Connect with us

Cultural

Cine este Caroline Fernolend, femeia care l-a adus pe Prințul Charles în satul Viscri din județul Brașov

Redactia

Publicat

pe

Sunt oameni care schimbă lumea prin gesturi mici. Caroline Fernolend, directoare executivă şi vicepreşedintă a Fundaţiei Mihai Eminescu Trust, are 57 de ani şi s-a născut, a crescut şi trăieşte în Viscri, fiind unul dintre oamenii care au luptat ca satul să se dezvolte. Românca, de origine săsească, a decis să nu abandoneze satul natal şi să ducă mai departe spiritul comunităţii din care face parte. Proiectele sale pentru salvarea patromoniului local au atras atenţia şi Prinţului Charles care a decis să cumpere o casă în satul Viscri, convins de tradiţiile şi frumuseţea locului.  În ultimii ani, sătucul braşovean Viscri a cucerit tot mai mulţi turişti, în special străini. Mulţi spun că succesul localităţii se datorează prinţului Charles, însă cei care au construit acest brand sunt, de fapt, o mână de localnici care-şi iubesc satul şi tradiţiile.

Publicitate

Într-o perioadă în care tot mai mulţi saşi îşi părăseau satele natale, Caroline a hotărât să salveze ce se mai poate din tradiţiile şi patrimoniul moştenite de la strămoşi. 

”De la 14 ani până la măritat, primeai un fus. Și asta unul din asta trebuie să primești doar de la viitorul tau sot.. asta-i de la 1921 și aici se pune fusul. Așa că toate lucrurile de aici au o Istorie. Acesta este o cahla de alt model care era sus. Cum e creastă aici” a povestit Caroline pentru emisiunea „România Oamenilor Frumoși” difuzată de Antena3.

Publicitate

Cu ajutorul Fundaţiei Mihai Eminescu Trust, zeci de case săseşti de patrimoniu au fost restaurate şi şi-au recăpătat farmecul de altădată. 

”La Caţa, a fost o familie care a vrut să îşi vândă casa şi acolo confluenţa între maghiari, români şi saşi a fost extraordinară. O casă românescă, cu mobilier maghiar şi săsesti.  Eu am zis că asta este o casă muzeu pe care nu avem voie sa o vindem, fiindcă arată exact convieţuirea”.

Publicitate

Magia locului, dar şi flora şi fauna nealterate, l-au atras şi pe Prinţul Charles care, în anii ’90, şi-a cumpărat o casă la Viscri. Apoi, cu ajutorul fundaţiei Mihai Eminescu Trust, a transformat micul sat într-o lume de poveste. 

”Sunt născută, crescută și trăiesc la Viscri, stămoşii mei au venit aici din 1842 și de atunci contribuie la dezvoltarea acestei zone. Satul Viscri era pe lista celor 6000 de sate pe care Ceuşescu voia să le sistemetizeze, să le distrugă”.

Caroline Fernolend coordonează, în cadrul fundaţiei, un program de conservare a patrimoniului cultural din satele transilvănene. A trebuit să studieze bine acest domeniu, pentru că meseria ei de bază este cea de economist. 

Publicitate

”Colegele mele de la Braşov spuneau ești nebună, te întorci la Viscri, când poți sa primești un buletin de oraş, fiindcă în timpul acela oamenii care trăiau la țara erau consideraţi oameni de clasa doua, am simțit asta de multe ori și astazi în sunt fericită că românii înțeleg și apreciaza valorile din mediul rural, fiindcă de acolo ne tragem noi seva, acolo sunt adevăratele valori. Am încercat cu forțele proprii aici la Viscri să ne facem viața mai frumoasa, mai bună”.
 
Însă, cel mai greu spune că i-a fost să se lupte cu birocraţia statului român şi mentalităţile dăunătoare. 

Au  fost cooptaţi în proiectele lor şi locuitorii din zonă, iar comunitatea locală a avut  doar de câştigat  din punerea în valoare a patromoniul arhitectural şi cultural al zonei. Pe mulţi localnici care nu aveau niciun venit, aceste proiecte i-au ajutat să îşi găsească rostul în viaţa.  

”Am început activitatea aici la Viscri, formând  meseriași. Calificarea lor în meserii tradiționale, un venit stabil ptr ei, refacerea patromoniului existent și ce nu am spus niciodată, dar ptr mine era foarte important, comunitatea săsescă  a plecat și au lăsat un patromoniu și s-a creat un vid și trebuia să se găsescă cineva să preia responsabilitatea pentru acest patromniu. Noi am încercat prin proiectele noastre sa punem în valoare patroimnoiul cu oamenii din aceste localităţi”.

Publicitate

Numărul proiectelor a crescut de la un an la altul, iar activitatea fundaţiei s-a extins şi în satele din apropiere.

”În următorul an, m-am gândit ca e păcat să lucrăm doar la Viscri, fiindcă că toate satele învecinate au nevoie de dezvoltare, așa ne-am extins și în 45 de sate am reușit sa lucram la patromoniul contruit și sa formam oameni în meserii tradiţionale și în 115 localităţi am avut activități cu şcoala, primăriile și ocolul silvic și am plantat peste 2,5 milioane de puieţi. 1267 de proiecte, acum se adaugă proiectele de anul acesta.

În primii ani am făcut foarte multe proiecte, numărul era foarte mare, dar proiecte mici, punctuale, am început cu refacerea faţadelor caselor. Niciodată nu am crezut ca vom ajunge la acest rezultat, dar asta se datorează echipei fundaţiei, de cinci oameni tineri și partenerilor pe care am reușit să îi atragem. Doar așa am reușit să schimbăm mentalitatea oamenilor și să-i facem responsabili”.

Publicitate

Comunitatea a avut cel mai mult de câştigat, după ce Prinţul Charles a pus satul Viscri pe harta turistică a lumii. 

”Acest lucru, că aceste valori rurale autentice sunt apreciate de Alteţa Sa Regală le dă o valoare şi încredere şi altora să investeasc în proiecte de dezvoltare în mediul rural. Eu cred că aceasta a fost contribuţia cea mai mare a Alteţei Sale Regale, de a ne deschide ochii tuturor că valorile adevărate sunt în mediul rural”. 

Toate aceste schimbări au determinat mulţi tineri să se întoarcă la valorile şi tradiţiile rurale, au cumpărat case vechi, le-au restaurat şi şi-au deschis mici afaceri locale sau pensiuni în zonă. Anual, satul Viscri este vizitat de zeci de mii de turişti.

Surse: Fundația Mihai Eminescu Trust, Adevarul, Antena 3

Fotografie: Cezar Machidon

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Cultural

FOTO / Istoria sumbră a Braşovului: oraşul a purtat numele lui Stalin timp de zece ani. Conducerea comunistă i-a dat numele „marelui conducător” al URSS pentru „ajutorul” dat României

Redactia Brasov

Publicat

pe

Publicitate

Între 1950 şi 1960, Braşovul s-a numit oraşul Stalin. Toată clasa muncitoare de atunci trebuia să se arate fericită de „onoarea“ care i se făcea. În plus, au fost şi apariţii în ziare cum că schimbarea denumirii oraşului a venit direct din popor.

Cum a ajuns Braşovul să fie oraşul din România care să poarte numele lui Stalin? Există o legendă care circulă de peste o jumătate de secol, dar până acum nu a fost şi dovedită. Aceasta spune că în România ar fi fost vizat iniţial Sibiul, dar comuniştii au considerat că nu sună bine Salam de Stalin şi astfel „onoarea“ a revenit Braşovului. Se întâmpla în 1950, când în toată Europa de Est se „sărbătorea“ instalarea comunismului şi se recunoştea puterea rusească. Astfel, 14 oraşe din tot atâtea ţări au ajuns să fie redenumite Stalin. În România a fost Braşovul.

Publicitate

Oraşele Stalin au dispărut mai uşor sau mai greu, după cum au fost cricumstanţele din fiecare ţară. Katowice şi Varna şi-a reluat vechile nume în 1956, Braşovul în 1960, Eisenhüttenstadt şi Dunaujvaros în 1961. În acelaşi an 1961, Volgograd şi Doneţk au primit denumirile actuale, iar în 1999 Kuçova a fost ultimul Oraş Stalin care a renunţat la denumirea sa sovietică.

Decretul de schimbare a numelui din Brașov în Stalin – 22 August 1950

În ziare s-a scris că muncitorii au dorit acest lucru

Publicitate

Ca să nu se creadă cumva că ruşii au impus acest lucru, s-a fabricat un document print care muncitorii din Braşov cereau insistent ca oraşul să poarte denumirea de Stalin. Practic s-a dorit să se creadă că poporul este cel care vrea acest lucru cu ardoare.

Pe 19 august 1950, cererea muncitorilor apărea în ziarul Drum Nou, pe 22 august 1950 era dat decretul de schimbare al numelui, iar pe 25 august, în acelaşi an, Drum nou publică “salutul călduros” al Guvernului şi Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român (viitor Partid Comunist Român) vizavi de schimbarea numelui din Braşov în Oraşul Stalin.

„Dragi Tovarăşi, la iniţiativa C.F.R.-iştilor, noi, oamenii muncii din oraşul Braşov am hotărât să propunem ca numele oraşului nostru să fie schimbat dându-i-se numele marelui geniu al omenirii muncitoare, scumpului şi iubitului prieten al poporului muncitor din ţara noastră, învăţătorului şi eliberatorului nostru – marelui Stalin.

Publicitate

Oraşul nostru este unul dintre principalele centre industriale ale ţării; marile sale întreprinderi, ca uzinele de tractoare „Sovromtractor”, ca întreprinderea metalurgică „Steagul Roşu” şi multe altele, sunt binecunoscute oamenilor muncii din întreaga ţară. În oraşul nostru convieţuiesc frăţesc, muncind şi lucrând cot la cot, muncitorii români cu muncitorii unguri şi cu muncitori de alte naţionalităţi.

Suntem convinşi că conducerea Partidului şi Guvernului Republicii Populare Române vor satisface dorinţa noastră înflăcărată şi vor acorda oraşului nostru înalta cinste de a purta numele de oraşul Stalin“, se scria în articolul apărut în Drum Nou.

Oamenilor le era frică să vorbească

Publicitate

Pe muntele Tâmpa a fost scris din Brazi numele lui Stalin pentru ca toată lumea să salute schimbarea. Toţi muncitorii ştiau că este o făcătură, dar nimeni nu avea curajul să spună nimic. „Nu muncitorii au cerut schimbarea numelui. A fost impusă de comunişti, care îi preaslăveau pe ruşi. Noi trebuia să tăcem. Dacă ne întreba cineva spuneam că aşa este, noi am vrut. Frica era mare atunci. Nimeni nu avea opinii proprii. Dacă aduceai critici comuniştilor familia ta era persecutată. Puteai fi rapid deportat sau băgat la închisoare. Aşa a fost atunci. Aşa erau vremurile“, spune Valentin Oproiu, fost muncitor la Steagu Roşu, acum pensionar.

Braşovul a fost ales pentru că avea mulţi muncitori

Istoricii spun că Braşovul a fost ales de comunişti pentru că era un exemplu de oraş unde industria mergea foarte bine. „ Ideea cu redenumirea numelor oraşelor a fost un mod de a le gâdila orgoliul ruşilor. Există zvonuri să iniţial a fost vizat Sibiul, dar eu cred că Braşovul a fost ales pentru că era unul dintre cele mai puternice centre industriale în ale vremii, erau aici zeci-sute de mii de muncitori. Oricum a fost o perioadă sumbră, când oraşul a fost la un pas să-şi piară identitatea. Exista tentinţa ca tot ceea ce era dinaintea comunismului, orice credinţă, orice obicei să fie îndepărtat“, a spus Iosif Domora, istoric.

Publicitate

Îndoctrinarea Braşovului a durat un deceniu. Chiar dacă comunismul a rezistat până în decembrie 1989, la 24 decembrie 1960 Braşovul şi-a recăpătat denumirea original, iar de pe Tâmpa a fost şters numele lui Stalin.

video

Publicitate
Citește mai mult

Cultural

Carafoli-Virmaux, primul avion românesc, a fost produs în 1930 la IAR Braşov

Avatar

Publicat

pe

Publicitate

Carafoli-Virmaux, primul avion românesc, a fost produs în 1930 la IAR Braşov. Născut în Grecia, într-o familie de aromâni, tânărul Elie Carafoli ajunge în debutul adolescenței în România. După studii liceale, urmează cursurile Școlii Politehnice din București unde va obține în 1924 titlul de inginer electromecanic. În următorii patru ani va profesa la Paris, unde va fi extrem de apreciat pentru invențiile sale.

După obținerea titlului de doctor în științe, la Sorbona, în 1928, cu teza intitulată Contribuţii la teoria sustentaţiei în aerodinamică, Elie Carafoli, revenit în România, înființează Catedra de Aerodinamică şi Mecanica Fluidelor la școala unde studiase și unde, timp de 45 de ani, își va îndruma studenții și își va continua cercetările.

Publicitate

În 1930, împreună cu inginerul francez Lucien Virmaux, finaliza proiectul primului avion românesc fabricat de uzinele IAR-Braşov, de tip CV-11 (Carafoli-Virmaux), un monoplan cu aripa joasă.

Numele savantului rămâne legat de conceperea mai multor aparate de zbor autohtone cu impact internațional și de un tunel aerodinamic, inaugurat în 1931, se pare, în prezenţa regelui Carol al II-lea, prima instalaţie de acest gen din sud-estul Europei cu performanţe impresionante pentru acea perioadă.

