Connect with us
Publicitate

Eveniment

Chiar dacă a fost eliberat din închisoare, Cristian Cioacă tot nu recunoaște şi nu regretă fapta comisă

Publicat

pe

Publicitate

Tribunalul Argeș l-a pus în libertate pe Cristian Cioacă, acuzat de uciderea Elodiei Ghinescu, tranșarea și ascunderea cadavrului acesteia, la care se adaugă infracțiuni informatice, cu toate că, doar cu câteva săptămâni înainte, Judecătoria Pitești atrăgea atenția că deținutul nu a dat dovezi de îndreptare, că nu își asumă faptele, nu le regretă și că există pericolul recidivei.

Mai mult, deși este obligat să plătească familiei Ghinescu și chiar propriului său fiu daune civile de 380.000 de euro, Cioacă nu a plătit nimic, nici măcar parțial, aceste obligații, în ciuda faptului că, pe toată durata încarcerării în Penitenciarul Mioveni, a fost susținut financiar și a realizat venituri de pe urma muncii prestate în spatele gratiilor.

Fostul polițist Cristian Cioacă, condamnat definitiv la 16 ani și 8 luni de închisoare pentru uciderea, tranșarea și ascunderea, în 2007, a cadavrului avocatei Elodia Ghinescu, a încercat, de la începutul acestui an, să fie liberat condiționat de patru ori. Primele trei încercări s-au soldat cu eșec. Prima dată, a depus o cerere de liberare condiționată la Judecătoria Pitești, în data de 19 ianuarie 2023, cererea fiind respinsă, ca nefondată, de magistrați la data de 23 ianuarie. Instanța a menținut, atunci, termenul stabilit de Comisia pentru Liberare Condiționată a Penitenciarului Mioveni de reluare a acestei discuții după data de 10 mai 2023. Cioacă a contestat această hotărâre la Tribunalul Argeș care, la data de 22 februarie, a respins, la rândul său, cererea, hotărârea fiind una definitivă.

A doua propunere de liberare condiționată a venit chiar din partea Penitenciarului Mioveni, care, la data de 11 mai, a sesizat Judecătoria Pitești. Magistrații au respins, în 19 iulie 2023, din nou, eliberarea lui Cristian Cioacă, stabilind că acesta mai poate formula o cerere similară abia la data de 10 noiembrie.

Ei bine, Cioacă a contestat și această hotărâre, iar, pe 22 august 2023, cu mai puțin o săptămână înaintea împlinirii a 16 ani de la uciderea Elodiei, a admis cererea deținutului. Mai exact, Tribunalul Argeș a desființat hotărârea Judecătoriei Pitești și, rejudecând, a admis cererea Comisiei Penitenciarului Mioveni, dispunând eliberarea lui Cioacă de sub puterea mandatului 1031/2016, emis în baza sentinței de condamnare.

Publicitate

Judecătoria Pitești: Condamnatul nu-și asumă fapta comisă, nu o recunoaște și nu o regretă

Ei bine, este mai mult decât surprinzătoare schimbarea de atitudine a instanței de apel în acest caz, mai ales având în vedere motivarea extrem de dură pe care a redactat-o, în 19 iulie, Judecătoria Pitești. Potrivit acestui document, eliberarea lui Cioacă „din pedeapsa de 16 ani și 8 luni de închisoare la care a fost condamnat pentru fapte de o gravitate deosebită, ce denotă un potențial criminogen ridicat – loviri sau vătămări cauzatoare de moarte,  profanare de morminte sau de cadavre și acces ilegal la un sistem informatic -, fără ca acesta să facă dovada reală că se poate reintegra social ar putea avea un efect opus celui prescris de lege, în condițiile în care Cristian Cioacă nu își asumă, nici în prezent, faptele comise, nu le recunoaște și, implicit, nu le regretă”, transmite jurnalul.ro.

