Social
„Chirurgul îngerilor” scapă nepedepsit după ce o fetiță de 8 ani din Brașov a murit pe masa de operație. Dosarul în care Gheorghe Burnei este acuzat de ucidere din culpă a fost clasat pe motiv că faptele s-au prescris

O mamă din Brașov își caută cu disperare dreptatea pentru moartea fiicei ei. În urmă cu aproape un deceniu, o fetiță de 8 ani ajungea pe masa de operație a renumitului chirurg pediatric Gheorghe Burnei. El urma să facă o intervenție cu o trusă neomologată, pentru îndreptarea coloanei micuței paciente. Experimentul medical a eșuat, iar copila a pierit pe patul de spital. În tot acest timp, procurorii care au preluat dosarul nu au făcut mai nimic, iar recent au clasat cauza pe motiv că faptele s-au prescris.
Andreea a pierit în mâinile celui supranumit „chirurgul îngerilor”. Încă de la o vârstă fragedă, copila a fost diagnosticată cu amiotrofie spinală, o boală care afecta întreaga musculatură a organismului. Din această cauză, fata a făcut scolioză și luxație de șold, iar medicul Gheorghe Burnei i-a promis că o va repune pe picioare. Avea de gând să anunțe o premieră medicală cu trusa Shilla, un dispozitiv neomologat în România, la acea vreme. Totul, bineînțeles, contra unei sume uriașe de bani.
„Mi-a spus că este un dispozitiv care are menirea să îi îndrepte coloana vertebrală și costurile sunt undeva la 12.000 de euro, dar 2.000 de euro sunt din partea spitalului. Am aflat că, de fapt, acel dispozitiv era decontat, fusese decontat de Casa de Asigurări, deci eu n-ar fi trebuit să plătesc absolut nimic”, povestește Ana Maria Durmaz, mama Andreei.
Pe 18 decembrie 2013, Andreea intra în sala de operație, la Spitalul Marie Curie, din București. Atât micuța, cât și mama ei au avut emoții, dar ambele trăiau cu speranța că totul va fi bine. Fetița și-a petrecut ultimele minute din viață, pe holul spitalului, împreună cu mama ei.
„M-au lăsat doamnele asistente să o conduc chiar la intrarea în sala de operație. Am avut cinci minuțele de intimitate între noi două. M-a pus să îi promis că o aștept și noi ne spuneam de 100 de ori pe zi cât de mult ne iubim. I-am zis că o voi aștepta, că nu plec de acolo, că voi fi lângă ea, că va fi bine, ea va dormi și în momentul în care se va trezi va fi ok și mami va fi lângă ea. Ultimele ei cuvinte au fost mami, te iubesc, să nu pleci. Și i-am promis că nu am să plec. Dar a plecat ea”, își amintește Ana Maria.
Intervenția cu trusa Shilla a fost un eșec, iar Gheorghe Burnei i-a dat mamei fetiței vestea cumplită.
„Mi-a spus foarte senin că din punctul dânsului de vedere a făcut tot ce a putut sta în putere să fie totul bine. Lucrurile n-au decurs deloc așa cum se aștepta. M-a întrebat ce vârstă am, i-am spus și mi-a zis că sunt tânără, pot să fac alt copil pentru că oricum murea”, spune mama fetiței.
„Această pacientă n-a murit din cauza mea. Există un buletin de la Medicină Legală care a arătat că această decesul se datorează unei coagulări intravasculare diseminate. Această boală nu apare din cauza medicului”, a declarat medicul Gheorghe Burnei.
După moartea Andreei, au urmat 9 ani de anchetă în care procurorii nu au reușit să trimită dosarul în judecată. Mama fetiței spune că cei doi procurori de la Parchetul Tribunalului București, care au preluat cazul, nu au răspuns la nicio cerere a avocatei, în toți acești ani. Magistrații chiar au propus ca dosarul să facă parte dintr-un proces colectiv în care și alți părinți l-au acuzat pe medicul Burnei de malpraxis. Nu s-a schimbat nimic, așa că avocata Anei Maria a cerut disjungerea dosarului, pentru a-și căuta singuri dreptatea.
„Sunt cereri peste cereri trimise, pentru studierea dosarului, pentru disjungere, pentru a ne înștiința și pe noi ce se mai întâmplă și niciodată nu s-a primit nici un fel de răspuns la niciuna dintre cererile trimise de avocată. Am fost inclusiv anul trecut în luna mai la procurorii care se ocupau de caz și mi-au spus că în două luni de zile dosarul va ajunge la Tribunalul București, ceea ce nu s-a întâmplat”, a spus Ana Maria Durmaz.
Ce au reușit să facă procurorii? Să claseze dosarul. Pe baza unei decizii a Curții Constituționale, magistrații au constatat că faptele comise de Gheorghe Burnei s-au prescris, așa că nu va mai trebui să răspundă pentru moartea Andreei. În ordonanța de clasare, procurorii au scris: „Având în vedere data săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă reținută în sarcina inculpatului Burnei Gheorghe, respectiv 18.12.2013 (…) exercițiul acțiunii penale în cauză este împiedicat întrucât la data de 17.12.2021 s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale de 8 ani. În acest context, urmează a se dispune clasarea cauzei față de inculpatul Burnei Gheorghe, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”.
„Ce poți să simți decât durere, frustrare. Am avut mare încredere în justiția română. Îmi doresc ca Andreea să se odihnească, să fie liniștită și cel puțin eu să am liniștea sufletească că i s-a făcut dreptate”, a mai spus mama fetiței.
Avocata Anei Maria a făcut contestație la ordonanța de prescriere și așteaptă un răspuns din partea responsabililor. Am solicitat o reacție, în legătură cu acest caz, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, dar până la această oră nu am primit niciun răspuns.
-
Turismacum 3 zile
Destinația turistică numărul 1 a României în 2023 se află în judeţul Braşov. A fost votată de jurnaliştii din Clubului Presei de Turism
-
Administrațieacum 2 zile
Trei pavilioane ale Spitalului de Pneumoftiziologie din Brașov intră în patrimoniul Consiliului Județean Braşov
-
Evenimentacum 2 zile
Un nou „record” stabilit de CFR. O călătorie cu trenul, între Galați și Brașov, a durat 9 ore. Două locomotive s-au defectat pe traseu
-
Evenimentacum 3 zile
Accident rutier la ieșirea din Făgăraș: două victime după ce o autoutilitară s-a răsturnat
-
Administrațieacum 3 zile
Catacombele Braşovului, de După Ziduri, vor fi redeschise pentru public
-
Economicacum 2 zile
Rompetrol deschide o nouă benzinărie pe Ocolitoarea Braşovului
-
Economicacum 2 zile
Aro Palace vinde hotelul Coroana-Postăvarul din centrul Bașovului. Se vinde pentru 8,4 milioane de euro
-
Administrațieacum 2 zile
Căminul pentru Persoane Vârstnice din cartierul Noua ar putea să nu mai primească bătrâni. Instituţia duce o lipsă mare de personal