Administrație
Cel mai lung tunel din România va avea două galerii şi două benzi de circulaţie pe sens. Va face parte din Autostrada Transilvania, Braşov – Oradea

Documentația pentru cea de-a doua etapă a licitației pentru tronsonul autostrăzii Transilvania care va include și tunelul Meseș a fost transmisă de Compania de Drumuri la ANAP. Tunelul va avea două galerii şi două benzi de circulaţie pe fiecare sens și va avea o lungime de 2,9 kilometri.
Cel mai lung tunel din România este cu un pas mai aproape de construcţie, după ce Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis la ANAP pentru validare documentaţia pentru etapa a doua a licitaţiei tronsonului Poarta Sălajului – Zalău – Nuşfalău, care include şi tunelul Meseş (Autostrada Transilvania), a scris ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o postare pe Facebook.
Prima etapă a licitaţiei pentru acest lot a fost lansată, în luna aprilie 2020, la un preţ estimat de 4,5 miliarde de lei (fără TVA).
„Cel mai dificil lot al autostrăzii Transilvania are o lungime de 41 de km, din care 2,9 km reprezintă tunelul Meseş, cu un cost estimat de aproximativ 1 miliard de lei (fără TVA).
Tunelul (forat) va avea două galerii şi două benzi de circulaţie pe fiecare sens. Pe acest lot urmează să mai fie construite 65 de viaducte, poduri şi pasaje, cu o lungime totală de 13 km”, a notat Grindeanu.
Contractul, finanţat prin POT 2021-2027, prevede 12 luni pentru proiectare şi 36 de luni pentru execuţia lucrărilor.
Amintim că pe 19 februarie 2021 a avut loc depunerea candidaturilor pentru procedura de atribuire a contractului pentru Proiectarea și execuția Autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Secțiunea 3B: Mihăiești – Suplacu de Barcău, Subsecțiunea 3B3: Poarta Sălajului – Zalău, km 25+500 – km 40+637, inclusiv Tunel rutier la profil de autostradă în zona Meseș și Subsecțiunea 3B4: Zalău – Nușfalău, km 40+660 (km 40+637 3B3) – km 66+500.
Până la termenul limită au depus candidaturi următorii 12 ofertanți.
-
Administrațieacum 2 zile
S-a aflat data şi ora când primul avion va ateriza pe Aeroportul Braşov
-
Administrațieacum 2 zile
Peste 7 milioane de lei va cheltui Consiliul Județean Brașov pentru exproprierile din traseul viitoarei ocolitoare a Drumului Național 1
-
Administrațieacum o zi
Brașov, singurul oraș din România care luptă pentru titlul de Capitală Verde Europeană în 2025. Alte nouă oraşe din Europa în competiţie
-
Fapt diversacum 2 zile
VIDEO / „Amintiri de la înălțime”. Imagini spectaculoase filmate din dronă cu drumul șerpuit spre Poiana Brașov
-
Administrațieacum 2 zile
Încep licitaţiile pentru spaţiile comerciale din Aeroportul Braşov. Ce preţuri vor fi percepute pentru comercianţi
-
Fapt diversacum o zi
Se caută preoți în parohiile din Brașov și Sibiu. Mitropolia Ardealului a scos la concurs șase posturi clericale vacante
-
Evenimentacum o zi
Creatorul de modă braşovean, Stephan Pelger, a fost găsit mort în propria casă. Suferea de depresie de mai multă vreme
-
Evenimentacum o zi
FOTO / Maşină în flăcări la Ghimbav