Judecătorii arată că „instanța nu poate face abstracție de poziția deținutului față de săvârșirea faptelor pentru care a fost stabilită, în mod definitiv și irevocabil, vinovăția condamnatului, aceasta având relevanță în aprecierea riscului real și concret de recidivă”.

Mai mult, Judecătoria Pitești atrage atenția asupra faptului că „efortul depus în vederea reparării prejudiciului reprezintă un criteriu în aprecierea existenței dovezilor de îndreptare a condamnatului, instanța trebuind să țină cont de toate aspectele legate de persoana condamnatului, prin coroborarea tuturor criteriilor prevăzute de lege”.

Document: Cioacă nu a făcut dovada bunei credințe

În decizia de condamnare a lui Cristian Cioacă, pe lângă pedeapsa cu închisoarea, fostul polițist a fost obligat, definitiv, să plătească despăgubiri de 150.000 de euro Emiliei Ghinescu (mama Elodiei Ghinescu), de 100.000 de euro lui Robert Constantin Ghinescu (fratele Elodiei Ghinescu) și de 130.000 de euro daune morale către Patrik Matei Cioacă, fiul lui Cristian Cioacă și al Elodiei Ghinescu.

Judecătoria Pitești notează, în hotărârea prin care i-a respins, pe fond, în 19 iulie 2023, cererea de liberare condiționată, că Cristian Cioacă „a dovedit de-a lungul timpului nepăsare atât față de memoria victimei, prin neasumarea faptelor sale, cât și față de victimele colaterale, prin faptul că nu a depus minime diligențe de diminuare a consecințelor infracțiunilor săvârșite, prin achitarea, fie și parțială, a despăgubirilor civile la care a fost obligat față de familia victimei”.

Magistrații arată că, deși încarcerat, Cioacă putea face o parte din aceste plăți, însă a refuzat să facă acest lucru, „cu toate că, din caracterizarea depusă la dosar, reiese că Cristian Cioacă a beneficiat de sprijin financiar pe tot parcursul executării pedepsei, realizând, totodată, venituri și ca urmare a muncii prestate în penitenciar, conform articolului 83 alineat 1 litera «b», raportat la articolele 86 și 87 din Legea nr. 254/2013”.

Acesta este și motivul pentru care Judecătoria Pitești a opinat că deținutul avea posibilitatea de a achita, chiar și parțial sumele care i-au fost puse în sarcină, „dacă dorea să facă dovada bunei credințe în acest sens”. Concluzia instanței a fost aceea că Cristian Cioacă „nu a dat dovezi temeinice de îndreptare”, judecătorii „neputându-și forma convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate. Timpul executat nu este suficient pentru însușirea scopului preventiv și educativ al pedepsei, astfel încât la punerea în libertate persoana condamnată să nu mai săvârșească și alte infracțiuni și să poată fi redată societății”.

Cu exact un an în urmă, și-a chemat la proces propriul copil și fostul cumnat

Relevantă, în această poveste, este o altă acțiune a lui Cristian Cioacă, petrecută exact cu un an înaintea eliberării condiționate. Pe 22 august 2022, Cioacă deschidea la Curtea de Apel Pitești un proces, prin care a depus o contestație în anulare împotriva deciziei definitive de condamnare în dosarul în care a fost condamnat pentru violarea secretului corespondenței, atunci când a spart calculatorul Elodiei Ghinescu, pentru a-i copia corespondența electronică. În proces, Cioacă și-a chemat în judecată propriul copil, pe Patrik Matei Cioacă, și pe curatorul acestuia, Robert Constantin Ghinescu, fratele Elodiei Ghinescu.

În 2 noiembrie 2022, Cristian Cioacă a decis să-și retragă contestația în anulare, iar instanța l-a obligat la plata sumei de 200 de lei, reprezentând cheltuielile de judecată. Însă onorariul avocatului din oficiu care l-a reprezentat în acest proces, în sumă de 680 de lei, a fost virat în contul Baroului Brașov din fondurile Ministerului Justiției.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes