Turism
Chiar dacă e pandemie, turiştii din Poiana Braşov au fost aproape la fel de mulţi ca în sezonul trecut. În primele două luni ale anului au fost 1,31 de milioane de treceri prin turnichete

Numărul celor care au ales Poiana Brașov ca destinație de schi a fost, în primele două luni ale sezonului, comparabil cu cel din sezonul 2020, în ciuda restricțiilor legate de pandemie și a faptului că anul acesta a nu a fost posibilă deschiderea primelor pârtii decât la 1 ianuarie. Dacă în primele două luni ale anului 2020 au fost 1,39 de milioane de treceri prin turnichete, în acest an, în același interval, au fost 1,31 de milioane.
Dacă ținem cont de faptul că restricțiile legate de pandemie au presupus și reducerea la jumătate a numărului de persoane transportate de instalațiile de transport pe cablu (în fiecare telegondolă este permis accesul a maxim 4 persoane în loc de 8, în telecabina Kanzel, maxim 20 din 45, cât este capacitatea în condiții normale, iar în telecabina Capra Neagră, maxim 30 de persoane, capacitatea normală fiind de 60 de persoane), și, implicit, creșterea timpului de așteptare, numărul mare de treceri prin turnichete confirmă faptul că Poiana Brașov rămâne cea mai atractivă stațiune montană, fiind preferată de majoritatea turiștilor români.
În 3 februarie, chiar dacă nu a fost o zi de weekend, s-a înregistrat cel mai mare număr de treceri prin turnichete – 32.713, iar sfârșitul de săptămână cu cele mai multe treceri a fost 19-21 februarie, când s-au înregistrat aproape 100.000 de treceri (94.562 de treceri).
Au scăzut tarifele pe transportul pe cablu
De astăzi, au scăzut tarifele pentru transportul pe cablu în timpul săptămânii, iar de săptămâna viitoare această reducere este valabilă și în weekend. Astfel, pentru telecabina Capra Neagră și telegondolă, în loc de 6 puncte vor fi anulate 5, pentru telecabina Kanzel se vor anula 4 puncte în loc de 5, iar la telescaunul Ruia, 3 puncte în loc de 4.
În acest moment se schiază pe pârtiile Kanzel, Lupului (doar în partea superioară), Doamnei, Ruia, Drumul Roșu, Sulinar, Subteleferic, Bradul și Stadion.
Starea pârtiilor este foarte bună, stratul de zăpadă are o grosime de 60 de centimetri. În această dimineață, la ora 9.00, temperatura în zona domeniului schiabil era – 2 grade Celsius.
Funcționează următoarele instalații de transport pe cablu: cele două telecabine, Kanzel și Capra Neagră, telegondola, telescaunul Ruia, teleschiurile Ruia, Bradul și Stadion, snowpark Bradul.
-
Administrațieacum o zi
FOTO / 150 de ani de când primul tren a oprit la Brașov
-
Fapt diversacum 3 zile
VIDEO / Imagini savuroase cu un urs de la sanctuarul din Zărnești. A făcut „spectacol” cu un băţ găsit în pădure
-
Fapt diversacum 3 zile
Cadou de la RATBV pentru toți piticii din Brașov. Timp de 10 zile va circula „Autobuz al copiilor”
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO / Accident pe bulevardul Mihail Kogălniceanu, din Brașov. Două maşini şi o motocicletă implicate
-
Evenimentacum 2 zile
Hoţi specializaţi în furat boxe din magazinele din Braşov. După ce au fost prinşi, au bătut un agent de pază
-
Administrațieacum 2 zile
Veşti bune pentru pensionarii din Braşov. Vor merge gratuit cu autobuzele RATBV
-
Evenimentacum 3 zile
Femeie lovită de tren în Gara Dârste
-
Socialacum 3 zile
Ecologizare pe Dealul Melcilor. Voluntari din mai multe instituţii publice s-au pus pe treabă pentru a curăţa zona