familia l-ar suspecta chiar pe un vecin, care le este și rudă și cu care cei doi ar fi avut un conflict mai vechi bazat chiar pe o bucată de teren. Din primele informații, vecinul le-ar fi chiar văr și ar avea probleme psihice.
-
Utilacum o zi
A fost anunţată oficial şi cea de-a 3-a destinaţie pentru avioanele care vor decola de la Braşov, după Antalya şi Creta
-
Evenimentacum 3 zile
Turiștii surprinși de avalanșă, în munții Făgăraș, riscă amenzi usturătoare. Ei ar putea rămâne și fără permis pentru că drumul spre cabana Capra era oficial închis
-
Evenimentacum 3 zile
Frații Andrew și Tristan Tate au început să își clădească imperiul în județul Brașov. Povestea celor doi milionari a ajuns în atenția jurnaliștilor BBC
-
Evenimentacum 3 zile
România s-a zguduit, noaptea trecută. 5 cutremure s-au înregistrat în țara noastră, în doar câteva ore. Un seism puternic, de magnitudine 7,8, s-a înregistrat și în Turcia
-
Administrațieacum 2 zile
Proiectul liniei de tren pentru Aeroportul Brașov – Ghimbav bate pasul pe loc. De ce nu lansează CFR Infrastructură contractul de 700 de milioane de lei
-
Socialacum 3 zile
Brașovul, pe primul loc în România la violența în școli. Peste 1.500 de cazuri au fost înregistrate în județ, în perioada 2021 – 2022
-
Administrațieacum 2 zile
24 de locuințe sociale vor fi amenajate într-un bloc din Brașov. Valoarea proiectului este de peste 3,3 milioane de lei
-
Utilacum o zi
Pârtia Lupului inferior, din Poiana Brașov, se deschide oficial mâine. Stratul de zăpadă, în masivul Postăvarul, măsoară între 30 și 50 de centimetri