Util
Ce trebuie să ştie şoferii despre obţinerea plăcuţelor de înmatriculare de culoare verde

Din data de 27 iunie, serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor vor elibera ,,numere verzi”, pentru autovehiculele cu ZERO emisii de CO2.
Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor informează că, în perioada 27.06.2022 – 03.07.2022 au fost solicitate şi eliberate 825 perechi de plăcuţe cu „numere verzi”, conform celui mai recent comunicat al Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
În data de 28 aprilie, a fost publicat în Monitorul Oficial, Ordinul comun al ministrului afacerilor interne, viceprim-ministrului, ministrul transporturilor şi ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr.676/44/433/2022, care reglementează acordarea de numere de înmatriculare cu litere şi cifre de culoare verde, pentru maşinile pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen.
„Plăcuţele verzi” pot fi eliberate la solicitarea următoarelor operaţiuni: înmatriculare; transcriere a transmiterii dreptului de proprietate; eliberare a unui nou certificat de înmatriculare ca urmare a modificării datelor înscrise în acesta; eliberare a unui nou set de plăcuţe cu număr de înmatriculare.
Eliberarea plăcilor cu număr de înmatriculare de culoare verde trebuie solicitată în mod expres, în caz contrar, plăcuţele eliberate vor avea literele şi cifrele de culoare neagră.
Odată cu depunerea documentelor la ghişeu solicitantul va preda plăcuţele anterioare cu număr de înmatriculare.
Contravaloarea plăcuţelor cu număr de înmatriculare este:
- a. 20 lei / placă tip A;
- b. 23 lei / placă tip B (pentru partea din spate a autovehiculelor de teren dotate cu loc de amplasare special prevăzut);
- c. 17 lei / placă tip C (pentru motocicluri);
La solicitarea înmatriculării autovehiculelor cu zero emisii de CO2, transcrierii transmiterii dreptului de proprietate sau eliberării unui nou certificat de înmatriculare ca urmare a modificării datelor înscrise în acesta, plăcuţele cu număr de înmatriculare având literele şi cifrele de culoare verde pot fi atribuite numai preferential, la cerere (contravaloare placă + tarif preferenţial).
La solicitarea combinaţiei cu număr la rând se vor elibera doar plăcuţe cu litere şi cifre de culoare neagră.
În cazul solicitării confecţionării unor noi plăcuţe cu numărul de înmatriculare de culoare verde, vă veţi prezenta la sediul serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor care a efectuat înmatricularea, fără o programare prealabilă, în timpul programului de lucru. Informaţii suplimentare privind programul de lucru al serviciului public comunitar veti obţine accesând site-ul Instituţiei prefectului din judeţul respectiv sau mun.Bucureşti, informează Ziarul Financiar.
-
Administrațieacum 2 zile
Veşti cât se poate de bune! Aeroportul de la Ghimbav ar putea deveni operațional din luna iunie 2023
-
Fapt diversacum 2 zile
VIDEO / Imagini virale pe internet vin de la Braşov. Un copil şi-a tăiat pepenele în feliatorul de pâine de la un supermarket
-
Utilacum 2 zile
Program special pentru autobuzele RATBV de Sfânta Maria
-
Socialacum 2 zile
Milionarul brașovean care și-a ucis bunica, în urmă cu trei ani, a fost eliberat. Dan Cămârzan era internat într-un spital de psihiatrie
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Alimente expirate chiar și de un an, dar și mizerie de nedescris. Asta au găsit inspectorii de la Protecția Consumatorului în restaurante din Predeal și Sinaia
-
Evenimentacum 2 zile
S-a aflat cauza din care sute de peşti au murit pe râul Olt, în apropiere de Făgăraş. Nivelul apei a crescut cu aproape un metru într-o zi
-
Fapt diversacum 2 zile
Un hotel din centrul oraşului Sfântu Gheorghe va fi dărâmat. Clădirea a aparţinut afaceristului braşovean Ioan Neculaie
-
Socialacum 3 zile
Profesorii și-ar putea lua un an sabatic, o dată la un deceniu. Cadrele didactice vor avea postul garantat la întoarcerea la catedră