Connect with us
Publicitate

Util

Cine este de fapt Dan Air? Compania aviatică a făcut lămuriri pentru pasagerii care vor zbura de la Braşov

Publicat

pe

Mulți dintre pasagerii Dan Air se întrebă cine este de fapt compania și ce servicii oferă sau dacă pasagerii sunt în siguranță când zboară cu avioanele ei.

Compania Dan Air a ţinut să dea un răspuns tuturor acestor întrebări.

„Nu vă vom răspunde noi în mod direct și îi vom lăsa pe partenerii noștri să o facă.

Astăzi, vă facem cunoscută părerea celor care au zburat deja cu noi și ne-au oferit încrederea lor pentru a-i duce la destinația lor în deplin confort și siguranță.

Publicitate

Compania națională a Serbia, Air Serbia și frații noștri sârbi pentru care zburăm de mai bine de 1 an, ne onorează cu susținerea lor pentru care le mulțumim.

Standardele DAN AIR sunt aceleași pe care le regăsiți la companii din orientul mijlociu care oferă servicii incluse și o călătorie relaxată și fără bătăi de cap față de zborul cu companii low cost.

Air Serbia, membru International Air Transport Association (IATA) și partener Etihad Airways, au ales DAN AIR pentru un parteneriat de lungă durată pentru că îndeplinim cele mai înalte standarde. Acest lucru ne clasează ca fiind primii în Romania în ceea ce înseamnă calitatea serviciilor și siguranța.

Mulțumim Air Serbia pentru privilegiul de a vă transporta pasagerii și mulțumim pasagerilor noștri care ne oferă încrederea lor pentru a trece peste începuturi care sunt mai mereu grele.

Este trist că deși suntem apreciați la nivel internațional, la noi acasă suntem blamați și respinși pentru că încercăm să oferim cele mai bune servicii și pentru cetățenii noștri. Piedicile generate de autorități, de programul de funcționare adoptat la ordin de Aeroportul Internațional Brașov deși este împotriva voinței conducerii din cauza incompetenței Romatsa R.A și de interesele ascunse care la ordin susțin operatorii străini, nu ne vor doborî și nu ne vor opri din misiunea noastră de a reda românilor demnitatea de a călători în condiții decente, cu o companie autohtonă care sprijină economia României, susține turismul atât în Brasovul Vostru cât și în București.

Ne bazăm pe suportul românilor pentru că doar împreună vom reuși.”, a transmis Dan Air

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes