Cultural
Cetatea Râşnov, primul obiectiv turistic din România în Reţeaua Europeană Forte Cultura, o asociere a celor mai importante fortificaţii de pe bătrânul continent

Cetatea Râșnov s-a alăturat Rețelei Europene a Fortificațiilor – Forte Cultura, o asociere a celor mai importante situri culturale cu fortificații din Europa.
FORTE CULTURA susține patrimoniul arhitectural și cultural divers al monumentelor fortificate, promovează schimbarea acestora în locuri de cultură și turism. Responsabilitatea comună pentru patrimoniul cultural al monumentelor fortificate este exercitată în special prin cooperare europeană, rețeaua având peste 150 de membri asociați. Forte Cultura oferă o gamă largă de instrumente moderne de marketing și activități de promovare, special orientate către nevoile monumentelor fortificate, membrii săi dobândind astfel o prezență largă pe piețele turistice internaționale, transmite urban.ro.
„Cetatea Râşnov este astăzi unul din cele mai importante monumente medievale din România şi trece printr-un amplu proces de restaurare. În paralel cu finalizarea reabilitării cetății este important să ne pregătim pentru momentul redeschiderii acesteia către publicul larg dar şi pentru un management strategic şi durabil. Astfel, ne alăturam unei rețele europene dinamice pentru că ne dorim să învățăm de la partenerii cu mai multă experiență, să dezvoltăm proiecte împreună cu ei dar şi pentru a creşte notorietatea noastră pe piețele europene. Ne vom concentra pe termen scurt să consolidăm legătura dintre comunitatea locală şi cetate, să dezvoltăm activitățile educative pentru patrimoniu şi să oferim turiştilor o experiență de calitate în timpul vizitei la Cetate şi în zona Râşnovului.” a declarat primarul Orașului Râșnov, Liviu Călin Butnariu.
Conceptul de management cultural s-a schimbat semnificativ în ultimele decenii, iar societățile noastre tind să se concentreze din nou asupra dialogului dintre culturi, respectului pentru identități și diversitate, precum și asupra sentimentului de apartenență la valorile europene.
Cetatea Râșnov este unul din cele mai importante monumente medievale din România și trece printr-un amplu proces de restaurare. Momentan se vizitează doar gradina Cetății, accesul vizitatorilor fiind gratuit.
Încă din antichitate, fortificațiile de pe stânca Dealului Cetății din Râșnov au protejat o așezare. Prima cetate medievală la Râșnov a fost construită de sași și cavalerii teutoni în perioada 1211–1225, cât a durat stăpânirea cruciată în Țara Bârsei, iar după alungarea cruciaților, cetatea din lemn și pământ a fost reconstruită sau transformată în una din piatră de sași.
Cronicarul Simon Massa (1536–1605) susține că în timpul invaziei tătarilor din 1335, când Țara Bârsei a fost pustiita în întregime, cetatea Râșnov, „așezată pe un munte înalt” a rezistat asediului inamic și a salvat viețile locuitorilor refugiați între zidurile sale (fiind loc de refugiu pentru comunitatea din Râșnov până în secolul 18). Aceasta este și prima atestare documentară a cetății.
-
Evenimentacum 2 zile
Bărbat tâlhărit şi bătut de o prostituată, pe bulevardul Griviţei din Braşov, după ce a refuzat avansurile ei. Femeia a fugit cu 200 de lei
-
Administrațieacum o zi
S-a aflat data şi ora când primul avion va ateriza pe Aeroportul Braşov
-
Economicacum 2 zile
O fabrică de căști din Brașov și-a crescut profitul de 36 de ori, în doar doi ani. Compania Sennheiser, de la Ghimbav, a înregistrat un câștig de peste 24 de milioane de lei, în 2022
-
Turismacum 2 zile
FOTO – VIDEO / Pădurea cu arbori seculari, motorul turismului din satul Mercheașa. Cum a ajutat un stejar bătrân de peste 920 de ani la dezvoltarea micilor afaceri din zonă
-
Administrațieacum 2 zile
Încă trei toalete automatizate au fost puse în funcțiune, în Brașov. Un singur WC inteligent costă în jur de 50.000 de euro
-
Entertainmentacum 2 zile
Cum a fost învinsă Jandarmeria Română de un turist amendat pentru că a urcat în masivul Piatra Craiului fără buletin
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Incendiu izbucnit la o mașină parcată în curtea unei case din Brașov
-
Economicacum o zi
Nici în acest an la Fabrica de Zahăr Bod producția nu va fi reluată