Connect with us
Publicitate

Util

Chiar dacă personalul din şcoli intră în etapa a 2-a de vaccinare, care începe vineri, pe multe site-uri ale inspectoratelor şcolare nu există date privind vaccinarea. Pe site-ul IŞJ Braşov informaţiile sunt trecute la „şi altele”

Publicat

pe

În școlile și grădinițele din România sunt 293 de mii de angajați. Redeschiderea acestora va depinde inclusiv de procentul personalului care se va vaccina anti-COVID, pe lângă rata de infectări și situația vaccinărilor la nivelul întregii populații. Din acest motiv, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a solicitat inspectoratelor școlare să transmită până pe 15 ianuarie câți angajați din învățământul preuniversitar sunt dispuși să se vaccineze. Însă aproape un sfert dintre inspectorate nici măcar n-au postat pe site-urile lor o trimitere vizibilă către campania de informare pentru vaccinul împotriva COVID-19, deși li s-a cerut asta în mai multe rânduri.

Publicitate

Deși #ROVACCINARE, platforma națională online pentru informare despre vaccinare, există din 30 decembrie, 10 inspectorate școlare județene din totalul de 41 (plus Inspectoratul din București) nu aveau până pe 12 ianuarie informații vizibile pe deschiderea site-urilor despre această platformă sau orice alte informații despre vaccinarea anti-COVID, scrie scoala9.ro.

Inspectoratul Școlar din municipiul București, cât și cele din județele Timiș, Buzău, Bihor, Maramureș și Prahova nu au nicio informație la vedere despre vaccinarea anti-COVID pe pagina de deschidere a site-urilor.  

Iar pe site-urile altor patru inspectorate, deși se fac referiri la campania de vaccinare pe pagina principală, informațiile pot trece cu ușurință neobservate de utilizatori – mai ales dacă intră de pe telefon.

Publicitate

Mai exact, pe site-urile inspectoratelor din Brașov, Giurgiu, Mehedinți și Neamț informațiile sunt postate în partea de jos a site-ului, în fluxul de știri sau de noutăți. 

„Problema de bază e că nu prea există un efort de comunicare la nivelul inspectoratelor în ceea ce privește portalul național de vaccinare COVID-19. Dacă acesta este menționat, pentru că în multe cazuri nici nu apare vreo referință la planul de vaccinare, e de obicei trecut ca simplu link de redirecționare“, explică Dragoș Costache, care lucrează în domeniul comunicării și cercetării la Code For Romania.

„Mai mult, acest link apare de obicei la secțiunea de știri și comunicate într-un loc puțin vizibil, cu foarte puține excepții. Însă și unde linkul este vizibil și atașat de o imagine plasată central, tot ce face e să redirecționeze spre pagina națională. Nu există vreo explicație a programului de vaccinare, nu există un îndemn sau o explicație, doar un link steril. Nu s-a depus absolut niciun efort“, adaugă Dragoș Costache.

Sorin Ion, secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar, le-a trimis inspectorilor generali pe 30 decembrie un mesaj în care le solicită „să posteze pe pagina principala linkul către platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19“. 

Oficialul a adăugat și că au făcut „videoconferințe în fiecare săptămână și la fiecare le-am amintit să posteze linkul pe pagina principală.“

Publicitate

„Am cerut imperativ tuturor inspectoratelor școlare, universităților și școlilor din România să posteze informații despre campania de vaccinare, respectiv un link care să facă trimitere la site-ul campaniei de informare pentru vaccinul anti-COVID“, a explicat și ministrul Educației Sorin Cîmpeanu pentru Școala9.

La polul opus, pe site-urile inspectoratelor din județele Cluj și Caraș-Severin îți apare pe o treime din pagina principală doar imaginea pentru campania de promovare a vaccinului împotriva COVID-19.

Context: Personalul din învățământ din România este inclus în etapa a II-a de vaccinare, pentru care înscrierile pot începe online pe platforma #ROVACCINARE începând din 15 ianuarie. 

Fără vaccinarea personalului din școli, inclusiv a cadrelor didactice, redeschiderea școlilor prezintă în continuare riscuri atât pentru angajații unităților de învățământ, cât și pentru elevi și părinți. Este un consens la care a ajuns întreaga planetă, inclusiv șefii de state, marile organizații pentru Drepturile Copilului, sindicatele internaționale ale profesorilor și experții epidemiologi. 

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a cerut ca, până pe 14 ianuarie, inspectoratele școlare să transmită numărul cadrelor didactice care vor să se vaccineze.  

„Fiecare vaccinare a unui cadru didactic ajută“, a declarat la TVR1 Sorin Cîmpeanu după ce a fost întrebat de un jurnalist despre posibilitatea redeschiderii școlilor după 8 februarie. Atunci expiră ordinul de ministru pentru prelungirea învățământului online.

Publicitate


În majoritatea țărilor din Europa, profesorii sunt una dintre categoriile profesionale care au prioritate la vaccin după personalul medical și din centrele de bătrâni, respectiv vârstnicii cei mai vulnerabili în fața virusului.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes