Util
Certificatul de vaccinare – În ce țări pot călători persoanele imunizate

Multe țări au anunțat că granițele lor vor fi deschise călătorilor imunizați. Grecia, Islanda, Insulele Azore și Madeira sunt doar câteva dintre destinațiile care primesc deja turiștii vaccinați, fără a mai fi nevoie de un test PCR.
Grecia este una dintre principalele destinații pentru care optează românii când vine vorba de vacanța de vară. Persoanele care au deja 14 zile de la a doua doză de vaccin pot călători în statul elen fără carantină sau test PCR. Sezonul estival se va deschide oficial începând cu 14 mai, scrie Digi 24.
Aceleași condiții le impune și Croația. Unele state, precum Muntenegru, cer doar ca a doua doză de vaccin să fie efectuată cu 7 zile înainte de intrare în țară.
Turiștii îndrăgostiți de insulele portugheze primesc o veste bună. Cei care sosesc în Insulele Azore și Madeira pot prezenta un certificat de vaccinare împotriva COVID-19. Azore este primul arhipelag din lume care are o populație complet vaccinată.
De asemenea, Slovacia a deschis deja granițele pentru cetăteții vaccinați de cel puțin 2 săptămâni cu un vaccin precum Pfizer sau Moderna, sau de cel putin o lună cu un ser precum AstraZeneca.
Islanda a anunțat încă din 18 martie că permite tuturor turiștilor care prezintă un pașaport de vaccinare să viziteze țara. Aceleași beneficii le au și turiștii care ajung în Georgia. Țara a fost declarată cea mai sigură destinație din vara anului 2020.
Alte state fac ultimele pregătiri pentru a primi turiștii pe bază de vaccin. Cipru va accepta turiștii vaccinați până în vară, cel mai probabil după 1 mai, cu condiția să aibă ambele doze de vaccin.
Spania intenționează să aibă pus la punct un sistem de primire a turiștilor străini pe baza unui pașaport de vaccinare până în iunie.
Thailanda va începe să elimine din restricții și să primească călătorii vaccinați începând cu 1 iulie, iar Germania ia în calcul mai multe beneficii pentru persoanele vaccinate complet.
-
Evenimentacum 2 zile
„Lupul de la rutieră” din Râşnov, poliţistul anului 2022, reţinut pentru luare de mită
-
Evenimentacum o zi
Ce avere are „Lupul de la Rutieră”. Soţia lui a fost viceprimar la Râşnov şi are afaceri prospere
-
Utilacum 2 zile
Atenţionare meteo! Cod roşu de vânt puternic în zona de munte a Braşovului
-
Economicacum o zi
O fermă din Făgăraş lansează un suc de afine care va fi distribuit în state precum Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Qatar, Germania sau Marea Britanie
-
Administrațieacum 3 zile
Spitalul din Săcele va avaea un nou corp de clădire. Contractul de finanţare a fost semnat
-
Utilacum 2 zile
Consultație gratuită la Eximia City Clinic în Brașov! (P)
-
Evenimentacum 2 zile
Cine este jandarmul ucis în atacul sângeros de la Râşnov. Marian lucra de 16 ani în Jandarmerie şi urma să se căsătorească la vară
-
Sportacum 2 zile
Unele dintre cele mai mari superstaruri ale atletismului mondial vin la Brașov Running Festival