Connect with us
Publicitate

Economic

CFR explică de ce trenurile nu pot ajunge în mai puțin de două ore de la București la Brașov

Publicitate

Publicat

pe

Trenurile CFR Călători nu pot parcurge ruta București-Brașov în mai puțin de două ore pentru că viteza maximă pe linia parțial modernizată (la câmpie) este de 140 km/h., iar pe tronsonul de munte Predeal-Brașov declivitatea maximă este de 25 ‰, curbele sunt strânse, iar viteza maximă este limitată la 50 km/h, inclusiv în cele două tuneluri dintre Predeal și Timișu de Sus construite acum aproape 150 de ani (1876-1878), potrivit CFR Călători.

Publicitate

Operatorul feroviar național a publicat o înregistrare video cu traseul București-Brașov, una dintre cele mai solicitate rute din țară și a prezentat cele mai importante informații privind această Magistrală, prima linie electrificată din țară. Înregistrarea din cabina locomotivei a fost publicată înainte ca directorul general Tarom să anunțe o cursă de la Otopeni la Aeroportul Brașov-Ghimbav, declarație controversată pentru că, pe distanțe atât de scurte transportul eficient se poate asigura pe calea ferată, iar Comisia Europeană sprijină transportul sustenabil cu trenul pentru aceste distanțe reduse.

În prezent, cel mai rapid tren CFR Călători, IR 1882 parcurge distanța București-Brașov (166 km.) în două ore și nouă minute, iar din decembrie, odată cu Noul Mers al Trenurilor vor fi reintroduse trenurile INTERCITY cu oprire doar la Ploiești Vest, dar cu o durată a călătoriei tot de peste două ore. (În decembrie 2021, Ministerul Transporturilor anunța că Tomis Expres Brașov-Constanța a făcut puțin sub două ore între Brașov și București).

Pentru modernizarea tronsonului de munte Predeal-Timișu de Sus-Brașov, CFR Infrastructură derulează un contract pentru un studiu de fezabilitate care să permită creșterea vitezelor, inclusiv un traseu nou cu tuneluri. De la Brașov la Sighișoara Magistrala CFR este în reabilitare, dar proiectul este mult întârziat. Singura linie pe care trenurile pot circula cu 160 km/h. este Magistrala M 800 București -Constanța. De asemenea, între Sighișoara și Simeria, pe M 200 sunt tronsoane recent modernizate pentru viteza maximă de 140 -160 km/h.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes