Fapt divers
Centrul Brașovului va fi acoperit cu parfum de lavandă, în acest weekend

Lavanda va pune stăpânire pe parcul Nicolae Titulescu începând de vineri și până duminică. Pe aleea din parc se organizează unul dintre cele mai mari târguri ale producătorilor de lavandă din România.
În fiecare zi, de la ora 10.00 până la 20.00, brașovenii și turiștii vor putea cumpăra tot felul de produse făcute de mici producători din Timișoara, Brăila, Brașov, Galați, Constanța, Giurgiu, București sau Iași. Macarons, siropuri naturale, cosmetice hand made din lavandă, aranjamente florale, accesorii, haine sau chiar jucării vor fi expuse la standurile comercianților.
Atmosfera parfumată va fi completată și de o formație care va cânta muzica jazz și blues pe toată durata târgului. Organizatorii spun că au pregătit ateliere de caligrafie și olărit pentru copii, tururi pietonale ghidate prin Brașov, dar și un lan de lavandă urban, perfect pentru cei care vor dori să facă fotografii.
Programul evenimentului:
VINERI – 3 septembrie
• 10.00-20.00 – atelier de olărit
• ora 17.00 – Tur pietonal ghidat într-un mod inedit cu povești din Brașovul sec. XVII-XVIII (cu personajul fictiv Johanna Krone)
• ora 19.00 – Piesă de teatru stradal de păpuși “Don Quijote”
• ora 21.00 – “Plimbare prin Cosmos” – o prezentare captivantă despre Univers
SÂMBĂTĂ – 4 septembrie
• 10.00-20.00 – atelier de olărit
• ora 11.00 – Tur pietonal ghidat într-un mod inedit cu povești din Brașovul sec. XVII-XVIII (cu personajul fictiv Johanna Krone)
• ora 14.00 – atelier de caligrafie
DUMINICĂ – 5 septembrie
• 10.00-20.00 – atelier de olărit
• 14.00 – atelier de caligrafie
-
Socialacum 2 zile
O şagunistă care a obţinut locul 1 la un concurs organizat de NASA în Statele Unite ale Americii are nevoie de ajutor. Vrea să reprezinte România la un congres în Singapore, iar costul deplasări este de peste 3.000 de euro
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Imagini incredibile cu zăpada, din munții Făgăraș. Stratul de omăt măsoară 1,70 de metri, iar riscul de avalanșă este uriaș
-
Evenimentacum 2 zile
Atenţie şoferi! S-a surpat şoseaua pe o suprafaţă de 60 de metri, pe DN 1
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Un autocar înmatriculat în Braşov, plin cu 32 de pasageri, s-a răsturnat pe o şosea din Slovenia. Trei oameni şi-au pierdut viaţa în tragedie
-
Turismacum 2 zile
Braşovul, pe locul trei la nivel naţional la numărul de turişti. Aproape 1,2 milioane de oameni s-au cazat, în 2022, în judeţul nostru
-
Evenimentacum 2 zile
Înşelăciune de peste un milion de lei. O braşoveancă promitea oamenilor că îi ajută să acceseze fonduri europene, le lua banii iar proiectele picau „pe bandă rulantă”
-
Evenimentacum 2 zile
Ministrul Tineretului și Sportului a rămas fără permis de conducere. Eduard Novak a fost prins de radar, pe ocolitoarea Brașovului, cu aproape 150 de kilometri la oră
-
Socialacum 2 zile
Facilitățile pentru pensionarii care merg cu autobuzele RATBV mai așteaptă. Proiectul a fost retras de pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local