Connect with us
Publicitate

Eveniment

Cine este medicul de la Spitalul Militar Braşov acuzat că lua stimulatoare cardiace de la morți și le punea pacienților

Publicat

pe

Medicii suspectați că luau defibrilatoare şi stimulatoare cardiace de la oameni decedaţi, iar apoi le montau pacienților care credeau că primesc dispozitive noi sunt Dan Tesloianu, din Iași, și Eduard Belu, din Brașov, relatează ziaruldeiasi.ro.

Publicitate

Dan Tesloianu este medic primar cardiolog și totodată este coordonatorul Compartimentului și Laboratorului de Cardiologie Intervențională din cadrul Clinicii de Cardiologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași.

Edurard Belu este medic primar cardiolog la Spitalul Militar de Urgență „Regina Maria” din Brașov, având competențe în ecocardiografiem ecografie Doppler vasculară, imagistică cardiacă non-invazivă și insuficiență cardiacă. Potrivit site-ului spitalului, are și un masterat în management și politici sanitare.

Conform anchetatorilor, medicii dețineau un ONG prin care introduceau în circuitul legal banii obținuți din vânzarea dispozitivelor medicale luate de la morți.

Se pare că din banii obținuți vânzând defibrilatoarele vechi pe post de dispozitive noi medicii ar fi construit ilegal o casă într-o arie protejată de la Movileni, județul Iași.

Potrivit agerpres.ro, pentru a obține avizele necesare cadrele medicale le-ar fi dat mită autorităților locale.

Poliția efectuează astăzi 24 de percheziții în județele Brașov, Iași și Neamț, inclusiv la Spitalul Militar „Regina Maria” din municipiul Brașov și la Spitalul de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași.

La scurt timp după ce Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că face percheziții în acest dosar, Ministerul Sănătății a transmis un comunicat de presă.

„Având în vedere comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la punerea în aplicare a unor mandate de percheziție domiciliară în județele Iași, Brașov, Neamț facem următoarele precizări:

Ministerul Sănătății a dat curs tuturor solicitărilor venite din partea organelor judiciare conform competențelor sale legale. Fiind o anchetă penală în curs de desfășurare, nu putem oferi alte informații sau detalii suplimentare. Ministerul Sănătății desfășoară permanent activități de prevenire și de combatere a actelor de corupție care pot pune în pericol funcționarea sistemului sanitar și siguranța pacienților.”

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes