Administrație
Ce spune președintele Klaus Iohannis despre organizarea târgului de Crăciun din Brașov și din restul țării în acest an
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că organizarea târgurilor de Crăciun în plină pandemie este „imposibilă şi inoportună”.
„După părerea mea, organizarea unui târg de Crăciun în plină pandemie, când avem totuşi încă aproape 10.000 de cazuri noi în fiecare zi, mi se pare imposibilă şi inoportună. (…) Da, aceste târguri de Crăciun, în acest an, cu siguranţă nu se pot organiza”, a declarat Klaus Iohannis într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni,citat de Agerpres.
Șeful statului a precizat că de sărbători nu vor putea fi organizate petreceri şi, probabil, nici excursii.
„Sărbătorile vor avea loc, aşa cum au loc în fiecare an, fiindcă sunt sărbătorile noastre. Însă, în acest an, vor fi sub semnul pandemiei, asta însemnând că vor trebui respectate toate măsurile care la momentul respectiv sunt în vigoare şi, cu siguranţă, marile petreceri nu vor putea să aibă loc de această dată, cum foarte multe excursii, probabil, nu vor putea fi organizate. Dar Crăciunul vine şi aşa”, a mai adăugat Iohannis.
-
Economicacum 2 zileTaxele a 11 angajați, reținute dar neplătite statului. Administrator din Codlea, trimis în judecată
-
Fapt diversacum 2 zileAeroportul Brașov se transformă în „Dracula Airport” la final de octombrie
-
Utilacum 3 zileNoi soluții pentru eficientizarea transportului metropolitan din Râșnov: Conexiune directă cu Poiana Brașov
-
Evenimentacum 3 zileFOTO / Accident în lanț pe bulevardul Saturn: Trafic îngreunat în zona Gemenii
-
Evenimentacum 3 zileZiua Pompierilor din România, sărbătorită la Brașov cu paradă militară și expoziție de tehnică de intervenție
-
Administrațieacum 3 zileO nouă parcare subterană în centrul Brașovului? Ce propun arhitecții pentru Centrul Civic și zona Primăriei
-
Evenimentacum 2 zileAccident grav: Trei victime după ce o mașină s-a răsturnat între Sâmbăta de Sus și Lisa
-
Utilacum 3 zileVremea în Brașov: Caniculă sufocantă urmată de furtuni și vijelii


