Turism
Cea mai nouă tabără din România, Dino Tabăra Râșnov

Toamna aceasta se lansează Dino Tabăra Râșnov, cel mai nou proiect de tabere din România dedicat grupurilor organizate. Deși vacanța mare se apropie de final, elevii pot visa deja la următoarele zile de distracție. Dino Tabăra Râșnov a pregătit pentru cei mici o aventură tematică, cu o serie de activități exclusive, pentru ca ei să profite din plin de vacanțele școlare. Împreună cu însoțitorii lor, copiii vor da uitării gadgeturile și se vor bucura de experiențele inedite din mijlocul naturii.
Situată la doar 16 km de Brașov, Dino Tabăra a luat naștere din dorința de a le oferi celor mici un spațiu distractiv și educativ în timpul vacanțelor școlare. Tabăra este dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 6 – 14 ani și durează 6 zile, de luni până sâmbătă.
Urși carpatini și Sleepover la Dino Parc Râșnov – printre activitățile unice ale taberei
Activități deosebite în interiorul parcurilor naționale și naturale îi vor încânta pe micuți, care vor putea vedea cu ochii lor urșii carpatini, cerbi și mistreți în vizita la Saciova Hills. Special create pentru a descoperi natura înconjurătoare și comorile Transilvaniei sunt și tururile celor mai importante monumente din zonă: Castelul Bran, Cheile și Peștera Râșnoavei și Bisericile Fortificate din Transilvania.
Întreaga aventură va continua într-un mod captivant – Dino Tabăra le va oferi celor mici acces exclusiv în cadrul Dino Parc Râșnov. Își vor antrena instinctele de cercetași, se vor distra pe traseul de aventură și se vor bucura de una dintre cele mai râvnite experiențe – Sleepover la Dino Parc Râșnov, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei. Tot aici, copiii pot participa la tururi ghidate de un dendrolog pentru prezentarea speciilor de arbori și arbuști. Ei vor fi încurajați să noteze în jurnalele de observație comportamentele și speciile întâlnite, dar și impresiile și emoțiile trăite pe traseu.
„Dino Tabăra Râșnov este mai mult decât un loc în care îi poți duce pe copii în vacanțe ca să nu stea acasă nemișcați în fața unui ecran. Este un spațiu în mijlocul naturii, unde aceștia vor avea parte de o experiență unică și educativă, pe parcursul mai multor zile. Un loc pentru socializare și explorare, în care cei mici vor dezvolta o conexiune profundă cu natura și vor învăța, prin observație, istoria celor mai importante așezări din zonă.
Într-un moment în care părinții și profesorii încearcă să le insufle copiilor dragostea pentru natură, cred că este necesar să îi scoatem pe cei mici din aglomerația orașului și să le prezentăm direct ecosistemul unui parc natural, unde pot vedea copaci de sute de ani, urși și alte animale care viețuiesc în armonie în mijlocul naturii neîmblânzite”, a declarat Lucian Cazacu, coordonatorul Dino Tabăra Râșnov.
Lucian este un trainer cu experiență în învățământul primar și gimnazial și organizator de tabere școlare, care îi va învăța pe cei mici să comunice în echipe, să își organizeze timpul și să își dezvolte abilitățile individuale.
Dino Tabăra Râșnov își așteaptă elevii inclusiv în timpul vacanțelor școlare de peste an, în grupuri organizate de până la 24 de copii. Pentru a avea parte de experiența inedită a taberei, elevii vor avea doi însoțitori care, împreună cu echipa Dino Tabăra, se vor asigura că cei mici vor lua parte la activități în siguranță.
-
Evenimentacum 2 zile
„Milionarul de carton”. Așa îl denumesc cunoscuții pe omul de afaceri din Brașov, Călin Donca. Apropiații spun că imaginea familistului convins și a afaceristului prosper ar fi doar de fațadă
-
Fapt diversacum 3 zile
VIDEO / Lucrările la Sala Polivalentă din Brașov sunt în grafic. Imagini de la construcţia celei mai mari săli de sport din România
-
Evenimentacum 3 zile
Trafic blocat pe DN 73, Pitești – Brașov. O conductă de gaze a fost spartă de un utilaj
-
Evenimentacum 3 zile
Un urs a fost împușcat în Sfântu Gheorghe. Primarul orașului spune că echipa de intervenție a urmărit animalul sălbatic vreme de trei ore
-
Evenimentacum 2 zile
Cine sunt cei doi tineri din Holbav care au murit după ce s-au lovit violent cu motocicletele. Pe amândoi îi chema George, erau prieteni de mici, aveau povești de viață similare, iubeau motoarele, iar acum și-au găsit sfârșitul împreună
-
Economicacum 3 zile
Un proiect în valoare de 70 de milioane de euro va fi construit în Poiana Brașov: „Va fi unul dintre cele mai prestigioase din estul Europei. 75 de proprietăți, reședințe de lux concepute la cele mai înalte standarde”
-
Economicacum 3 zile
4 din 10 angajați sunt nemulțumiți de salariu. Mulți se plâng că nu sunt buni negociatori ai propriilor salarii
-
Turismacum 2 zile
VIDEO / O vloggeriță din SUA, impresionată până la lacrimi de frumuseţea Braşovului şi de cât de impozantă este Biserica Neagră: „Chiar este una dintre cele mai nebunești clădiri pe care e posibil să le fi văzut până acum”