Publicitate

Specialist în mecanica fluidelor și autor de lucrări de specialitate, Elie Carafoli rămâne o figură celebră în peisajul aerodinamicii și, în special, în conceperea aparatelor de zbor. El a fost cel care după război a fondat școala românească de aerodinamică și mai târziu a avut un rol important în înfiinţarea Secţiei de Aviaţie din cadrul Politehnicii bucureștene, secție cunoscută din 1971 ca Facultatea de Aeronave, în prezent Facultatea de Inginerie Aerospaţială.

Membru titular al Academiei Române (1948) și al Academiei Internaţionale de Astronautică, vicepreşedinte și președinte al Federaţiei Internaţionale de Astronautică în anii 1965 – 1969, dar și membru de onoare al Societăţii Regale de Aeronautică din Marea Britanie, profesorul Elie Carafoli era răsplătit în 1956 cu Diploma „Paul Tissandier“ decernată de Federaţia Aeronautică Internaţională, după ce primise Premiul „Louis Breguet“ la Paris în 1927. I s-a acordat și Medalia „Karl Friedrich Gauss”, fiind selectat de către Societatea Ştiinţifică Braunschweg-Germania, apoi Medalia „Apollo 11“ decernată de NASA în 1970, și Diploma şi Medalia „Țiolkovschi“ în 1981.

Publicitate
Citește mai mult

Cultural

Poveşti pe care nu le ştiaţi despre Braşov

Redactia

Publicat

pe

Casa Sfatului - Aprox 1920

Publicitate

Vechi de peste 600 de ani, Braşovul îşi are propria poveste cu prinţi şi domniţe, cu cărturari aleşi (Johannes Honterus şi mitropolitul Andrei Şaguna), cu târgoveţi şi negustori pricepuţi, cu clădiri medievale rămase în picioare de peste cinci secole.

De-a lungul vremii, în 1394, Mircea cel Bătrân şi-a adăpostit familia la Cetatea Braşovia, de pe Tâmpa, iar Petru Cercel, în drumul său spre Franţa, unde mergea în audienţă la Caterina de Medicis, a trecut şi el prin Braşov făcând donaţii bisericii Sf. Nicolae.

Publicitate

Mai târziu, Ţepeş Vodă a poruncit să fie prinşi cinci sute de târgoveţi pe care i-a dus în faţa bisericii Bartolomeu şi i-a tras în ţeapă, dimineaţa luându-şi micul dejun printre muribunzii care agonizau. Mihai Viteazu a participatm şi el la Dieta Transilvaniei ţinută în Casa Sfatului şi i-a ameninţat pe saşi că, dacă nu pun o cruce pe Biserica Neagră, o va dărâma.

Petru Rareş, fiul lui Ştefan cel Mare, în timp ce soţia sa îl aştepta în cetatea Ciceului, şi-a găsit vreme să facă un copil cu nevasta curelarului braşovean Weis Iorg. Fără să ştie acest lucru, braşovenii i-au făcut cadou o pereche de ochelari, o raritate la acea vreme, şi i-au trimis o caleaşcă şi stema Moldovei făcută din sare.

Publicitate

Domniţele Brâncoveanu au stat şi ele o vreme în Braşov, Lambrino, soţul Bălaşei Brâncoveanu, devenind la un moment dat epitropul bisericii Sf. Nicolae de aici. În timp ce, de regulă, domnitorii comandau la Braşov postavuri şi arme (Basarab cel Tânăr a cerut meşterilor braşoveni chiar şi două leagăne şi zece mese), Alexandru Lăpuşneanu era mai degrabă interesat de ceva pilule purgative.

Prinţul Mihai Şuţu, când a fugit din Muntenia de frica haiducului Pazvatoglu, refugiindu-se în Braşov, s-a certat cu paznicul cetăţii deoarece chefuia până noaptea târziu şi vroia să fumeze pe stradă.

Radu Mihnea a fost înşelat (post mortem) de către negustorii de aici. Acesta comandase tunuri din fier şi pocale de argint, le plătise în avans, dar murind, braşovenii n-au mai vrut să dea pocalele. A trebuit ca doamna Voica să apeleze la regele Ungariei pentru a le recupera.

Publicitate

Ultimul dintre domnitorii care au mai trecut pe aici a fost Al. I. Cuza. După detronarea sa din 11 februarie 1866, acesta a locuit timpde două săptămâni la hotelul „Vulturul de Aur”, de pe Strada Lungă, nr.1. Pe de altă parte, în Braşov, cel mai vechi vestigiu arheologic este cel ce se află la Pietrele lui Solomon, datând din epoca bronzului şi a doua perioadă a epocii fierului.

Publicitate
Citește mai mult
Publicitate
Publicitate

De Interes

>