Connect with us
Publicitate

Util

CFR pune în circulaţie mai multe trenuri în vacanţa de 1 Mai şi Paşte

Publicat

pe

Publicitate

CFR Călători va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu.

Prin urmare, în perioada minivacanţei 30 aprilie/1 mai – 6/7 mai 2024, pasagerii au în plus faţă de trenurile existente în programul obişnuit de circulaţie mai multe legături spre Constanţa şi staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi, Suceava, Oradea, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Bistriţa Nord, Cluj Napoca, Braşov, conform unui comunicat al companiei.

De asemenea, şi călătorii din alte regiuni au la dispoziţie o serie de conexiuni rapide din Capitală, pe fondul existenţei mersului de tren cadenţat (la 1-2 ore) pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur.

„În zilele cu trafic crescut din această minivacanţă, CFR Călători pune la dispoziţia publicului călător capacitatea maximă de transport tehnic disponibilă pentru asigurarea deplasării către zonele de interes aflate pe teritoriul ţării. Se va monitoriza atent traficul de pasageri şi în funcţie de evoluţia şi dinamica cererii de călătorie, compania va suplimenta operativ cu vagoane trenurile care circulă spre/dinspre cele mai solicitate destinaţii în limita parcului de material rulant tehnic disponibil”, se spune în comunicat.

Publicitate

Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport şi pentru a putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă pasagerilor cumpărarea cu anticipaţie a legitimaţiilor de călătorie. Astfel, biletele în trafic intern pot fi achiziţionate cu anticipaţie, utilizând următoarele canale de vânzare: online, direct de pe www.cfrcalatori.ro; din aplicaţia mobilă, de la automatele de vânzare bilete din staţii sau direct de la casele de bilete din staţii, agenţii de voiaj CFR Călători şi distribuitorii autorizaţi (agenţii de turism).

În plus, pasagerii se pot bucura de reduceri de până la 10% la cumpărarea cu anticipaţie sau de 10% reducere dacă optează pentru oferta dus-întors. De asemenea, conform legii, elevii pot călători gratuit, iar studenţii beneficiază de 90% reducere la călătoria cu vagoane clasa a 2-a.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes