Connect with us
Publicitate

Administrație

Cetatea Brașovului a intrat în proprietatea municipalității. Astăzi a fost adoptată hotărârea de Guvern care transferă fortificația de la Ministerul Finanțelor către domeniul public al municipiului Brașov

Publicat

pe

Veste excelentă pentru toți brașovenii. După ani grei de procese și piedici din partea politicienilor, Cetățuia de pe dealul Straja a revenit în proprietatea municipalității. Vestea a fost dată chiar de primarul Allen Coliban care a postat pe contul oficial de Facebook un mesaj scurt: „Cetățuia Brașovului este a brașovenilor! Este o victorie a brașovenilor. Felicitări și mulțumiri tuturor!”.

Publicitate

În aceeași postare, edilul a publicat și o fotografie cu hotărârea pe care a dat-o astăzi Guvernul României. Potrivit documentului, fortificația va trece din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Finanțelor în domeniul public al municipiului Brașov.

În luna noiembrie a anului trecut magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție de la București au dat un verdict final în ceea ce privește soarta Cetății Brașovului. Compania privată care se ocupa de fortificație a pierdut dreptul de administrare, iar monumentul istoric a ajuns în proprietatea Statului Român. Sentința a fost dată după 7 ani de procese între Primăria Brașov și Aro Palace, firma care administra cetatea.

Acum, primăria Brașov va trebui să facă o expertiză a imobilului pentru a vedea cât de avansată este starea de degradare. Mai apoi, autoritățile locale vor trebui să găsească fonduri pentru reabilitare și vor decide care va fi soarta cetățuii, în viitor. Un lucru este cert. Edilii își doresc ca obiectivul turistic să fie redeschis pentru vizitare.

Publicitate

Cetăţuia Braşovului este unul dintre simbolurile oraşului şi atracţie pentru turişti. Iniţial, pe dealul pe care se află cetatea, s-a ridicat, în anul 1524, un turn de veghe, din piatră şi cărămidă, în formă de potcoavă. Acesta avea trei niveluri, dotate cu ambrazuri la nivelurile inferioare şi guri de păcură la nivelul superior. Nucleul a fost completat în perioada următoare cu un bastion ce avea patru turnuri din lemn.

În 1773 a funcţionat ca închisoare pentru prizonierii turci şi francezi, iar în timpul epidemiei de ciumă era secţie pentru cei cu simptomele bolii. În ultimii ani Primăria a mai investit mai multe milioane de lei în punerea în valoare a clădirii. Aleile Cetățuii au fost pietruite, iar străduţele au fost lărgite, astfel încât, în cetate să aibă acces şi autocarele. În jurul ei există o promenadă, pentru ca turiştii să se poată bucura de privelişte.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes